Linkuri accesibilitate

Summit UE: cum Putin crede că Ucraina îi va reveni într-o zi și ce este yoga corporatistă


Sectă yoga franceză în Paris, practicând în Place du Trocadéro.
Sectă yoga franceză în Paris, practicând în Place du Trocadéro.

Presa din această dimineață se concentrează pe concluziile și rezumatul summitului european de la Bruxelles, în urma căruia Franța va prelua președinția rotativă a UE.

De acum înainte și vreme de o jumătate de an, până în iulie 2022, când președinția rotativă a UE va fi preluată de Cehia, Europa va purta un chip francez. După ieșirea din politică a Angelei Merkel, francezul Emmanuel Macron e văzut ca fiind singurul lider european de anvergură mondială. Franța este, apoi, singura putere nucleară din UE, după ieșirea Marii Britanii, iar finalizarea ultimelor negocieri ale Brexitului va avea acum o altă dimensiune și se va duce pe o altă notă decât, să spunem, anul acesta, cât UE a fost condusă de Portugalia și Slovenia.

Marea Britanie mai depinde, de altfel, de Franța și pentru simplul control al frontierelor maritime.

Summit UE: cum Putin crede că Ucraina îi va reveni într-o zi

Despre asta scrie editorialul din Le Monde, astăzi, semnat Alain Frachon, care pune întrebarea: – „Și dacă acesta este de fapt cel mai insuportabil lucru pentru Putin: ca un vecin ucrainean de cultură rusă să aleagă libertatea politică”?

Ucraina se va întoarce într-o zi în Rusia." Vladimir Putin este convins de acest lucru. Președintele rus nu poate suporta independența marelui său vecin de la sud. Într-un articol publicat în iulie, el scria: „Rusia, Ucraina, un singur popor." (Am mai scris despre asta în articole precum: „Dezbină și stăpânește”: Rusia și Ucraina potrivit lui Putin și de ce româna nu datorează nimic limbii ruse)

În sfârșit, în legătură cu concluziile și deciziile anunțate la încheierea summitului UE de ieri seara, Le Monde consideră că sancțiunile anunțate în rafală asupra regimului de la Minsk nu au în realitate un mare efect. «La ce folosesc sancțiunile?» se mai întreabă și site-ul grecesc (în ciuda numelui în engleză): Inside Story.

Covid-19: Omicron pune la grea încercare unitatea europeană

La summitul European de ieri, la Bruxelles, cei 27 de lideri ai UE au anunțat că se vor coordona pentru a accelera vaccinarea tuturor pe continent, dar nu au putut cădeas de accord în ce fel vor fi armonizate măsurile în privința deplasărilor în interiorul Uniunii Europene.

“Se văd primele semne care arată că unitatea europeană se fisurează în fața mutantului Omicron”, observă site-ul Politico Europe. Reuniți la Bruxelles, joi 16 decembrie, “pentru ultimul summit al anului”, cei 27 de lideri “s-au căznit să ajungă la o poziție comună” în chestiunea restricțiilor de călătorie și a măsurilor suplimentare de adoptat pentru a împiedica propagarea acestui variant extrem de contagios al SARS-CoV-2, constată și Deutsche Welle.

„Extinderea vaccinării la toți și administrarea de doze de rapel sunt cruciale și urgente”, au declarat șefii de stat și de guvern după întâlnirea de ieri seară. Orice restricții noi vor trebui să fie „bazate pe criterii obiective și să nu submineze funcționarea pieței unice sau să împiedice în mod disproporționat libera circulație între statele membre ale UE”, au adăugat cei douăzeci și șapte.

(De citit și: Omicron. Marea Britanie înregistrează o cifră record de cazuri noi zilnice.)

Această declrație vine după ce „Italia a reimpus reguli care cer oricărei persoane ce soseșteîn țară să prezinte un test PCR negativ, în plus de dovada vaccinării”, comentează Deutsche Welle. Anterior, Portugalia și Irlanda puseseră deja în aplicare restricții similare pentru vizitatorii din UE, „decizii care pun sub semnul întrebării utilitatea certificatului european de sănătate”, subliniază Politico. “Măsurile unilatérale se multiplică”, relevează și El Mundo, în Spania.

Certidicatul European este “amenințat”

În timpul summitului, mai mulți șefi de stat și de govern, printer care premierul Belgian Alexander De Croo, “și-au exprimat teama că acest tip de măsuri vor face certificatul irelevant”, relevează La Libre Belgique. “Amenințat” de Omicron, va putea oare pașaportul sanitar european “să treacă iarna?”, se întreabă același ziar belgian.

Instaurarea acestui certificat fusese „un soi de victorie în timpul pandemiei pentru Comisie și sectorul turismului, sfârșind acum într-un eșec”, constată Politico. În majoritatea țărilor UE, un certificat digital de sănătate descărcat pe un smartphone, care dovedește că un călător a fost complet vaccinat sau s-a vindecat de boală, „este dovada recunoscută că e posibil să călătorești în siguranță în interiorul celor 27 de țări”, notează site-ul specializat în afaceri europene. În loc de asta, restricțiile disparate impuse de la începutul crizei sanitare „nu doar că au înghețat libera circulație în spațiul Schengen, dar au perturbat și lanțurile de aprovizionare și au tăiat în două, izolându-le, regiunile transfrontaliere”.

Joi după-amiază, premierul italian Mario Draghi le-a spus celorlalți lideri europeni că situația sanitară din Italia îi impune țării să fie deosebit de prudentă cu călătorii din alte țări europene, relatează Le Soir. „Draghi e greu de contrazis”, comentează cotidianul belgian, când 135.000 de oameni au murit din cauza Covid-19 în Italia de la declanșarea epidemiei. „Așadar, fără a menționa Roma, liderii europeni au continuat să vorbească despre necesitatea coordonării măsurilor de sănătate.”

Deținuți de închiriat

Le Monde anunță această stranie știre: Danemarca, țară aflată sistematic în vârful democrației mondiale, a încheiat un acord cu Kosovo, fost teritoriu iugoslav și țară independentă de facto, dar nerecunoscută de mai multe țări din UE (printre care și România), acord prin care circa 300 de deținuți din închisorile daneze vor fi transferați – ca un fel de închiriere, sau mai degrabă cazare cu plată – în închisori din Kosovo.

Este vorba așadar, în mod concret, de o închisoare daneză transpusă în străinătate cu chirie. Lucrul nu este nou. Belgia, de pildă, închiriază spațiu în închisori olandeze, iar asta de mai bine de un deceniu.

Call any vegetable” (Frank Zappa) Ce mâncăm mâine?

Ce vom mânca mâine, când planeta va avea 9 miliarde de locuitori? Ce fel de agricultură (“sustenabilă”, cum sună neologismul) vom practica? Aceasta este tema dosarului special, informativ și ludic, oferit de ultimul număr al săptămânalului francez Courrier International, care oferă, traduse în franceză, cele mai bune articole din presa săptămânii.

Mai multe țări europene au aprobat deja comercializarea insectelor și larvelor comestibile. Dosarul oferă o lungă serie de articole, unele răzbunătoare, despre veganism și eterna căutare a unei formule care ne va da o carne artificiala. (Acum un deceniu deja îl intervievasem în legătură cu asta pe savantul olandez Mark Post, părintele cărnii artificiale.)

În marginea acestor rubrici culinare, Libération face o foarte amănunțită cronică de restituire a celui mai popular cocktail: «Bloody Mary», despre care aflăm că a fost creat într-un mitologic bistro parizian, Harry’s Bar, echivalentul mitologicului Rick's Café din filmul Casablanca.

Capitalismul zen și îndobitocirea prin karma

În sfârșit, cotidianul elvețian Neue Zürcher Zeitung (NZZ) pune întrebarea de ce atât de mulți indieni au ajuns să devină CEO, mari directori executivi, la firme uriașe care domină Silicon Valley, Mecca tehnologiei digitale din California.

Este vorba de giganți precum Alphabet (Sundar Pichai), Microsoft (Satya Nadella), iar mai nou Twitter, cu Parag Agrawal. Mai puțin cunoscuți sunt Shantanu Narayen, șeful de la Adobe, și Arvind Krishna, CEO la IBM, dar lista ar putea continua cu sumedenie de firme mai mici.

Intr-un articol pentru Forbes magazine, antreprenorul și expertul indian în tehnologie digitală Vivek Wadhwa explicase cum conaționalii lui sunt învățați să supraviețuiască în acea țară monstruoasă, acel subcontinent cu peste un milliard de locuitori și nenumărate etnii, limbi, caste, boli, istorii de massacre de paria și intușabili și nenumărate secte de yoga.

Într-un articol despre «Capitalismul zen și îndobitocirea prin karma» explicasem deja ce se ascunde sub factul că atunci când directorul executiv (CEO), marele patron al Microsoft, Satya Nadella, și-a strâns cei mai importanți angajați, acolo în Silicon Valley, și le-a sfătuit pe femeile din structurile superioare ale companiei să nu fie frustrate că au salarii mai mici decât bărbații, ci să se gândească la karma lor și la faptul că dacă acceptă asta în mod calm vor avea o karma bună, toată lumea a aplaudat.

Atât presa, cât și structurile interne ale companiei au bătut atunci din palme. Sigur, Satya Nadella, patronul executiv al Microsoft e un indian, un hinduist, însă occidentul flirtează de multe decenii cu doctrinele orientale ale supușeniei.

În multe mari companii occidentale, angajații de rang superior sunt acum încurajați să practice meditația nu doar în pauza de masă, dar li se plătesc cursuri de-a lungul săptămânii. Ba chiar, li se oferă o viață de yoga.

Ei bine, cum o explicam, este vorba acolo în realitate de o distrugere totală a contractului social. Iată cum se petrec lucrurile: renunțând istoric la solidaritatea tribală, clanica, individul făcuse un pact cu statul. In schimbul unor garanții de siguranță materială și socială, el, individul renunța la legăturile de solidaritate tribală. Nu mai ai nevoie de vendetta și de sprijinul tribului, căci ai poliție. Nu mai ai nevoie de vraci și ceremonii, căci ai servicii medicale. Nu mai ai nevoie de inițieri și participări la confrerii mistice, căci ai o patrie și un drapel.

În schimb yoga aduce o ideologie a supușeniei. Să nu ai frustrări inutile. Aceeptă tu plata proastă, precaritatea, absența solidarității umane, acceptă umilința de a crede că salariul ce ți se plătește cu întârziere este o favoare și fii in schimb zen… Ingrijește-ți karma.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG