Scriitoarea belarusă și laureata premiului Nobel, Svetlana Alexievici, într-un interviu cu corespondenta serviciului belarus al Europei Libere, Anna Sous, vorbește despre succesul filmului „Cernobîl”, realizat de recent de HBO, precum și despre cartea sa, „Rugăciuni din Cernobîl”.
Europa Liberă: Ce impresii v-au lăsat cele cinci episoade din serialul Cernobîl?
Svetlana Alexievici: „Impresiile sunt foarte puternice. Este un film foarte puternic. Autorii au găsit, din perspectiva estetică, ceva ce atinge direct conștiința modernă. Există și o doză de frică, o doză de gândire, o doză de frumusețe.
A fost foarte bine redat acest aspect al răului care m-a preocupat mereu – atunci când nu este un rău evident, ci are foarte multe lucruri amestecate în el. Cum ar fi în cazul războiului – această frumusețe a salvelor de tun care sunt trase noaptea, sau fascinația bărbaților în uniformă militară: sunt lucruri care nu există în viața pașnică. În acest film există dozate toate aceste aspecte…”
Europa Liberă: Tema Cernobîlului a fost văzută într-o nouă lumină de belaruși. Chiar dacă ei au avut de suferit foarte mult de pe urma acestei catastrofe, totuși abia acum au putut vedea într-o lumină cu totul nouă evenimentele de atunci, precum și tragismul situației. Cum au reușit acest lucru autorii serialului, cu atât mai mult că este vorba despre străini?
Svetlana Alexievici: „Am fost mereu surprinsă de felul în care percepeau cartea mea despre Cernobîl oamenii din străinătate – din toată lumea, chiar și în țări precum Siria sau Tailanda. Când vii la dezbateri, fie în Columbia, în Japonia sau în Germania, vezi că acolo există o altfel de abordare, mai profundă. Probabil că noi suntem prea prinși de multitudinea de probleme ale cotidianului, ale supraviețuirii, ale unor construcții statale care nu ne-au permis încă să construim o țară normală democratică.
Acolo însă oamenii se gândesc la problemele sociale, la schimbările care au loc în lumea în care trăim. Acolo este foarte puternică conștiința ecologică - și cred că sunt lucruri care încep să fie conștientizate și la noi. Sub ochii noștri în lume se produc schimbări evidente, inclusiv acești urși polati care șed pe pământul gol în Arctica – toate acestea generează un sentiment de frică.
Și în acest context Cernobîlul – eu l-am numit „repetiția apocalipsei” – a trecut cumva pe alături de cultură, de artă, a fost ca un eveniment marginal în viața noastră. Acum am început să ne gândim mai mult la asta, mai ales tinerii. Și nu este întâmplător că anume tinerii sunt cei care privesc cu interes acest film, chiar se întâlnesc să-l privească împreună în cluburi și să-l discute. Aceștia sunt deja alți oameni – pentru ei problemele ecologiei constituie viitoarea istorie în care vor trăi. Ei vor fi nevoiți să trăiască într-o istorie, într-o realitate dictată de problemele ecologiei.
Și aici a fost o serie de coincidențe – acest film bine făcut, cu toate găselnițele holivudiene și capacitățile tehnice moderne, și aceste stări de spirit pro-ecologice din lumea modernă. Totul s-a combinat nesperat de bine.”
Europa Liberă: Presa a scris că personajul fictiv din acest serial, Uliana Homiuk, a fost special gândit ca să vă semene, că ar fi un compliment la adresa Dvs. și că o parte din istoriile relatate în film, cum ar fi și cea a pompierului, sunt luate din cartea Dvs. Rugăciuni din Cernobîl – era singura sursă care le-a relatat. Ce părere aveți despre aceste relatări din presă?
Svetlana Alexievici: „Nu doar această istorie a pompierului a fost preluată, ci și altele. Sunt și multe reacții ale acelui moment – ale oamenilor de pe pod care admiră incendiul, primele impresii și percepții… Regizorul recunoaște că toate aceste secvențe sunt inspirate din cartea mea despre Cernobîl. Am un contract cu ei, toate drepturile de autor sunt respectate.”
Europa Liberă: Pe rețelele de socializare, dar și în anumite instituții de presă au apărut critici cu privire la o anumită neconcordanță și interpretări eronate ale evenimentelor de atunci, care ar denatura adevărul despre Cernobîl. Ce părere aveți despre aceste critici?
Svetlana Alexievici: „Este o anumită ne-pregătire a oamenilor pentru a se folosi de produsele culturii. În primul rând, trebuie să ținem cont că este un film artistic și autorii au dreptul la propria
Adevăratul artist creează o lume proprie...
interpretare a lucrurilor. Că personajul real era gras, iar asta e slab, sau invers – aceste detalii nu contează. Adevăratul artist creează o lume proprie. Și autorii au creat aici propria lume, plină de pericolele lumii moderne, de tentațiile acestei căi sinucigașe a civilizației pe care mergem acum, când tehnologiile se transformă în forme de război, când metalul, tehnologiile luptă împotriva noastră, și nu mai suntem egali, nu le mai controlăm. Și este doar începutul. Ce va fi mai departe? Sunt întrebări pe care încearcă să le abordeze autorii serialului prin prisma evenimentelor de acum 30 de ani.
Am observat că la început presa rusească scria de bine despre serial. Apoi probabil a fost apostrofată de la Kremlin și a devenit brusc foarte patriotică. Și în scurt timp s-a anunțat că rușii fac două seriale proprii despre Cernobîl, iar linia de subiect vorbește despre cum cercetașii noștri prind un spion american în interiorul centralei…
Când citeam asta, m-am gândit: „Doamne, au trecut 30 de ani, oare chiar nu s-a schimbat nimic în conștiința oamenilor? Ei așa și nu au reușit să intre în această lume nouă, comună, unde a devenit evident – după Cernobîl și Fukușima – că trăim pe o planetă mică, că totul este unit, că este vorba despre om și natură, despre om și cosmos, și nu despre faptul că există ruși, belaruși, americani…
Când umblam pe pământul Cernobîlului, prin Zonă, cel mai puțin mă simțeam ca fiind belarusă. Mă simțeam ca reprezentantă a unei specii biologice. Vedeam cum suferă animalele și păsările, exista un sentiment că suferă toată suflarea vie, și eu sunt parte din asta.
Iar lucrurile despre care spuneți și despre care se scrie sunt de-a dreptul penibile. Există și critici de-a dreptul aberante, de genul că filmul e făcut special pentru ca concurenții Rusiei să învingă potențialul energetic rusesc… E imposibil de citit și de ascultat așa ceva…”
Europa Liberă: Din momentul în care ați publicat cartea Dvs. „Rugăciuni din Cernobîl”, câte solicitări din partea regizorilor de teatru și cinema ați avut pentru ecranizarea cărții?
Svetlana Alexievici:„Spectacole au fost foarte multe. Când locuiam la Paris, în Franța s-a organizat chiar un festival de spectacole făcute în baza cărții Rugăciuni din Cernobîl – vreo 17 spectacole, foarte interesante. Cred că au fost vreo sută de montări în baza cărții mele.
În ceea ce privește filmele, au fost, la fel, foarte multe – în jur de zece, unele chiar au încercat să concureze pentru Oscar. Însă avem mereu o anumită insatisfacție.
În cazul acestui serial însă, există un sentiment care nu a existat anterior – faptul că lucrurile sunt dincolo de controlul nostru, că asistăm la o realitate nouă în care am fost aruncați și care ne depășește pe noi – belarușii, ucrainenii, împreună cu societățile
Cel mai important lucru pe care l-aș vrea este ca, privindu-l, să și să gândească. Pentru că noi deja am intrat în această lume nouă și printre aceste pericole noi va trebui să trăim...
noastre patriarhale. Eram sceptică la început, când americanii mi-au cerut drepturile de autor pentru ca istoriile din carte să fie folosite în acest film, credeam că va fi un film ca toate celelalte. Dar într-un mod uimitor ei au reușit să facă, așa cum se spune în presă, cel mai bun serial din istorie.
Dar cel mai important lucru pe care l-aș vrea este ca, privindu-l, să și să gândească. Pentru că noi deja am intrat în această lume nouă și printre aceste pericole noi va trebui să trăim. Și aceste pericole devin tot mai multe, mai apare și inteligența artificială, și roboții – este o lume cu totul nouă.”
