Linkuri accesibilitate

Din nou despre de ce nu sunt ucrainenii un fel de ruși


Monumentul Cneazului Volodimir (979–1015), la Kiev

La aniversarea a 1030 de ani de la creștinarea Rusiei Kievene de către cneazul zis Vladimir cel Mare.

Anul acesta se împlinesc 1030 de ani de la creștinarea Rusiei Kievene de către cneazul zis Vladimir cel Mare, ba chiar Sfântul Vladimir, cel care în urmă cu mai mult de un mileniu, în anul 988, a întemeiat regatul slav creștin precursor al Rusiei și al Ucrainei. Tot el a unit Kievul cu Novgorodul.

Or, Rusia aceea se numea kieveană dintr-o rațiune precisă: capitala era la Kiev, în Ucraina de azi.

Jurnal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:06 0:00
Link direct

Intreg acest complex de simboluri nu are nimic inocent în atitudinea actuală a lui Putin și a majorității rușilor vizavi de Crimeea, de Ucraina și de Kiev. Pe omul care le-a dat rușilor creștinismul îl chema Vladimir… ca pe Putin, și e așadar revendicat azi și de ruși și de ucraineni.

„Kievul”, a spus Vladimir Putin în discursul său din Crimeea din 2014, „e Mama Rusiei. Crimeea”, a mai zis el, „este pentru Rusia precum Muntele Templului pentru Ierusalim.”

Dar si Poroșenko ține un discurs similar, subliniind că Sfântul Vladimir, sau Vladimir cel Mare, e fondatorul statului Rus ucrainean.

In toată această atmosferă religioasă, Putin stimulează un cult și o adorație în jurul propriei sale persoane și tot de aceea și păstrează el mumia lui Lenin în Mausoleul din Piața Roșie. Tot el întreține un cult cvasi-religios în jurul lui.

Spre deosebire de perioada stalinistă, când Stalin însuși se preocupa de biologie și lingvistică și coresponda cu savanții sovietici, în vreme ce științele (mai puțin cele sociale) erau încurajate și finanțate, sub Putin doar Biserica și armata primesc un masiv sprijin oficial, iar obscurantismul religios cel mai grotesc a ajuns să se concentreze chiar pe persoana președintelui.

Tensiunile în jurul recuperării Sfântului Vladimir se înscriu astfel într-o largă și permanentă sacralizare a lui Putin însuși, dar nu fac însă decât să-i îndepărteze și mai mult pe ucraineni de ruși.

Peisajul religios ucrainean e de altfel mult mai complicat decât cel din Moldova (sau cel din Macedonia), unde există o Biserică ortodoxă ce ține de Moscova și una locală, autochefală.

In Ucraina, pe lângă puternicul catolicism și branșa greco-catolică, există nu două, ci trei Biserici ortodoxe: Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei (BOU-PM), Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Kievului (BOU-PK) și Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală (BOUA).

Cea a Patriarhatului de Kiev a fost creată abia acum 25 de ani, imediat după independență, și este condusă din 1995 de patriarhul Filaret. Aceștia sînt considerați schismatici, folosesc doar ucraineana la slujbă și se consideră urmașii mitropolitului Petru Moghilă, sau Movilă, sfântul cărturar moldovean, a cărui familie a dat o serie de domnitori în Moldova și Valahia.

Identitatea lingvistică

Identitate religioasă diferită de cea a rușilor, așadar, din partea majorității ucrainenilor. Cum rămâne însă cu identitatea lingvistică? Am întâlnit oameni care, fără să cunoască realitatea lingvistică, încercau să mă convingă că ucraineana e de fapt doar un dialect rusesc.

Sigur, Rusia țaristă numea Ucraina: Rusia Mică, Малороссия, după cum partea care azi e aproximativ Bielorusia era numită Rusia Albă (Белая Русь), în vreme ce Rusia moscovită se considera Rusia Mare: Великороссия.

Cele trei limbi însă, rusa, ucraineana și bielorusa sunt la fel de diferite pe cât sunt spaniola, portugheza și catalana: ieșite dintr-un trunchi comun, dar care au luat căi diferite.

Apoi, limba nici nu ar fi așa importantă, dacă ne gândim că sârbii, croații și bosniacii musulmani (precum și muntenegrinii), sunt la rândul lor slavi cu toții, ba chiar vorbesc aceeași limbă, dar asta nu i-a împiedicat să se măcelărească cu frenezie.

In realitate, raportul între ruși și ucraineni este istoric inversat, pentru că, într-adevăr, cultura kieveană stă la baza culturii și civilizației rusești.

Cel mai bine a rezumat-o unul din părinții doctrinei „eurasiatice”, adoptată actualmente de Kremlin: prințul exilat și mare lingvist Nikolai Trubetzkoy. Acesta, într-o scrisoare către celălalt mare lingvist rus exilat, Roman Jakobson, scria:

„Literatura rusă de după Petru cel Mare este de fapt o continuare a literaturii occidentalizante a Kievului, iar nu o continuare a literaturii veliko-ruse (велико-русская) moscovite.” Același fenomen poate fi remarcat în istoria picturii, a muzicii, a arhitecturii religioase și, în sfârșit, în istoria ritualului religios.

In realitate, putem vorbi de o „ucrainizare” a întregii culturi spirituale a Rusiei Mari moscovite la cumpăna veacurilor XVII-XVIII. Cultura rusă pe care ucrainenii „autentici” o prezintă drept străină și impusă cu forța este în realitate ucraineană în originile sale.”

Raportul istoric este așadar inversat, însă rămâne acest fapt incontestabil și anume, chiar dacă, cum spune Trubetzkoy, putem vorbi de o „ucrainizare” a întregii culturi spirituale a Rusiei Mari moscovite, cele două popoare vorbesc azi limbi diferite și revendicarea Ucrainei sau a părți din ea echivalează cu o ipoteticã tentativă absurdă a Spaniei de a revendica Portugalia.

Sau, pentru a aminti un exemplu și mai nefast, pentru că Germania a tot vrut să ia înapoi Alsacia de la Franța s-a ajuns la două războaie mondiale.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG