Linkuri accesibilitate

De Ziua Libertății, bielorușii au reluat protestele


Imagine generică de la Minsk
Imagine generică de la Minsk

Bielorușii au ieșit pe străzile din Minsk și din alte orașe astăzi, ascultând un apel al liderei opoziției SvetlanaȚihanovskaia pentru a începe un nou val de proteste împotriva lui Alexandr Lukașenka. Opoziția, ca și Uniunea Eurpopeană, Statele Unite și alte țări democratice îl consideră pe Lukașenka un lider ilegitim, după alegerile din august anul trecut, pe care le consideră fraudate. Opoziția spune că alegerile au fost câștigate de lidera opoziției Svetlana Țihanovskaia.

Aflată în exil, Țihanovskaia i-a îndemnat pe bieloruși să folosească sărbătoarea anuală Dzen Voli (Ziua Libertății) pentru a organiza mitinguri de stradă în toată țara pentru a face presiuni asupra lui Lukașenka și a-și demonstra unitatea. Mitingul nu a fost autorizat.

Forțele de securitate, inclusiv trupele poliției și ale Ministerului de Interne, vehiculele militare și camionetele poliției au fost poziționate în Minsk înainte de acțiunea planificată. Până la sfârșitul după-amiezii, bielorușii, mulți dintre ei deținând steagul roșu-alb al primei republici, se îndreptau spre centrul orașului Minsk, cu unele adunări în Piața Octombrie.

Activiști locali citați de serviciul belarus al postului nostru de radio au declarat că cel puțin 20 de persoane au fost reținute la Minsk.

Înaintea marșului, comandantul trupelor Ministerului de Interne, Mikalai Karpiankou, i-a descris pe protestatari drept „dușmani ai statului nostru”, și a promis că le va face „față rapid”, și „cu plăcere”.

Lukașenka refuză să negocieze cu opoziția și eventual organizarea unor noi alegeri.

Astăzi Estonia, Letonia și Lituania au impus interdicții de călătorie altor 118 oficiali din Belarus. Prima rundă de interdicții din noiembrie pe care se afla și Lukașenka a fost extinsă la un total de 274 de persoane, a anunțat Ministerul lituanian de Externe. „Dacă situația din Belarus continuă să se deterioreze, iar regimul ilegal Lukașenka își menține violența și represiunile împotriva protestatarilor pașnici, opoziției, societății civile și mass-media independente, listele de sancțiuni naționale și ale Uniunii Europene vor fi extinse și mai mult”, se arată în comunicatul externelor lituaniene.

XS
SM
MD
LG