Născută pe 09 septembrie 1972, în satul Puhoi, Ialoveni. De 20 ani se află în Italia, la Roma. Este mediator intercultural și religios, operator profesionist pentru integrarea socială şi de angajare în câmpul muncii a cetăţenilor străini în Italia. Este licențiată în Științe Sociale la Universitatea „Angelicum” din Roma. Sociolog, voluntară UNICEF.
Luni
Deschid ochii si vad Marea Tireniană, azi e de culoare albastra. Nu visez, ma aflu inca la Ladispoli (33 km de Roma), am venit pe trei luni, pentru vacanta de vara si am decis sa ramanem anul acesta pana la Anul Nou, daca timpul va fi frumos.
Deschid ușile și simt un puternic parfum de croissant și capuccino.
Merg la bucătărie și iau pe stomacul gol o băutură pregătită aseară, cu lămâie, ghimbir și miere de la Puhoi, între timp pun aparatul de cafea napolitană pe foc și pregătesc micul dejun. Il servim la balcon.
Aici după 15 august totul se schimbă, turiștii pleacă și familiile cu copii se întorc la școală, italienii părăsesc casele de vacanță și se întorc la Roma, suntem puțini pe strada noastra, e liniste si se creaza o senzație de bunăstare sufleteasca, respiram aerul încă cald al toamnei.
Aceste femei și-au crescut copiii pe skype și acum își cresc nepoții pe WhatsApp/Viber...
De când a început pandemia, Ladispoli a devenit o destinație turistică atractivă pentru cei din Roma și nu numai. Anul acesta multe familii de moldoveni din Roma și împrejurimi au venit și ele în vacanță, din diverse motive: nu mai au pe nimeni în patrie și nu se mai întorc; alții au toată familia aici și nu pleacă de dragul economiilor; mulți au cumpărat un apartament/casă; multe femei (badante) au copii în întreaga lume și se întâlnesc doar vara etc.
Ce mă doare, vorbind cu compatrioții mei, este că aceste femei și-au crescut copiii pe skype și acum își cresc nepoții pe WhatsApp/Viber, uneori nici măcar nu se înțeleg, pentru că copiii migrează în țări mai dezvoltate și nepoteii nu mai vorbesc limba română.
Merg la oficiul poștal pentru a lua o scrisoare de convocare pentru intâlnirea condominiilor din casa de unde am cumpărat apartamentul. Aici, fiecare casă este administrată de o companie care se ocupă cu gestionarea imobilului, pentru orice problemă putem contacta administratorul și o dată pe an suntem chemați la o adunare extraordinară, pentru a aproba bugetul etc.
La prânz, pregătesc chiftele de dovleac și ton aburite.
În Italia este obișnuit ca de la ora 13.00 și până la 15.00 să nu te sune nimeni, pentru că este timpul să te odihnești și încerc să-mi recapăt puterile.
Dar deseori nu pot, pentru că nu-mi închid niciodată telefonul si conationalii nostri nu respecta acest obicei, ei pot sa te trezeasca din somn si la 6 dimineata sau sa sune la ora 9 seara si sa te intrebe cum sa faca solicitarea de pensie sau sa le ajuti sa-si gaseasca un loc de munca. Aproape toti cei care ma sună sunt persoane cu probleme, care au nevoie de ajutor.
Telefonul ma trezeste, răspund, aud plâns, apoi persoana începe să vorbească cu o voce plin de emoție. „Doamna Tatiana, mama mea a murit la Padova. Am venit din Moldova, nu cunosc pe nimeni, nu avem bani, acasă am familia mea și alți frați/surori, una bolnavă cu sindrom Down, care era foarte apropiată de mama. Ce trebuie sa fac? Agenția funerară a cerut 2.700 de euro. Ajutati-mă. "
Am ascultat-o, am încercat să explic cum funcționează în Italia, care este modalitatea de strângere de fonduri în rândul moldovenilor, cum și unde, ce ar trebui să facă dacă vrea să o ajut și de ce am nevoie de anumite documente/fotografii pentru a sensibiliza comunitatea și a fi credibilă.
După ce am terminat vorba cu ea, am plâns, amintindu-mi de mama (care a murit de cancer) și așa am adormit.
Nu am reusit să dorm probabil nici 10 minute, că o doamnă italiancă mă sună, îmi cere ajutor în găsirea unei badante. Cerintele sunt: sa nu aiba mai mult de 45 de ani, cu referințe, sa cunoasca limba, sa-i placa calcatul, sa știe să gătească, educata, fără o familie aici, daca știe să conducă masina e si mai bine, să fie vaccinata. De asemenea, ea cere să nu-i fac public numărul și preferă să o cunoască personal.
Încep să răspândesc vestea printre conationalele noastre pentru că nu cunosc în prezent nicio femeie cu aceste cerințe.
Pe scurt, cereri diferite de cum erau acum 20 de ani, italienii au de unde alege, sunt prea multe femei din tarile de Est.
La Roma, pe lângă studiile universitare, am terminat si un curs special despre incadrarea migrantilor in campul muncii si de atunci, din 2004, fac voluntariat, dar am decis sa deschid o agenție, in noiembrie încep un curs unde o sa invat cum sa lucrez legal si munca mea sa fie remunerată. Totul are o limita.
Între timp îi scriu unei fete, Nadejda, care m-a ajutat să rezerv cazare la Chișinău pentru 19 italieni, grup organizat de consulul onorific al R. Moldova la Florența, dr. Alessandro Signorini, care a plecat în Moldova pentru a oferi două ambulanțe și o auto funebra pentru municipiul Chișinău, la fel pentru a pune în legătură primarii din Puhoi și Certaldo, două sate care au semnat un acord de prietenie și pentru a stabili alte contacte de colaborare între medicii italieni și moldoveni specializați în tratarea autismului și nu numai.
Nadejda îmi spune că nu toată lumea a primit cazare în hotel, si ca anume consulul cu soția sa au mers la un alt hotel. Am fost foarte supărata, pentru că personal m-am ocupat de cazare și știu cât de important este ca grupul să fie găzduit în același loc, dar se mai intampla.
Ora 15.00, soarele bate in toate geamurile casei si decid sa ies pe malul marii...
Ora 15.00, soarele bate in toate geamurile casei si decid sa ies pe malul marii, pun in geanta o carte, apa, un prosop si din mers scriu la trei persoane, care de ceva timp doreau sa ne intalnim, ca o sa ma gaseasca pe plaja pana la ora 17.00.
Se prezinta o doamna din Bielorusia, care a procurat recent apartament aici in oras si doreste sa cunoasca persoane care vorbesc rusa. Am discutat o ora, ne-am adus aminte de trecutul nostru in URSS, aceleasi conditii de viata, odihna, studii. La fel am vorbit cat de greu este ca dupa 45 ani sa gasesti ceva de munca pe specialitate aici in Italia, dar ea este multumita ca a reusit sa migreze, fiindca din Bielorusia e greu sa „scapi”.
Alta persoana nu s-a prezentat la intalnire, dar m-a sunat sa ma intrebe daca pot s-o ajut sa-si gaseasca un apartament in chirie aici Ladispoli, fara contract, ca la Roma e scump si nu-si mai permite dupa ce a pierdut cateva ore.
Intre timp imi scrie alta doamna care trebuia sa vina sa ne intalnim: „D-na Tatiana, el nu-mi da voie sa ies. O sa ne vedem alta data.”
Incep sa lecturez, cartea e in limba rusa, scrisa de doi sociologi rusi, care au facut o cercetare in Moldova, o citesc incet, atent, in liniste, numai cand ies pe malul marii. Realitatea descrisa de ei uneori ma amuza, alteori imi dau lacrimile… cat adevar.
In timp ce pregateam cina, admirand un apus de soare de-ti taie rasuflarea, imi suna telefonul, era o mamica la 3 copii, care ma anunta ca de azi toata familia sunt in carantina pe 10 zile, ca nu au febra, numai tusa si medicii nu le-au prescris nimic. Ma ofer sa-i ajut in caz ca au nevoie.
Dupa cina (noi luam masa la ora 18.00, ca la Puhoi) fug la Farmacie si procur pentru ei Tachipirina. Intre timp trec pe la alte doua moldovence. Una din ele, imi ofera un ceai din plante, cum pot sa refuz, sunt aduse recent din Moldova. In drum spre casa, raspund pe retelele de socializare altor persoane, asa din mers, timpul e pretios si niciodata nu-mi ajunge. Azi am raspuns la 7 persoane la telefon, toti cu diferite solicitari/plangeri/intrebari.
Inainte de culcare, discut cu feciorul, care locuieste la Roma sì e pe ultima suta de metri cu examinele la universitate, apoi citesc cateva pagini dintr-o carte scrisa de un italian, despre migratia din Romania.
Marti
Deschid ochii, vad marea, azi e de culoare verde, calma si soarele deja e sus.
E zi de piata, unde merg sa procur pe iarna usturoi rosu care a fost produs la Sulmona, ciuperci in sucul lor din Viterbo, prune uscate din Abruzzo, paine Lariano, cascaval Abrutez.
O intreb daca nu le este DOR de Moldova, imi raspunde fericita ca Ladispoli e familia si casa ei...
Micul dejun decid sa-l iau la un bar, in fata havuzului, centrul acestui minunat orasel. Acest havuz a vazut mii de evrei, care in anii ’90 migrau spre SUA, au locuit aici si asteptau (uneori 2 ani) sa li se deschida viza, lunga istorie…
Intra in bar si o moldoveanca cu fiul, ne asezam la masa si savuram din croissant și capuccino cald. O intreb daca nu le este DOR de Moldova (stiind ca nu a fost acasa de 20 de ani), imi raspunde fericita ca Ladispoli e familia si casa ei, acolo nu mai are pe nimeni, toate rudele sunt aici, in Italia. Le propun sa-mi lase un interviu video, a zis ca se va gandi.
Pe drum spre piata mai raspund la cativa conationali, toti cer info despre pensie, apoi ascult cu castile in urechi ce s-a discutat la intalnirea care a avut loc la Ambasada, cu oaspeti din tara, de la BRD, Ministerul Muncii. Eu am decis de data aceasta sa nu merg, am ales duminica s-o dedic totalmente familiei, prima data dupa 20 de ani, a durut un pic, multi mi-au scris ca s-a simtit lipsa mea, placut sa aud.
Pranz. Este ziua de nastere a unui nepotel. Mergem in acelasi local unde sarbatorim orice eveniment vara aceasta, are acces la plaja, e comod pentru copii si mancarea preferata este pestele, dar cel mai placut ca proprietaril ne zambeste, se apropie de noi si ne intreaba cum ne simtim si daca totul ne-a placut si la urma ne serveste cu o tuica „ammazzacaffe”, facuta de tatal sau, și desigur o „ofera casa”. Dupa torta, spumant mergem la o plimbare, e o traditie la italieni sa se plimbe dupa masa de ceremonie, care dureaza cateva ore, unde discutam pe toate temele.
Seara raspund la cateva e-mailuri, unul este info despre cursurile care le incep in noiembrie, altul o invitatie la Universitatea Angelicum, unde mi-am facut studiile, este inceputul anului academic si ma invita de fiecare data. Apoi raspund unei conationale care cere lista asociatiilor din Italia, pentru asi promova o activitate in favoarea conationalilor nostri, altul este din partea unui jurnalist, care doreste sa viziteze MD, dar cere contacte de la spital sau centre care se ocupa de sustinerea psihologica a migrantilor care revin din Italia, pentru a discuta cu femei care au avut de suferit de asa zisul „Sindrom Italia”.
Apoi semnez si trimit un demers catre doamna presedinta in legatura cu o problema veche pe care incerc sa o rezolv de ani de zile in tara.
Ma suna feciorul Dima de la Roma, discutam aprins despre migratie, revenirea in tara noastra, apoi citesc cate ceva din cartea despre migratia romaneasca si efectele asupra copiilor ramasi acasa, si asa si adorm…
Mercuri
Suna telefonul la ora 7.00. Deschid ochii, vad marea, azi e de culoarea smaraldului, linistita, nu se misca deloc, soarele e sus. La telefon era fratele Ion, de acasa, de la Puhoi, ma roaga sa includ video sa discutam, imi arata 50 kg de miere de albini procurate de la un gospodar din sat, imi arata casa parinteasca (inghit un nod) si ma intreaba ce sa-mi mai trimita in colet? Le zic ca doresc minta rece uscata si dulceata de zmeura daca are. Rar am primit colete in 20 de ani.
La telefon era fratele Ion, de acasa, de la Puhoi, ma roaga sa includ video sa discutam, imi arata 50 kg de miere de albini procurate de la un gospodar din sat, imi arata casa parinteasca (inghit un nod) Apoi servesc micul dejun in balconul casei, admir creatia naturii si-i multumesc lui Dumnezeu de ce mi-o oferit in viata aceasta. Imi aduc aminte de o intamplare.
La telefon era fratele Ion, imi arata casa parinteasca (inghit un nod)...
Soacra in fiecare an, ne facea cadou o vacanta la mare. Tin minte odata, la o cearta intre mine si sot, el imi reproseaza: auzi fa, ai noroc de mama si ca te-ai casatorit cu mine, ca de nu, nu mai faceai tu vacante la mare.
Azi privesc in largul marii si zambesc, de 20 de ani, petrec 3 luni de vacanta in fata marii, o vad din toate geamurile casei.
Niciodata nu se stie soarta omului. Cu mama soacra am ramas in relatii de prietenie, chiar a fost aici la noi in vacanta, cu el ne auzim din cand in cand, sper ca este bine si fericit.
Ora 8.30 deschid platforma INAIL si semnez on-line inceputul orarului de munca. Smart Working a devenit o normalitate. La moment colegii mei merg in oficiu, eu prefer libertatea pana cand ma aflu la Ladispoli, cand revin la Roma probabil o sa merg in oficiu, ca dupa un an la distanta imi este dor.
La ora 17.00 inchid, desigur cu o pauza de masa la ora 12 si un „pisolino” de jumatate de ora, adica trag un pui de somn.
Dupa studiile pe care le-am facut aici in Italia, am la moment incheiate cateva contracte de munca, unul ca angajat public la INAIL, altul in calitate de mediator intercultural, apoi ca traducatoare în comisie la tribunal, ultimele doua merg doar cand ma invita, in baza solicitarilor migrantilor moldoveni sau a unor proiecte destinate lor si al patrulea ca guvernanta intr-o familie.
Dupa cina ies cu bicicleta si ma duc spre parcul nostru, merg sa savurez o inghetata la Marina di San Nicola, trecand pe langa Castelul Odescalchi, o perla pe malul marii aici in regiunea Lazio.
Revin acasa, deschid telefonul, am 8 apeluri, mesaje pe toate retelele de socializare, raspund la cateva, apoi discut despre cum a fost ziua cu ai mei, citesc cateva pagini din cartea „Quando tornero” de Balzano.
La barul de sub casa e o mare galagie, cineva sarbatoreste ziua de nastere…eu ma scufund in somn, dar nu reusesc sa inchid ochii de-a binelea ca vad cerul si marea luminata de focuri de artificii, ies la balcon si ma bucur impreuna cu cei care sarbatoresc o zi de nastere. Rasuna muzica , se aud persoane fericite, care rad in hohote si sarbatoresc. Ladipoli e numit orasul sanatatii si fericirii, o fi soarele, aerul de mare, nu stiu.
Noapte buna.
Joi
Deschid ochii, vad marea, valuri mici si nori negri pe cer, timp posomorat, tomnatic. Oricum stiu ca nu o sa ploua, in acest oras vara si toamna rar cand ploua.
Gandul zboara la Puhoi si ma gandesc ce de bine ar fi sa selectioneze deseurile,..
Cand cobor, iau punga cu gunoi, azi putem arunca plasticul, avem un calendar unde este indicat ziua in care putem arunca diferite feluri de deseuri. La fel pe strazi avem cate 5 bidoane separate, destinate pentru diferite deseuri. Gandul zboara in Moldova, la Puhoi si ma gandesc ce de bine ar fi sa selectioneze deseurile, ar avea de castigat toata comunitatea, dar mai ales natura.
Merg la oficiul postal sa trimit un colet cu 5 kg de miere de la Puhoi, tocmai la San Remo.
Intre timp raspund medicului dentist si confirm operatia, pentru doi implanti.
Zilnic primesc multe mesaje audio pe whatsapp/viber. Le ascult uneori pe drum, din mers si raspund la fel, din mers.
O domnisoara, a plecat in Moldova sa-si scoata unele acte de la liceu, universitate si plangand ca un copil imi povesteste prin ce calvar trece, cum e trimisa de la o institutie la alta, cum unii functionari se asteapta sa fie multumiti, cum in magazin li se raspunde in limba rusa si inchide mesajul cu fraza: „Dna Tatiana, ma simt straina si discriminata in tara mea. Aici mult timp trebue sa treaca pana cand lucrurile se v-or schimba, ma tem ca avem nevoe de inca 20 de ani”. Ea nu a fost acasa 5 ani, a muncit si facut studii, viseaza la un post de munca pe profesie in Italia, dar daca s-ar schimba lucrurile acasa nu este exclus ca va reveni, definitiv.
Migrantul sufera dublu, cum spun sociologii, fiindca este umilit si discriminat in tara sa, si cea de adoptie.
Migrantul sufera dublu, fiindca este umilit si discriminat in tara sa, si cea de adoptie...
Azi alte doua italience imi scriu si ma roaga sa le ajut sa gaseasca femeie de serviciu in casa. Ambele pretind Green Pass, limba, referente si ca eu sa le cunosc personal. Una are nevoie pentru tatal ei, 96 ani, tintuit la pat si care e necesar de schimbat si hranit, cere ca doamna sa fie sanatoasa si „in carne”, sa-l poata ridica, ca are 80 kg. Alta doreste o domnisoara, la lung orar, are vila cu 3 etaje pe Cassia, sot si trei copii. Ma roaga ca persoana sa fie slaba (nu au ascensor in casa), tinerica, fara copii, sa-i placa calcatul, daca are permis de conducere si masina, e si mai bine.
Primesc un sunet, e de la o doamna italiancă, care vara aceasta mi-o trimis un buchet de flori, in semn de recunostinta ca le-am gasit o persoana buna si curata, „iute” si tanara. Ma intreaba adresa din nou, sa-mi trimita alt buchet de flori, fiindca le-am gasit alta doamna „la ore”-menaj si tare le place modul ei de a face curat si ca este inteligenta, ai cu cine schimba o vorba la o ceasca de cafea. Le zic ca nu e necesar si o multumesc pentru donatia facuta in favoarea copiilor din Puhoi. 30 de ghiozdane din cele 95 care am trimis in tara, erau procurate din donatia acestei doamne.
La fel si pentru florile care le-o trimis le-am multumit inca o data, fiindca in 20 de ani prima data cineva din Italia s-a gandit la mine, am ajutat sute de conationali sa-si gaseasca un post de munca si rar care au donat ceva in asociatie sau m-au sunat sa spuna „multumesc!”.
La universitate am intrebat profesorul de antropologie, de ce moldovenii rar spun „multumesc”, chiar si intre rude se sfiaza sa-l pronunte, mai ales cei crescuti in URSS. El a zis ca a lipsit religia in viata noastra si ca in general cuvantul „multumesc”, adica „grazie” in italiana, vine de la curtea Imparatilor.
Jumatate de zi o aloc conationalilor mei, raspund, sun, ma suna.
Dupa pranz, dorm nitel, sunt trezita de un sunet de telefon. Este librara, care ma anunta ca cartea care am dat comandat-o a ajuns. Ma bucur, e cadou pentru o persoana speciala.
Aautomatul cu lapte natural, muls proaspat azi dimineata. Gandul imi zboara ACASA, in Moldova, la Puhoi si zic, ce bine ar fi si la noi sa avem asa gen de aparat...
Apoi iau caruciorul si merg la cumparaturi, (pe drum ascult radio din Moldova), pentru familia de moldoveni, 6 persoane, care este in carantina și care are nevoie de produse. Cumpar legume, numaidecat ghimbir si lamaie, la urma trec pe langa automatul cu lapte de la KM 0, este natural, muls proaspat azi dimineata. Interesant acest mod de a livra produsul consumatorului. Aparatul vinde si ambalaj de sticla sau plastic special pentru lapte, de un litru. Gandul imi zboara ACASA, in Moldova, la Puhoi si zic, ce bine ar fi si la noi sa avem asa gen de aparat. Apropo, laptele costa un euro si numaidecat e necesar sa-l fierbem, se creaza o pelita de-asupra , dara daca vara uit sticla pe masa, dimineata e chefir, am facut si branza in asa mod, sa nu uit de unde am plecat.
Ajung la ei acasa, in pragul usii le dau produsele si imi pare straniu ca nu pot intra in casa, copii ma saluta.
Inapoi spre casa, merg cu caruciorul pe un drum proaspat asfaltat si ma gandesc la capul familiei la care abia am fost, cand a ajuns in Italia, 22 de ani in urma, iarna, clandestin, nu avea unde sa doarma si a decis sa se culce pe asfaltul cald a unei strazi, in afara de aceasta a dormit si in copac, și la scolile parasite din Roma. Le-am propus sa le luam un interviu, a zis ca inca nu este gata sa vorbeasca si apoi la ce bun…
Dupa cina m-a sunat Consulul onorific a Republicii Moldova in Firente, care recent a revenit (o delegatie de 19 persoane) din Moldova. Prima seara, cand la hotel nu au avut camera a fost primită de un moldovean acasa, suntem un popor ospitalier.
In Moldova au mers cu o donatie de 2 ambulante si o masina funerara, s-au intalnit cu primarul satului Puhoi, deputatul PAS Petru Frunze, au vizitat si stat de vorba cu parintii si directoarea Dna Maria Bumbu a Liceului din Puhoi, au savurat vin din cantina ASCONI si au vizitat Parlamentul, Ministerul Sanatatii, Municipiul Chisinau. Toate aceste colaborari s-au inceput in anul 2015, cand s-a luat initiativa de a imprieteni oraselul Certaldo cu Puhoi. Tin minte ca primarul din Certaldo atunci m-a intrebat: „Noi il avem pe Boccaccio, dar voi?” Eu privind drapelul/stema acestui oras, am raspuns: „noi avem ciapa rosie, putem sa ne imprietenim si pe basa alimentara nu numai culturala”. Asa si a fost.
Vineri
Deschid ochii, vad marea tulbure, valurile sunt mari si galagioase.
Merg la piata locala, totul este natural si cumpar chiar de la producatori produse agricole, la fel peste si vin alb, tinem la traditie, vineri si marti in familiile italiene se mananca peste.
Ora 9.00, incep munca, online. Am contract cu o cooperativa in calitate de Mediator Intercultural. Azi avem un caz cu o moldoveanca care se afla in centrul de primire pentru migranți, este insarcitata si are nevoe de ajutor, nu vorbeste bine limba italiana.
Dupa masa, mai raspund la unele solecitari a conationalilor nostri, pe FB am vazut ceremonia de imormantare a Preotesei din mahalaua noastra, din Puhoi, privesc cum toti 6 copii stau langa sicriu, imi aduc aminte scena data cand decedase mama si noi la fel toti 6, din diferite colturi ale lumii ne-am adunat in jurul ei, plang si asa si adorm.
Dupa ora cinci incep sa ma pregatesc pentru cina, (in casti ascult un podcast din Moldova) am oaspeti, dupa cinci luni, ne vedem cu verisoara, fiica si ginerele ei. Am rugat-o sa-mi procure 10 kg de ulei de masline natural din zona lor, sa avem pe iarna.
Uneori de mine depinde soarta acestor copii/femei...
Inainte de culcare, raspund la cateva e-mailuri de munca, unul ma convoaca pe saptamana viitoare in comisie, in calitate de interpret, este cineva din ai nostri care a cerut azil politic si alta societate ma invita la un centru pentru minori din Roma, probabil este vre-un copil moldovean care declara ca aici e singur si nu are pe nimeni, rolul meu este sa traduc ce vorbesc intre ei, uneori de mine depinde soarta acestor copii/femei. Nu cunosc ce se decide in comisie sau la aceste centre, nu am niciun raport dupa cu aceste persoane, numele si familia mea sunt codate cand ma prezinta solicitantilor.
Apoi ma mai uit ce se intampla pe planeta FB, pe Messenger am de raspuns inca la 300 mesaje, toate inca de la ziua mea, probabil, trec pe cea de OK, ma sperii, am 85 de mesaje, inchid repede, Domnul sa ma ierte, dar nu mai am puteri.
Discut cu ai mei alta ora, despre politica, sanatate, migratie, economie… ca de obicei.
In duș ascult un podcast din Moldova. S-a facut ora 24.
Sambata
Azi primesc colet de acasa, la Roma, in fata la Ambasada veche, apoi o sa trec pe la statiunea Vitinia, acolo acuma stau autocarele noastre care candva erau la Tor di Vale, unicul loc de agregare a comunitatii din Roma.
Din ce in ce mai putine colete, fiindca deja multi deja s-au cumparat casa/apartament aici, au adus si parintii...
Cand merg in aceste locuri observ din ce in ce mai putine colete, fiindca deja multi deja s-au cumparat casa/apartament aici, au adus si parintii, badantele noastre nu mai trimit colete, fiindca nu mai au pe nimeni acasa, parintii la unele au decedat, sotii sunt prin alte tari s-au sunt divortate, iar copiii pe care ele le-au crescut prin skype, acuma sunt in lumea mare si ele isi cresc nepoteii prin viber/whatsapp. TRIST.
Maine, sfanta duminica e pentru familie, asa am decis un an in urma, nu raspund la telefon.
Apropo, celor curiosi va las ceva info despre Ladispoli. Este este un un oraș situat la 33 km de la Roma (Puhoi, de Chisinau, la fel e situat la numai 33 km), cu vedere la Marea Tireniană, a cărui fundație este destul de recentă, deoarece a avut loc în 1888, când prințul Don Ladislao Odescalchi a împărțit teritoriul între cele două pâraie Vaccina și Sanguinara, dând viață unei stațiuni turistice care îi purta numele. Cu toate acestea, istoria acestui teritoriu este mult mai veche, deoarece se găsesc urme de așezări etrusce, romane și medievale.
Pe lângă aspectul său istoric fascinant, Ladispoli este o destinație importantă pe litoral, care atrage în fiecare an mulți turiști, care sunt atrași de frumusețea plajelor și a mării.
Plaja, nisipul de Ladispoli este de culoare neagră, datorită componentei feroase ridicate. Marea este cristalină, de o culoare albastră intensă, uneori verde smarald sau albastru, depinde. Aici rareori plouă si solul este bogat în fier, deci este perfect pentru cultivarea anghinarei, o plantă foarte apreciată datorită numeroaselor beneficii și care poate fi savurata pe tot parcursul anului, în moduri diferite - atât gătită, cât și crudă. O altă mâncare preferată este peștele.