Născută în 1965 în satul Pitușca, r-l Călărași, absolventă a USM, facultatea Biologie (1987), și a Universității California cu Masterat în Business MBA, Cetificat de Nutriționist la Oxford College, UK (2014). Locuiește în Marea Britanie de 20 de ani, unde conduce împreună cu soțul său Iain Tolhurst o fermă ecologică de legume Tolhurst Organic Ltd. Fondatoarea companiei EtnoGastronomica SRL în Moldova (2013), co-fondatoare a Asociației EcoLocal (2018), specializată în Marketing Agro-alimentar, Nutriție, Alimentație Sănătoasă.
Luni
Mă trezesc în spital. Eu nu am stat niciodată în spital. Decât la naștere și două intervenții mici chirurgicale care au durat câte o zi fiecare. Presupusa oroare față de spitalele din Moldova nu se regăsește în mine. Din contra, mă simt liniștită și în siguranță. Știu că dacă voi mai avea crize, voi fi ajutată de profesioniști.
Zilele trecute au fost un coșmar. Probabil cele mai grele din viața mea, când am renunțat să-l adăpostesc pe fratele meu bolnav, în lupta mea pentru protecția și îngrijirea lui de lungă durată. Trebuia să pun autoritățile în postură de răspundere penală pentru inacțiune, ca să zdruncin sistemul și să fac ceva real, ca fratele meu să nu se mai afle în situații de risc vital. Or, el fiind extrem de bolnav și vulnerabil, mai este și un pericol social pentru sine, pentru copii și pentru vecini, și neavând cine să-l supravegheze, are nevoie de ajutor profesional permanent. Știu că statul nostru este unul slab, dar sistemul de asistență socială există. Sunt unele facilități și pentru bolnavi ca fratele meu, doar că mecanismele de plasare sunt inerte. Prin a-i pune la treabă pe funcționarii de sector eu am riscat cu viața fratelui meu, și ... am ajuns și eu în spital.
Această dilemă enormă, între a spune ”nu” celui drag, care are nevoie de tine, sau a spune ”da” punându-mi în pericol propria sănătate mintală, familia și serviciul meu, este o temă prea puțin înțeleasă și discutată la noi în societate. Astea sunt gânduri de dimineață, care roiesc în capul meu. Dar e zi de luni, vin toți medicii la servici și secția noastră devine un furnicar de activitate, analize, proceduri, dializă, bolnavi internați, bolnavi externați, bolnavi decedați. Toți sunt extrem de preocupați, înțeleg că o singură asistentă deservește în jur de 15 pacienți. Se fac erori în această stare de presiune, iar medicii nu au niciun minut liber pentru a discuta lejer cu bolnavul.
Urmărind acest ”furnicar”, îmi dau seama că eu probabil sunt cea mai puțin gravă în secție și decid să mă externez a doua zi, să ofer patul meu unei persoane mult mai acute decât mine.
Marți
Aseară am ținut o discuție live pe platforma Zona Zero – Comunitatea Companiilor Oneste și a Oamenilor Responsabili. Chiar de aici din spital. Am găsit un coridor mai ascuns, mai liniștit, cu o banchetă liberă și de acolo am participat. Mi-a fost extrem de interesant să-i ascult pe colegii mei din Zona Zero, și un tânăr antreprenor din România – cum percep ei Integritatea în afacere. Pentru mine Integritatea în afacere începe de la mine personal. Nu pot conduce o organizație integră, dacă eu personal ofer mici favoruri ilegale sau mită, dacă eu îmi mint soțul, dacă nu mă țin de cuvânt, dacă nu ajut cu ce pot pe cei care au nevoie de mine.
Nu pot avea o organizație integră, dacă angajații nu sunt abordați echitabil, dacă nu li se respectă confidențialitatea, dacă nu sunt susținuți prin instruiri, comunicare și apreciere periodică. Fiecare cerere de eliberare pentru mine este o alarmă că ceva nu este integru în organizație și că ceva eu nu fac așa cum ar trebui. Și abia după aceste două forme de integritate ajungem și la Integritatea Socială, în relațiile noastre cu autoritățile, cu fiscul și cu clientela. Astea sunt simple atunci când pe intern menții standarde permanente de integritate. Azi plec acasă. Nu înainte însă de a discuta despre boala mea cu un profesor care este și șeful secției. Mi-a confirmat că medicii din Marea Britanie abordează corect boala mea din tinerețe, fără aplicare de medicamente, doar prin monitorizare, regim de apă și alimentație vegană/de post și că în Moldova, din păcate, se mai practică abordarea medicamentoasă a acestei condiții. Zicea Dumnealui că le repetă de fiecare dată colegilor săi să nu mai „picure” atâtea medicamente, dar până la urmă fiecare medic e liber să aleagă tratamentul care îl consideră cel mai potrivit. Am discutat și despre „corupția mică”. Postarea mea pe FB despre comportamentul pacienților, oferirea de bani atunci când nimeni nu le cere, perpetuează această stare de lucruri în sistem, unde colaboratorii sunt percepuți că fiind corupți. Din cele auzite în salon, mie mi s-a creat impresia că pacientul caută metode de a împinge mită, ca după asta să se plângă de corupție. Este ridicol! Eu nu am observat comportament diferit față de mine, și față de persoana care a tot repetat câți bani a plătit și cui... Poate nici nu a plătit, căci nu am fost martor, dar observam cum lua bani din portmoneu și ieșea cu ei din salon.
Or, postarea mea a ajuns la Comisia de Evaluare a Servicii din spital, un fel de CNA la nivel de spital. Am confirmat că nu am nicio pretenție față de colaboratori, dar mă indignează atitudinea oamenilor care consideră că „trebuie să mulțumească doctorii”. Și eu i-am mulțumit de fapt, cu un buchet de bujori pe hol. Propun acestei comisii în schimb să vin cu niște recomandări specifice ce țin de meniul curent din spital, care este unul cu adevărat deficitar și prost alcătuit. Dar despre asta voi scrie detalii pe blogul meu.
Miercuri
Particip la prima conferință internațională despre Agricultura Ecologică în Bază de Plante. Mai clar, agricultura în care nu se folosesc nici chimicale, nici resturi de origine animală (băligar, mraniță, sânge și făină de oase) pentru a fertiliza solul.
De doi ani pregătim această conferință cu colegi din Marea Britanie, Belgia, Olanda, Germania, Franța și Italia. Trebuia să se întâmple cu un an în urmă, la Bruxelles chiar în Parlamentul European, dar iată cu se întâmplă azi, on-line, însă cu participarea Parlamentarilor Europeni și peste 100 de persoane în audiență. Eu prezint despre organizațiile de susținere a fermierilor care doresc să aplice o astfel de agricultură – cea mai favorabilă mediului înconjurător. Soțul meu prezintă despre ferma noastră, fiind pionerul acestei metode pe care o aplicăm de mai mult de 35 de ani.
Eu am multe nedumeriri față de politicile agricole naționale în Moldova, unde se încearcă a promova și resuscita domeniul zootehnic, care pur și simplu nu are șanse în clima Moldovei. Pe de altă parte se susțin și se promovează gospodăriile agricole intensive, care poluează la nesfârșit mediul și mai primesc și subvenții pentru asta. Iar agricultura ecologică, deși declarată Prioritate Națională în Moldova, rămâne marginalizată cu 1.5 angajați pe toată țara. Agricultorii ecologici din Moldova sunt lăsați practic în sama ONG-urilor și a propriilor puteri. Bine că eu fac parte din aceste ONG-uri și încerc din tot ce știu și pot să-i conving că agricultura ecologică fără îngrășăminte animale este posibilă, este profitabilă și poate soluționa marea problemă a lor – sursele de îngrășăminte organice pentru sol.
Seara conduc o întrunire cu echipa noastră de la EcoLocal. E frig, plouă, facem focul la 2 iunie, și stăm pe Zoom la cald. Încep întrunirea cu un exercițiu-surpriză in care rog pe fiecare să povestească despre cea mai recentă provocare a sa, și cum s-a descurcat. Le place exercițiul. Unele provocări sunt cu soluții frumoase, altele nu au soluții, iar altele – se auto-soluționează. În acest context plasez echipa în spirit de ”provocare vs gestionare” și împreună elaborăm idei multiple de a gestiona cea mai mare provocare a noastră de moment – succesul (sau insuccesul) zilei de duminică la piața EcoLocal. Unii colegi mă întreabă în privat, de unde găsesc eu puteri? Cum pot eu să prezint la o conferință internațională, să conduc ședințe strălucite și discuții live pe rețele după ce am fost huiduită, intimidată și traumatizată atât de recent?! Le explic că prin activitatea mea profesionala care îmi place atât de mult, eu mă sustrag de la propriile frământări, frici și frustrări, și asta mă ajută să restabilesc un echilibru între viața mea socială, sănătate, conflicte și confruntări cu autoritățile.
Joi
Învăț din meditațiile mele că atunci când nu ai control asupra unei situații, trebuie să te axezi pe lucrurile care le poți controla
Se pare că declarația mea publică la IPN despre eșecul serviciilor sociale de a proteja un om bolnav și vulnerabil a provocat o reacție din partea autorităților. M-au telefonat chiar din biroul unui Secretar de Stat, am avut ocazia să dau unele detalii pe cazul fratelui meu, am primit câteva sfaturi utile și promisiunea că va fi expediat procesul de identificare a unei forme de protecție pentru el. Ar trebui să mă bucur, dar mă tem. Este o situație asupra căreia eu nu am niciun fel de control. Nu știu ce vor întreprinde autoritățile, dar eu nu mă pot implica nici într-un fel, decât să continui să-i trimit fratelui meu la spital mâncarea care lui îi place și țigări fără care el nu poate trăi. Nu am contact cu el, pentru că probabil i-au reținut telefonul la internare, nu am acces în secție din cauza carantinei, și nu pot discuta cu autoritățile spitalului pentru că Dumnealor se pare că văd problema doar în alb-negru. „Sau eu îl iau pe fratele meu asupra mea și scutești pe toți de el, sau eu devin dușman și nu mai discută nimeni cu mine”. Aleg a doua opțiune, dar totuși pot să-i transmit tot ce are el nevoie, și asta este tot ce pot să fac acum. Învăț din meditațiile mele că atunci când nu ai control asupra unei situații, trebuie să te axezi pe lucrurile care le poți controla, trebuie să faci spațiu liber în conștiința ta, ca să poți planifica cele care le poți controla în viitor.
Vineri
Azi am noutăți excelente! Din Marea Britanie. Nu știu de ce, dar mai toate noutățile bune din viața mea vin din Marea Britanie și nu din Moldova. Bineînțeles că sunt și aici noutăți bune, și încerc în fiecare seară să conduc Jurnalul Mulțumirii în care înscriu cel puțin trei lucruri de care m-am bucurat azi. Asta mă ajută să dezvolt un echilibru între ce e bun și ce e rău în viața mea.
Or, noutatea bună este că ferma mea ecologică din Marea Britanie a ieșit finalistă în premiile anuale BOOM AWARDS pentru produsele ecologice din țară. Un fel de premiu Omul Anului, doar că în agricultura ecologică, premiu evaluat după performanță și impact asupra comunității, și nu după număr de like-uri pe rețele.
Este o primăvară grea pentru noi la fermă. Culturile întârzie din cauza frigului de afară, vânzările sunt la pământ, cheltuielile – pân’ la lună de mari, suntem îndatorați enorm față de banca noastră. Angajații sunt informați, încearcă să facă tot ce le stă în puteri, dar ei știu că este posibil concediul tehnic în cazul în care nu vom putea achita salarii o perioadă. Lunile aprilie-mai-iunie-iulie sunt cele mai grele pentru un fermier cu angajați. Or, ieșirea noastră în finalul premiilor (în două categorii!) va înaripa echipa, dar și pe mine ]n calitate de conducător, pentru că, sincer, uneori îmi pare că nu vom putea ieși din încurcătură și va trebui să eliberăm angajații. Voi scrie un comunicat de presă azi voi bucura și clienții noștri. După care voi merge la piață la Strășeni să-i cumpăr fratelui meu un tranzistor mic și căști și o pereche de ochelari să poată citi. O să-i scriu o scrisoare să i-o transmită mâine livratorul de produse. O să-i scriu de ce nu poate să trăiască singur în locuința mea, de ce are nevoie de îngrijire permanent[, de ce stă de 5 luni în spital, de ce nu pot să comunic cu el. O să-i scriu că eu niciodată nu-l voi abandona. M-am luat la piept cu serviciile sociale că să primească îngrijirea de care are nevoie, iar eu voi urmări să nu i se facă niciun rău acolo unde va fi. Știu că nu va înțelege nimic din scrisoarea mea. El știe multe la cei 58 de ani ai săi, dar înțelege foarte puține. Dar trebuie să o scriu, ca să-mi echilibrez un pic starea profundă de vină în fața lui. Știu ca scrisoarea va fi cenzurată la spital, și chiar sper că va fi, ca medicul lui să înțeleagă că a pune un frate bolnav în îngrijirea statului este una, dar a-l abandona este alta... Weekend-ul se arată încărcat cu evenimente și prieteni în cadrul pieței EcoLocal, unde încercăm să susținem peste 100 de producători mici care își doresc atât de mult să prospere în Moldova!
