Linkuri accesibilitate

Taxatorul transpirat-acrit


Cred că e o problemă de igienă aici.

Se discută de multă vreme pe palierul cotidianului despre cît de utilă şi necesară e munca taxatorilor în transportul public. Sunt păreri diferite. Eu nu am o părere categorică, doar reflectez uneori deoarece merg mereu cu troleibuzul.

Taxatorul transpirat-acrit
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:09 0:00
Link direct

N-o să mă refer azi la felul în care unii taxatori şi unii pasageri lipsesc RTEC de nişte bani. Adică pasagerul nu vrea bilet şi taxatorul îşi pune 2 lei în buzunar. O să mă refer la altceva.

Chestia e că eu am devenit încet-încet un om de care taxatorii se ating, se şterg şi se lipesc mereu. Taxatorul e singurul individ din troleibuz care străbate salonul de la un capăt la altul pentru a colecta banii. În orele de vîrf această pendulare e greu de realizat şi taxatorul pur şi simplu trebuie să-i împingă şi să-i someze pe pasageri. Zeci şi sute de taxatori transpiraţi-acriţi se şterg de mine, lăsînd pe hainele mele broboane de sudoare, atingîndu-mă, împingîndu-mă, punîndu-mi mîna pe umăr. Recunosc că nu-mi plac atingerile astea, acest contact fizic, dar cum să te fereşti într-un troleibuz arhiplin de omul care-l survolează metodic, cu stoicism? Mă gîndesc că taxatorii ar trebui să-şi spele zilnic haina de vreme ce se ating de sute de oameni. Prin intermediul hainei lor, mă ating şi eu de sute de oameni. Cred că e o problemă de igienă aici.

Mi se pare o muncă extenuantă mai ales în orele de vîrf. Îi privesc cu multă compasiune pe taxatorii acriţi, transpiraţi, obosiţi. Probabil, nu au un alt loc de muncă, dar, sincer, utilitatea meseriei astea nu mi se pare foarte sigură. Pesemne, Regia vrea bani cash imediat şi nu vrea să investească într-un sistem de taxare electronică…

XS
SM
MD
LG