Linkuri accesibilitate

Taxa pe lăcomia statului


Sinteza săptămînii politice românești.

Mulți eroi a strâns masa bogată de sărbători și multe vorbe și săgeți au zburat pe deasupra oalei cu sarmale. Începutul anului 2019 i-a găsit pe toți așa cum îi lăsase sfârșitul anului trecut: cu mâna pe cuțit și furculiță, privindu-se în dușmănie, gata să treacă la fapte. Unii probabil că ar vrea să muște din adversari, cum făceau caii voievozilor prin balade. Alții, în schimb, ar vrea să taie felii mai mari din tortul electoral. Dar cum tortul electoral vine mai târziu, se antrenează pe degetele adversarilor mai flămânzi. Nu e o masă domnească: mâncarea se ia direct din oală iar copanele de pui se bagă în buzunare, să aibă și pe mai târziu. Cei care nu prea ajung la blide îi provoacă la discuție pe ceilalți, căci dacă răspund nu au vreme de mestecat, iar asta înseamnă un dumicat în plus pe masă. Că de ce au întârziat adoptarea bugetului (asta după ce ultima sesiune parlamentară s-a remarcat prin boicoturi și absenteism)? De ce nu este convocat Parlamentul în sesiune extraordinară? Ce strategie are guvernul pentru jumătatea de an în care România conduce Consiliul Uniunii Europene?

Departe de a aduna cele bune și a spăla cele rele, după cum le-au urat colindătorii, noul an a lărgit frontul de vest, iar liniile de atac se întind astăzi de la București în mai toate capitalele democrației occidentale unde noile atribuții ale României stârnesc comentarii mai degrabă critice. Ultimele intervenții publice ale demnitarilor coaliției guvernamentale au stârnit ostilitatea investitorilor și temerea că oamenii lui Dragnea sunt inadecvați lumii civilizate, că rugina Cortinei de fier pe care o tot vântură amenințător i-a turbat. Unii spun chiar că atacurile împotriva justiției și instituțiilor statului de drept sunt pe punctul (dacă nu au și făcut-o) să alăture România altor state-problemă din Uniunea Europeană, nu întâmplător țări excomuniste și conduse de regimuri care-și fac din autoritarism și iliberalism un titlu de glorie.

Coaliția PSD-ALDE spune că toate criticile sunt o răzbunare a rețelei de întreținuți de stat din vremea lui Băsescu ba chiar dinainte, din vremurile apuse ale partidului-stat. Că undeva, în subteranele instituțiilor, sunt agenți ai statului paralel care vor să submineze activitatea oamenilor curajoși, drepți și plini de bună voință democratică din coaliție. Lucrurile nu ar sta nici pe departe așa de rău: schimbările legislative se fac în Parlament și nu cum spun rău-voitorii „noaptea ca hoții”, Curtea Constituțională lucrează la foc continuu, la fel și completurile de judecată, iar economia României este pe plus. Sunt contraziși de îndată de adversarii politici care arată către ordonanțele de urgență adoptate peste noapte.

În ultima ședință de guvern a anului, a fost adoptată o Ordonanță care demonstrează că pentru guvern noua ordine economică este dezordinea națională. Acest document pretinde că pune ordine în finanțe, dar guvernul nu face decât să-și asigure parte leului din colectarea banilor. Căci dincolo de diversele modificări care au plantat în ștatul de plată diverse mine antipersoană și au lansat diverse salve de tun financiar către clienții partidelor guvernamentale, principalele obiecte par să fie constituirea Fondului de Dezvoltare și Investiții și așa-zisa „taxă pe lăcomie”. Fondul de investiții este gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză în limita a zece miliarde de euro și va fi alimentat de Trezoreria statului când există excedent. Fondul va finanța diverse proiecte locale de investiții din sănătate, educaţie, utilităîți publice, transporturi sau salubrizare. Pare să fie, dinainte de a deveni funcțional, o altă suveică financiară în care trezoreria va alimenta investiții cu dedicație în perioada electorală prin care trecem. Realitatea proastei gestionări a banului public, cheltuielile nemăsurate și nechibzuite care au sărăcit peste poate bugetele locale și județene nu lasă loc de îndoială că banul public va fi folosit cum se cuvine în campania electorală a coaliției la putere și nu altfel.

Președintele Comisiei de strategie (moștenitoarea Consiliului de Stat al Planificării comuniste) este Ion Ghizdeanu care nu demult se încurca în explicații când a fost întrebat de ce dorește guvernul PSD-ALDE să schimbe sistemul de cotizare pentru Pilonul II de pensii. Scandalul a izbucnit în primăvara trecută când s-a aflat că guvernul vrea să adopte un pachet substanțial de modificări fiscale, printre care și regulile de cotizare la Pilonul II, cel administrat privat. Ion Ghizdeanu spunea pe atunci că instituția pe care o conduce și care pusese pe hârtie proiectele nu face decât să colecteze diverse propuneri, așadar nu-și poate asuma rolul de autor. Modificarea respectivă se regăsește și ea în pachetul adoptat la sfârșitul lui decembrie, semn că și de astădată Comisia Națională de Strategie nu a făcut decât să consemneze conștiincioasă poftele nesățioase ale ministerelor. Așadar, cine se așteaptă ca această comisie să fie cumpătată cu miliardele de euro care-i vor ajunge pe mână nu trebuie să se uite la Ion Ghizdeanu, ci la Liviu Dragnea, mâna invizibilă a economiei românești de azi. Trezoreria statului e casier public, gestionar și bancher al statului și cu ajutorul ei, printre altele, se emit titluri de stat. De pildă cele emise lunar anul trecut pentru a marca Centenarul, titluri cu dobândă de 4,5% și scadență la doi ani. Nu e clar câți bani s-au câștigat, dar vom afla probabil că, adăugați la alte operațiuni încă neștiute, s-a înregistrat un excedent numai bun de contabilizat în pușculița noului fond de investiții apărut ca o clonă mai flămândă a fondului de urgență al prim-ministrului, dar cu același scop: de a da de mestecat gurilor flămânde și zgomotoase ale clienților. Iar, dacă pică o firimitură și pentru alții, să fie primită!

Așa-zisa „taxă pe lăcomie” se aplică băncilor în cazul în care ROBOR (rata dobânzii cu care se împrumută între ele băncile din România în moneda națională) depășește pragul de 2%. Taxa variază, se spune în ordonanța de urgență, în funcție de nivelul depășirii acestui plafon. Este o sursă sigură de bani întrucât de mai bine de un an ROBOR depășește 3%. Creșterea acestui indice duce și la mărirea dobânzii luate de clienții băncilor că acestea trebuie să-și acopere cumva pierderile și nu există nicio certitudine că nu se va întâmpla la fel și de aici înainte. Taxa pe lăcomie ar putea să umfle debitele clienților. Și dobânda la credit. Și nu se poată să nu remarci ironia situației în care unul dintre cele mai lacome guverne, cu vile supraponderale și concedii în Maldive, cu salarii de bancheri elvețieni și profesionalism de șamani siberieni - vorbește critic despre lăcomie. Posibil pentru că lăcomia altora le pune în pericol hălcile pe care și le-au tras în față. Sau pentru că nu poți fi lacom decât dacă te lasă șefii.

Așadar pretenția că deciziile sunt trecute prin filtru parlamentar este exagerată și nu e de mirare că toți așteaptă cu mâna pe bocanci și cojoace să iasă în stradă când se va adopta ordonanța care prevede modificarea legilor justiției. Coaliția proguvernamentală spune teatral-contrariată că nu înțelege cum, chiar în zilele în care se sacrifică bugetar pentru binele peștișorilor din bazinul electoral, sunt unii care-i contestă realizările și amenință cu ieșitul în stradă. Căci unii oponenți politici spun că toată creșterea economică pe care se sprijină această generozitate falimentară este falsificată prin cifre prost interpretate sau cu știință măsluite. În vreme ce liderul PNL, Ludovic Orban cere convocarea de urgență a Parlamentului pentru discutarea bugetului pe 2019 (amânată în mod repetat din pricina negocierilor din prezilele moțiunii de cenzură din 19 decembrie), colegul său mai tânăr și mai vocal, Florin Cîțu, susține că cifrele din execuția bugetară pe anul trecut sunt false și că Darius Vâlcov, coautor principal al programului de guvernare, consilier de taină al premierului Dăncilă și condamnat penal pentru corupție, îi forțează pe angajații ministerului Finanțelor să fabrice o nouă realitate economică. Situația contabilă a anul trecut va fi prezentată către sfârșitul acestei luni și o echipă de forță a Ministerului Finanțelor se ocupă cu cosmetizarea. Într-o notă de pe pagina sa de socializare, Florin Cîțu trage alarma la Curtea de Conturi, Parchet și CSAT și îi cere ministrului Finanțelor să lase o comisie a opoziției să verifice dacă informațiile sunt corecte. De asemenea, amenință că va înștiința EUROSTAT, Institutul European de Statistică, de falsificarea acestor date.

Sunt niște afirmații care îi scutură din mahmureală pe petrecăreții de la putere. La sfârșitul anului trecut Vâlcov arunca artificii și pocnitori pe pagina sa de socializare, anunțând că deficitul e sub ținta prognozată. „Felicitări valoroasei echipe de la Ministerul Finanțelor!” le ura el, amețit de propriile cortine de fum propagandistic. A aruncat degeaba cu confetti: două zile mai târziu, ministrul Teodorovici cerea demiterea lui Ionuț Mișa, șeful ANAF, pentru că nu a reușit să colecteze banii conform proiecției bugetare făcute în 2017, pe când Mișa era ministru al Finanțelor în cabinetul Tudose. Deficitul ar fi mai mare decât cel prognozat iar actualul ministru i-a cerut lui Mișa de mai multe ori anul trecut să fie mai lacom, să-i buzunărească mai repede și mai cu spor pe contribuabili. Fără succes, se pare. A avut mai mult succes cu cererea de demitere. Omul lui Tudose a fost în cele din urmă concediat. Și parcă pentru a demonstra că în România oricine poate fi orice dacă vrea cine trebuie, șefă în locul „promotorului revoluției fiscale” (cum a fost numit cu ironie involuntară de presă) a fost numită Mihaela Triculescu, despre care ministerul spune că are multă experiență. Cum să n-aibă, dacă a ratat în mod repetat la examenul de inspector la Direcția Antifraudă! Ea pretinde că a căzut la capitolul imagine. La scris a luat note maxime, dar la oral... la oral i s-a spus că nu are mutră de inspector. Nu era suficient de fioroasă pentru a fi un bun inspector antifraudă. Faptul că ea a fost aleasă acum din pepiniera de cadre a ministerului arată că tocmai acest eșec de imagine o recomandă ca șefă perfectă pentru diverșii evazioniști la nivel înalt. Oricare ar fi concedierii, este cert că Mișa nu a adunat banii cu care se lăuda Vâlcov și că denunțul public făcut de Florin Cîțu referitor la măsluirea datelor statistice ar putea avea o sămânță de adevăr căci Ionuț Mîșa este genul de funcționar pe care unde-l pui acolo stă, că-i place să stea la înălțime. Însă poate că lipsa de creativitate contabilă l-a adus aici. A căzut și el la examenul de imagine.

Toate aceste urări de An Nou duc la mare dispută centrală care animă acum diversele bule de pe net și mediile jurnalistice: face bine țării criticarea guvernului în aceste luni, când România se află la conducerea Consiliului UE? Nu ne compromite? Nu ne face de râs iremediabil? Nu ar fi mai bine pentru toată lumea să spălăm rufele în familie, poate cu aceeași apă, ca să facem economie și să nu plătim suplimentar canalizarea? Ar trebui, spun ispititoare sirenele gureșe ale lui Dragnea și ai lui, ca orice critică în această perioadă să fie pozitivă, să insiste asupra realizărilor, recordurilor, excepționalismului. Adică să ținem ușa zăvorâtă și perdelele trase să nu ne vadă nimeni din stradă. Iar cine-și trage scatoalce și se suduie s-o facă mutește, doar din strâmbături. Că ne compromitem. Ceilalți spun că subestimăm simțul critic și puterea de judecată a politicienilor și analiștilor europeni. Că e greu de imaginat cum am putea fi mai compromiși decât o face poza de familie care-i conține pe Viorica Dăncilă, Dragnea, curtenii acestora, fantomele democrației din ALDE și mercenarii UDMR, după ce în mod repetat au ignorat sau sfidat recomandările și sfaturile colegilor din UE. Că nu folosește nimănui tăcerea aceasta ipocrită, cancerul nu dispare ba chiar metastazează. Că ar fi o miopie convenabilă doar coaliției proguvernamentale ca acum, în ajunul alegerilor europarlamentare, să i se treacă cu vederea eșecurile, impostura, corupția și lăcomia pe motiv că așa se face de sărbători. A nu critica acum guvernul înseamnă a-l credita politic, ba mai mult, a cere ca opoziția să-i facă publicitate pozitivă. Unii chiar cer Parlamentului să fie să fie o Mare Adunare Națională care se bazează pe consensul mistificării politice și economice. De, chestiune de gene și configurație cerebrală.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG