Linkuri accesibilitate

„Suntem diferiți, dar toți vrem să fim fericiți, iubiți și să iubim”


Viorica Olaru-Cemîrtan

Rubrica „Jurnal săptămânal”, la Europa Liberă.

Viorica Olaru-Cemîrtan: Născută la 22 februarie 1979, în or. Călărași. Dr. în istorie („Al. I. Cuza”, Iași, România), autor de monografii și articole istorice; 10 ani de experiență profesională în cadrul Agenției ONU (PNUD și OIM); trainer și cercetător implicat în proiecte naționale și europene în domeniul memoriei, migrației, patrimoniului cultural intangibil; În 2018-2020 face postdoctoratul și predă la Departamentul de Istorie a Artei, Universitatea Uppsala, Suedia; Un an de experiență în industria eoliană, colaborator Nordex Sverige; Inovația în cercetare, abilitățile transferabile, managementul sustenabil și bazat pe rezultate, drepturile omului, Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (Agenda 2030), inteligența emoțională și învățarea continuă fac parte din reperele fundamentale care o călăuzesc în activitatea profesională, și în viața personală. Iubește și Crede în OAMENI, educă (cel puțin) TREI OAMENI !

Luni

Dimineața a început mai devreme decât de obicei, la 03:14, fiind trezită de un zgomot foarte mare, o explozie. Doar luna plină pe cerul senin se vedea și nici un semn de alarmă. Dar peste aproximativ două minute, am auzit girofarul mașinii de poliție care a trecut cu viteză mare pe alături. Nu am mai adormit. Gândurile mi s-au perindat de la evenimentele globale îngrijorătoare până la treburile care mă privesc și grijile cu care începe această săptămână. În drum spre oficiu, am ascultat știrile la Radio Sverige și am înțeles că s-a produs o detonare în curtea unui club de noapte din centrul Uppsalei, fără victime. Cu această ocazie, am deschis un portal de știri locale și am căutat mai multe detalii, lucru benefic pentru exersarea limbii sudeze scrise. Nu am fost foarte fericită să aflu că în ultimii doi ani a crescut rata criminalității și a furturilor în Uppsala, ca și în întreaga țară. Deși discursul public interzice limbajul de ură și discriminarea, în societate se exprimă și opinia că străinii (în special refugiații) sunt vinovați de aceasta. Un lucru e sigur, precauția și vigilența nu pot fi ignorate, oriunde ne aflăm. Iar în privința migranților, eu știu (deja și pe exemplul personal) că a fi migrant este un proces, nu un statut sau etichetă și nu e cazul să generalizăm.

M-am convins, după prânz, o dată în plus, că mulți dintre ei sunt o mare comoară pentru Suedia. Medicul ortoped la care am mers, cu fata mea, s-a adeverit a fi de etnie greacă. Am întâlnit medici din Asia și Europa de Est atât în Visby, Stockholm, cât și în Uppsala, pentru că este o cerere foarte mare de lucrători medicali. Țara câștigă prin atragerea lucrătorilor migranți, înalt calificați. Tocmai de aici derivă importanța proiectului de cercetare pe care îl dezvolt împreună cu colegii de la Universitățile Uppsala și Örebro, într-un format internațional, inovator, măsurând impactul proceselor de integrare în orașele Europei de Nord. Ziua a continuat prin distribuirea atenției mele, de la sarcinile profesionale academice, până la sarcinile de suflet, care mă leagă de Moldova. Memoria este iarăși în pericol - profesorul meu a făcut public un demers care m-a îngrijorat, http://anatolpetrencu.promemoria.md/?p=3177 .

Seara am participat virtual, prin viber, la sărbătoarea tradițională în familia noastră, Sf. Vasile. M-am bucurat să îmi văd părinții, alături de rudele și verii mei din Călărași, cu obiceiul plugușorului, iar pe masă - bunătățuri, inclusiv și sarmalele pregătite de mama, cu drag, în foi de varză murată.

Azi am mers 16 622 pași prin Uppsala, cu gândurile și inima în zbor.

Marți

Am petrecut copiii la scoală: întâi pe Christi (care învață în Stockholm și ia trenul matinal), apoi pe Nica (care are autobus din fața casei). Am ieșit împreună cu Theo pentru că am mers la medic să ne consultăm în privința acneei (doctorița din Pakistan, venită acum 10 ani). Când am ajuns la oficiu, în inbox mă aștepta un mesaj important de la colega din OIM Chişinău și l-am prioritizat. Apoi au urmat multe alte treburi care țin de sustenabilitatea turbinelor eoliene în țările Europei de Nord. Această muncă este ocazia perfectă pentru mine ca să contribui la durabilitatea ecologică, energia regenerabilă și să mă instruiesc în direcția aceasta care este pentru mine un debut. Suedia este foarte focusată pe sustenabilitate și am decis să îmi extind portofoliul meu profesional în această industrie, mai ales că abilitățile mele profesionale se potrivesc ca o mănușă pentru coordonarea echipelor de care eu sunt responsabilă.

Am luat prânzul în oficiu, discutând cu două colege, ca între fete. Una din ele urmează să se căsătorească în luna mai, deși trăiește de aproape zece ani cu bărbatul iubit și educă două fetițe minunate. S-au hotărât să își oficieze relația pentru că altfel ar fi trebuit să facă testament prin care să decidă soarta bunurilor împărțite copiilor lor. O ascultam ce planuri are: o cină doar cu părinții, rochie de seară (dar nu albă), pe post de verighete vor fi inelele de logodnă (actualizate prin gravarea numelor fetelor lor), fără fotograf și muzică specială. Practic, nunta este o raritate aici, majoritatea nu consideră că este importantă ceremonia, dar semnificația. Ei iau în serios gestionarea unei familii și nu doresc să investească bani în festivități. Mai degrabă merg în vacanță cu acei bani. Iar în Moldova, nunțile sunt un melanj între tradiție și snobism. Suntem diferiți, dar toți vrem să fim fericiți, iubiți și să iubim.

La 17:30 eram deja la cursurile SFI (limba suedeză pentru imigranți). Sunt la ultimul nivel și este tot mai interesant și captivant studierea acestei limbi. Astăzi continuăm să studiem modulul "Economia Suediei și Mondială" și consolidăm gramatica, anume structura frazei, care este foarte importantă în limba suedeză, pentru că ordinea cuvintelor în propoziția principală și secundară diferă. Profesorul, Tobias, este inspirat și cele trei ore s-au scurs rapid.

După 20:45, trec la limba română, discutând cu cei de acasă despre regretatul Ștefan Petrache - omul, artistul. Abundă facebookul în comentarii și dedicații postmortem. Așa și trăim, ne căsătorim pentru nuntă pompoasă și apreciem omul după ce moare...

Azi am lăsat 18 592 pași pe bătrâna Terra.

Miercuri

Rutina matinală, dejunul și discuții scurte cu fiecare dintre cei trei copii, este pentru mine sfântă, pentru ca ziua să fie frumoasă și reușită. Toți au ieșit, iar eu am rămas să muncesc de acasă. Emailuri importante și dezvoltarea proiectelor în rețeaua academică (Uppsala și Örebro cu care sunt afiliată), coordonarea activităților în cadrul grupurilor de lucru din rețeaua EENCE (organizarea panelului de lucru din Minsk de la sfârșit de februarie și a workshop-ului din mai care va avea loc în Berlin, dedicat celui de al doilea război mondial - histoCON 2020).

După prânz am sunat-o pe mama, fiind nerăbdătoare să știu care sunt rezultatele analizelor pe care le aștepta. Viberul nu răspundea și am sunat-o pe telefonul mobil. Vocea ei mereu mă face fericită, dar analizele nu sunt din cele mai bune. Dacă aș putea să am părinții lângă mine, aș fi mult mai calmă și aș putea să le fiu de ajutor, așa cum simt că vreau să fiu.

Între 15:00 și 18:00 am fost la cursul de ”Integrare în Societate” (SO), pe care îl urmez săptămânal începând cu septembrie 2019, din dorința de a înțelege cât mai bine societatea suedeză, de a practica limba, dar și de a vedea cum se produce procesul de integrare a imigranților, care este metodologia, abordarea, riscurile pe care ei le previn, cât de efectiv se ating scopurile unei integrări de durată. Deci eu sunt parte în proces, simt pe pielea proprie ce înseamnă integrarea migranților în Suedia – astfel, folosesc o abordare științifică integratoare, complexă, pentru că am îmbrăcat papucii celui pe care îl studiez (cum spun englezii).

În drum și în scurtele pauze, am verificat noutățile (destul de îngrijorătoare), iar sufletul l-am alintat cu recitirea unor poezii de Mihai Eminescu și filmul ”Luceafărul”. Subiecte bune pentru conversația de seară cu copiii, cu care am vorbit și despre Wikipedia, care a fost înființată de un filosof și un programist, acum 19 ani. Da, eu am trăit în biblioteci, iar acum cu un clic ai tone de informație, și bulimia informațională derutează tinerii. Până ajungi să ai discernământ și voință să nu pierzi timpul pe fleacuri, e ușor să o iai razna prin internet.

Astăzi am lăsat 17 834 urme reale, nu virtuale.

Joi

Dis-de-dimineață m-am pregătit pentru ședința Skype pe care o organizez în fiecare a treia joie a lunii, între 11:30-14.00. Sistematizarea și analiza tendințelor de gestionare a migrației, studiile recente și noile provocări, toate au fost adunate în prezentările noastre, a celor 12 colegi (din Uppsala, Örebro, Murmansk, Kaunas, București, Sofia). Mă bucur să văd rodul muncii care a început prin crearea rețelei academice încă pe când eram în Chișinău, și cu care ocazie am ajuns în Suedia. Firea mea reflexivă a devenit și mai proeminentă, căci viața aici are o altă vibrație: fiind în afara zonei de confort, dar și foarte captivată de dezvoltare și cunoaștere, mă re/descopăr, formându-mă pe zi ce trece. Deseori spun că în familie acum toți cinci suntem adolescenți: avem aripi, întrebări, zbucium, iar noi, părinții, facem și profilaxia bolii Alzheimer (prin învățarea limbii suedeze și flexibilitatea pe care trebuie să o avem). Cu cât e mai ambițios scopul, cu atât eu savurez din fiecare experiență, chiar dacă nu e ușoară. Cel mai mult, desigur, mă preocupă bunăstarea emoțională și fizică a copiilor, le urmăresc mereu stările și discutăm mult, toți împreună, dar și cu fiecare, aparte. Mă bucur să îi aud tot mai bine vorbind engleza, suedeza, rusa (au colegi ucraineni și ruși stabiliți deja de mulți ani), dar cel mai frumos este că, conform legislației, fiecare copil are dreptul la o lecție de limbă maternă săptămânal, astfel că româna rămâne regină în casă și în sufletele noastre. Mai mult, ei sunt o resursă pentru copiii născuți în Suedia în familiile românești, cu care ei învață româna și prietenesc. Experiențele altor familii care au imigrat sunt pentru mine foarte interesante și mă bucur să văd cazuri reușite! Atât printre prietenii vechi, dar și printre cei noi.

Seara am fost la o nouă porție de limbă suedeză, servită de profesorul Rickard. Acolo am o altă comunitate cu care interacționez, studenți, refugiați și lucrători migranți din toată lumea. Această diversitate este excelentă pentru mine, fiind atât obiect, cât și subiect de studiu. Dar cel mai interesant este că eu studiez cu ei nu doar limba suedeză, dar și atâtea lucruri despre cultura, țara, limba lor, dar în egală măsură mă studiez și pe mine.

Rutina zilnică se încheie cu discuția cu tata, care ne spune că după noi, îl sună și pe Slavic. Tot mai mult mă prind la ideea că trebuie să rezolvăm această inconveniență. Ambii suntem departe, părinții - singuri.

Azi am rătăcit prin lume cu un total de 20 532 pași.

Vineri

Dimineață am avut o ultimă vizită la doctor, cu Christian, de această dată la un medic suedez, monitorizăm acneea. Pe drum spre oficiu am vorbit cu un coleg cu care am învățat în clasele primare și care îmi trezește frumoasele amintiri de cândva. Cine s-ar fi gândit că aceste amintiri, pe lângă faptul că sunt prin definiție nostalgice, pot fi și vinovate? Am luat tot ce e mai bun de acasă și am plecat în lumea mare, vorba cântecului. Acum îmi pregătesc copiii să poată fi capabili de noile provocări ale acestui mileniu necruțător de rapid. Ei au aici educație bună, medicină inteligentă, ecologie, dar și muncesc pentru ca viitorul să le deschidă ușile. Nimic nu există dacă nu muncești, mereu le repet. Mai rău e că atâția alții, chiar dacă muncesc, nu pot visa la un viitor în Moldova. Asta e realitatea despre care toți trâmbițează: criză demografică, criză identitară, criză economică, criză... ne trebuie o Greta care să fie intolerantă față de ignoranța noastră cea de toate zilele și să privească în ochii celor care duc țara la pierzanie.

Am coordonat rezolvarea problemelor eoliene apărute în ultimele ore la turbinele din Nordul Europei și nu am luat prânzul, recuperând timpul. Dar și pentru că azi avem "fika de vineri" (fredags fika, 14:30 – 15:00) care se deosebește de cele din restul zilelor prin faptul că unul din colegi pregătește ceva de casă și ne servește. Astăzi s-a oferit să ne îndulcească Anastasia, colega mea din Letonia, a cărei sarcini de serviciu le-am preluat eu. Stăm în același birou împreună cu Dinesh, specialist pe cutii de viteze în turbinele eoliene, venit acum trei ani din India, împreună cu familia. De la ei am învățat foarte multe în materie de energie eoliană, iar ei de la mine - management, coordonare, comunicare. Multiculturalismul (apropo, am și un coleg din România), învățarea continuă, cele două "fika" în fiecare zi, contribuie mult la starea de bine, transparența și eficiența muncii în echipă.

Vineri seara nu am lecții, toți începem weekendul. Și el începe cu câteva întâlniri virtuale importante: fratele din Cognac, mătușa din Trevizo, prietena din Viena, prietena din Visby, verișoara din Iași, verișoara din Londra, părinții din Călărași care îmi povestesc despre cât de gustoasă a ieșit varza murată și cum să îmi transmită ca să fac și eu sarmale și plăcinte. Deocamdată, am făcut plăcinte cu brânză și praz, și cu bostan, preferatele mele. Copiii vor să privim filmul "The Popes”, mai facem și pop-corn pentru atmosferă.

Până am scris acest jurnal s-au adunat 19 252 pași. Dar după ce mă ridic, merg la film și apoi la somn, se vor mai adăuga.

Așa e viața: doar după ce mergi la somn, se poate de spus CÂT și CUM a fost JURNALUL VIEȚII TALE.

XS
SM
MD
LG