Născut la 18 septembrie 1958, în satul Scumpia, judeţul Bălţi. A absolvit Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Facultatea de Litere, specialitatea Limba şi literatura română. A făcut doctoratul la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. A efectuat stagii de documentare în România, SUA, Ungaria şi Rusia. Profesor universitar, directorul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă”, scriitor.
Luni
Merg la serviciu și aproape că adorm în autobuzul cu care obișnuesc să ajung până la universitate. Asta pentru că am tot butonat până pe la 1 de noapte ca să văd la televizor rezultatele scrutinului. Cobor la stația „Uzina Răut” și mă cuprnde tot mai strâns dezamăgirea. Iarăși au votat bătrânii pentru viitorul nostru. În Bălți l-au ales pe Usatîi, deși Nesterovschi, candidatul socialiștilor, a cheltuit o groază de bani. Favoritul meu, un bun gospodar, inginerul Boris Marcoci a luat doar 9 procente. Cam atâția oameni sănătoși la minte, se pare, au mai rămas în Bălți.
Orașul este neobișnuit de frumos, aurul frunzelor te face să nu dai atenție gropilor din asfalt. La lecție, studenții de la jurnalism au redactat texte penetrante, analizând rezulatele alegerilor. Sunt și ei nemulțumiți, deși nu au fost la votare. Câțiva colegi mai tineri de la colegiu, cu viză de reședință în sat, nu s-au dus la vot. Oricum au câștigat democrații, spun ei. O zi tristă într-o țară plină de umor politic autohton.
Marți
Vin tehnologiile tot mai performante peste noi și tot mai puțini vor să citescă texte pe celuloză...
Am avut prima oră la facultate. Am discutat cu cei de la jurnalism despre viața și moartea săptămânalului printat în R. Moldova. Asta e, vin tehnologiile tot mai performante peste noi și tot mai puțini vor să citescă texte pe celuloză. Studenții de la colegiu sunt agitați: mâine au Balul Bobocilor și și-ar dori ca actul de inițiere să le iasă cum nu s-a mai vazut. Cu greu i-am adus în albia literaturii române. Am vorbit despre valoarea poemului lui Vieru „Legământ”. E un text care va rămâne – i-am convins.
M-au sunat de la o editură bună de la Chișinău. Am vorbit despre un proiect literar pentru anul care vine: să scriu ceva de felul unei biografii romanțate despre poetul Andrei Ciurunga. Mi s-a părut tentantă propunerea. După serviciu, mă întorc în familie.
Miercuri
Cei de la jurnalism au prezentat niște referate despre calitatea săptămânalelor care se mai editează la noi. Au facut praf din „Literatura și arta”, le place „Ziarul de Gardă” și regretă că „Timpul” a abandonat. Cu studenții de la colegiu am satelizat, la oră, în jurul a trei planete: Autorul, Opera și Cititorul.
La 14.00 a început Balul Bobocilor. A fost frumos, ce mai. Studenții au fost inventivi, creativi, inteligenți, buni actori, dansatori și cântăreți, macar ia și-i trimite la „Vocea României” sau la „Românii au talent”. Seara, am mers obișnuit la saună cu niște vechi și buni prieteni. A fost inspirat cel care a gândit baia cu aburi...
Joi
Nu am ore, dar am venit dis-de-dimineață la serviciu. M-am ocupat de treburile colegiului: ordine, dispoziții, demersuri, aplanări, ajustări..., ca la reluarea unui proces fracturat cu trei ani în urmă. M-au sunat de la Uniunea Scriitorilor. Voi merge cu un coleg la Soroca, să facem lecturi publice. La 15.00 - ședința Senatului Universității. Căutăm soluții și aprobăm decizii pentru grele vremuri de tranziție în învățământul superior. Încă n-am murit. Seara, privesc cum joacă Manchester United. Nu impresionează defel. Unde ești mata, sir Ferguson?
Vineri
...decizii pentru grele vremuri de tranziție în învățământul superior. Încă n-am murit...
Dimineață mohorâtă, burează, se vede că Dumnezeu s-a gândit că e destul cât a ținut cu toți leneșii. Am ajuns la serviciu cu bine, m-a cules din stația terminus din cartier o colegă motorizată. Am remarcat că Bălțiul devine, încet –încet, un megapolis, or ambuteiajele sunt o chestiune zilnică. A trebuit să înlocuiesc o colegă de la muzică și le-am propus studenților de la colegiu să facem o oră de creative wraiting. În 45 de minuite au scris poezie și proză. Sunt buni copiii ăștia, un lut adamic, de altfel. Poate nu e încă totul pierdut în învățământul nostru. Merg acasă să-i trimit lui Virgil Botnaru ultimele două texte redactate pentru cartea care urmează să-mi apară la Prut Internațional.