Dacă ar exista un cimitir al cuvintelor, într-un cavou somptuos, cu coloane în colțuri și cu acvilă pe frontispiciu, și-ar dormi somnul de veci PRINCIPIILE ținându-se de mâini, ca Romeo și Julieta, cu VALORILE. Cred că ați observat că aceste cuvinte lipsesc cu desăvârșire din discursurile publice. Cine și cum le-a omorât e o poveste demnă de pana lui Sheakespeare sau cel puțin de samopiska de aur a fostului președinte epigramist, care le-a găsit porecle tuturor ortacilor.
„Doi metri de bulbuci” este nickname-ul greu de surclasat, chiar dacă a apărut din invidie pentru purtătorul poreclei, cel care avea inegalabilul talent de a vorbi, din punct de vedere științific, românește, în timp ce gândea, din punct de vedere politic, perfect moldovenește. Invidia și doar invidia i-a otrăvit viața fostului președinte, care își ștergea lacrimile cu pistolul, vorba lui Nicolae Sulac, auzind cum poate fi transformată o clădire banală în batiment.
Verva oratorică a politicienilor de prima linie nu s-a pierdut în van. Intrați în călduri de campanie electorală, ei toacă cuvintele, ca viermii de mătase, împletesc, CU PASIUNE, pânze de păianjen. Poate înțepenește un gură-cască!
Iar următorul substantiv care a luat drumul spre cimitirul cuvintelor e DETERMINAREA. Pentru că nicio activitate administrativă, managerială, educațională sau culturală nu se mai face fără DETERMINARE. Nici măturătorii din Gradina publică Ștefan cel Mare nu-și mai pot face munca fără determinare.
Ori de câte ori aud rostindu-se acest cuvânt, îmi sună în cap Adagio în Sol Minor care ar aparține lui Tomasso Albinoni, în realitate, spun unii savanți, fiind o mistificare realizată de Remo Giazotto. Cu mult talent, trebuie să recunoaștem. Ca să păcălești lumea e nevoie de mare talent.
