Linkuri accesibilitate

„Sunt sedusă de fiecare carte atinsă”


Sofia Vistieru

Jurnalul săptămânal cu Sofia Vistieru.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:28 0:00
Link direct

Născută în 19 iunie 1976 în la Drăsliceni, raionul Criuleni. De 16 ani lucrează în domeniul cosmetologiei. A publicat cîteva articole despre frumuseţa femeilor în revista „Health & Beauty”.

Luni

Încerc să deschid ochii, să reacționez la „ Bună dimineața!” a razelor solare care se strecoară prin geam direct pe chipul meu...

Problema e că habar nu am ce se întâmplă cu propriile-mi simțuri.

Stau în fața oglinzii si mă concentrez la pungile imense de sub ochi, formate peste noapte, care m-au îmbătrânit cu câțiva ani.

Amintirea că ieri l-am înmormântat pe unchiul meu de doar 51 de ani, el fiind cel mai mic din cei opt frați ai săi, îmi provoacă durere. Convingerea că gândurile sunt reale mă face să mă simt secătuită, încerc să merg pentru a mă amăgi cumva ca țin situația sub control, că totul este bine dar până la urmă cedez.

Nu încetez să îl iubesc pe Dumnezeu, doar cât i-aş adresa cîteva întrebări: de ce nu mor oamenii pe rând precum se nasc, de ce „trupul creat după asemănarea lui” ar trebui să putrezească, călcat de cei vii în picioare şi de ce nu avem o rețea conectată cu lumea de dincolo, cred că ne-ar fi mai uşor şi am suferi mai puțin.

Îmi iubesc unchiul atât de mult, atât de mult.... ceea ce nu ştiam cât era viu...

Marți

Starea de panică a spiritului și a corpului încă mă mai bântuie.

Mă trezesc la auzul unui foşnet şi dau cu ochii de imensul buchet de trandafiri şi de privirea caldă a soțului, care mă trezește la viață: „Te iubesc! La multi ani!”

Astăzi fac 42 de ani şi pentru prima dată în viață simt că nu vreau să primesc felicitări doar să dăruiesc cele două cuvinte magice „Te iubesc!” persoanelor dragi...

O sun pe mama, răspunde tata:

- Bună dimineața!

- Bună dimineața, draga tatii!

- Ce faceți, tata?

- Da iaca fac o zeamă.

- La 7 dimineața?

- Da, că maică-ta s-o dus la piață cu vânzare, la 5 dimineața şi vreau să reușesc până vine ea acasă.

- De ce trebuie să vă chinuiți atât de mult, tata? ...

- Da ce crezi că putem sta?...

Nu pot spune nimic... cuvintele magice mi se opresc în lacrimi...

- De ce plângi, draga tatii?

- Tata,.. azi e ziua mea..

- Doamne... iaca am uitat... scuză-mă. noi de la atâta lucru nu mai stim de viața noastră... Nu ne mai vedem capul de nevoi...

M-au pus pe gânduri cuvintele lui, care îmi sunt atât de cunoscute. Imediat mă duc cu gândul în viitor, la bătrânețele mele. Oare chiar nu putem schimba mersul spre etate cu plin „capul de nevoi”?

Chiar nu stiu cum e mai bine să îmbatrâneşti forțat sau să mori prematur? ...

Îmi iubesc părinții..., dar nu le pot spune... și nu-mi dau seama cine se face vinovat că suntem atât de scumpi la vorbe frumoase...

Miercuri

- Salut Sofia!

- Salut!

- Vreau să vin la tine să mă faci frumoasă, pentru că plec în Germania.

- La odihnă?

- Nu, pentru totdeauna!

- Cum aşa? Laşi casa, maşina, rude, părinți, prieteni, munca? Mereu îmi vorbeai că nu-ți ve-i părăsi pământul pe care te-ai născut şi îi detesti pe cei care pleacă ... Spuneai că îți iubești țara?!

După o lungă tăcere şi oftat aud în ureche cuvinte care o dor..

- Doar că... țara nu mă iubește pe mine... Nu am dormit deloc azi-noapte nici eu, nici soțul de la anunțul-şoc de aseară a invalidării alegerilor... Mai ții minte cartea care mi-ai recomandat-o, a lui Ciocan „Damă de cupă”? Iată, eu cred că momentele fictive din carte se transformă în realitate... Groapa se porneşte de la primaria Capitalei. Nu mai am speranțe, nu mai vreau să fac act de prezență în spaima zilnică. Vreau doar sa le ofer copiilor o viață mai bună, să fac lucrurile cât pot de bine, să am satisfacție de la postul de muncă şi să mă bucur de timpul liber.

Ce paradox, îmi este jale, dar încă nu înțeleg de ea că pleacă sau de mine că rămân?...

Starea aceasta îmi amintește de o legendă a Zânei Florilor care coborâse într-o zi pe pământ si îi spuse tămâioarei: „Tamâioara, ai adus atât de multă fericire oamenilor prin parfumul tău, încât sunt gata sa îți îndeplinesc orce dorință!” Tămâioara își ridică ușor fruntea de petale, înmiresmând încă o dată tot aerul din jur, se uita la Zâna Florilor si spuse: „Da-mi puțină iarba să mă pot ascunde!”

Îmi iubesc țara! Şi încă mai cred în #rezist al sufletelor rămase.

Joi

Azi-dimineață, m-am trezit fericită. Am decis să plecăm cu soțul în următoarele zile la copii, care își fac studiile în România. Nu am răbdare să mă bucur de intensitatea orelor petrecute cu ei.

Plină de inițiativă nu pot sa-mi stăpânesc bucuria şi îmi dau seama, că de câteva zile nu am mai deschis nicio carte. Intru în bibliotecă, carțile mă salută pe rând şi îmi urează „bine ai revenit!” Buricile degetelor se plimbă pe carțile aşezate cu dragoste. Sunt sedusă de fiecare carte atinsă. Intuiția o trage pe cea care crede că o sa-mi facă ziua frumoasă. O deschid iarăși intuitiv. Si fraza care o citesc, este fraza care mă îndrumă toată ziua. Asa fac mereu de când mi-am transformat „casa mare” în bibliotecă. Este locul meu de refugiu, de meditații, de regăsire şi de visat. Cineva m-a intrebat o dată, de ce-ti cumperi atât de multe cărți? I-am zis că mă scutește de medici si psihologi, de timpul petrecut pe facebook , de gânduri care nu-mi aparțin si cum zice prietena mea: fac un restart la creier, curațam de viruşi.

Scot cartea lui Tudor Chirilă. Nu pot să-mi amintesc cu câți ani în urmă am citit-o. Deschid la pagina 343: „Un om a murit uitând să respire. Când a ajuns în rai un veteran îl întreabă: „Cum e posibil sa uiți sa respiri? Ce faceai?” Omul răspunse: „Căutam o rimă pentru un vers.” „Ce vers?” „Dacă iubirea s-ar sfârşi pe pământ?”

Am zâmbit.

Şi iar coincidență!

Iubesc cărțile pentru că mă ajută să descoper tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte .

Vineri

Dorul de copii, bucuria de ai revedea, de ai ține în brațe, de a fi iar toți împreună îmi face noaptea albă. Verific de zeci de ori dacă am pus totul ce le place si ce m-au rugat să le aduc de acasă. Grija de a mai verifica ne face să ne pornim cu o oră mai târziu .

La un moment dat îmi dau seama că soțul depășește cu mult viteza limită... imediat îmi dau seama că şi lui ii este foarte dor de ei...

Drumul până la București este atât de lung, chiar dacă am ajuns mai degrabă.

Jumătate din durere mi s-a dus când mi-am strâns fiica in brațe, i-am simțit parfumul si am analizat-o atent dacă nu cumva îi lipsește vreun fir de păr.

Cele cinci ore spre Sibiu au fost ca o durere de masea în timpul nopții in care trebuie să reziști până dimineață .

M-am ridicat in vârful degetelor ca sa-mi sărut fiul pe obraji...

Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tot ce am, pentru iubirea care o port în suflet, o dăruiesc şi o primesc!

Osho spunea: „Iubirea este zborul conştiinței catre lumile superioare, de dincolo de materie şi trup!”.

Alegerea ne aparține!

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG