Linkuri accesibilitate

Tentative de comunizare a Basarabiei până la 28 iunie 1940 (IV): Organizarea acțiunii subversive sovietice (3)


„Dosarul celor 500”: insurgenții de la Tatarbunar (Sursă: BCU, Iași)

Eșecul Conferinței de la Viena din anul 1924, după cum menționam în articolele din Blogul Centenarului, a fost utilizat de propaganda sovietică în trei feluri: 1. În vederea discreditării României în plan internațional, încercând să inoculeze ideea că aceasta nu dorește o soluționare pașnică și diplomatică a problemei Basarabiei; 2. Prin organizarea în interiorul statului român a unei mișcări subversive, menite să compromită eforturile de administrare a Basarabiei, a cărei apogeu a fost insurecția de la Tatarbunar; 3. Crearea unui proiect politic și identitar al românilor de peste Nistru, opus celui românesc din Basarabia, care s-a numit Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) și care este punctul de pornire în inventarea „poporului moldovenesc” sovietic.

Insurecția de la Tatarbunar a fost cu adevărat o acţiune de masă violentă a populaţiei Basarabiei, care din capul locului a fost apreciată drept răscoală împotriva ordinii existente în timp. Există însă două nuanţe care şi-au pus amprenta asupra caracterului său. Prima era aceea că ea a fost inspirată, pregătită şi organizată pe teritoriul URSS și abia după aceea „exportată” în sudul Basarabiei. Cea de-a doua este că răscoala a avut loc într-o regiune unde, drept rezultat al politicii ţariste, au avut loc grave modificări demografice, punând elementul românesc în minoritate faţă de ruşi, ucraineni şi alte naţionalităţi. Prin urmare, marea majoritate a participanţilor la răscoală erau ucraineni sau ruşi, fapt demonstrat şi de „procesul celor 500” desfăşurat după înfrângerea răscoalei. Ulterior, începând cu 1924 şi terminând cu 1940, asemenea acţiuni majore n-au mai avut loc în Basarabia, ceea ce a făcut ca istoriografia sovietică să constate că „lupta ţăranilor basarabeni împotriva ocupanţilor a atins apogeul în răscoala de la Tatarbunar”.

Membrii organizației de spionaj Guc-Krasovski (Sursă: Vadim Guzun, op.cit.)
Membrii organizației de spionaj Guc-Krasovski (Sursă: Vadim Guzun, op.cit.)

Bolșevicii n-au renunțat însă la organizarea mișcării subversive în Basarabia și România, acest fapt fiind o constantă în perioada interbelică. Documentele din Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), puse în circulație de istoricul Vadim Guzun, ne relevă o paletă foarte variată a acțiunilor întreprinse de autoritățile sovietice în vederea destabilizării României și instaurării regimului comunist în Basarabia.

Din raportul secret nr. 1 al Regimentului 10 Jandarmi, prezentat la 13 ianuarie 1925, aflăm despre Vladimir Kostineak, originar din comuna Resteu, Otaci, județul Hotin, servind ca informator la bolșevici, a venit din Ucraina în noaptea de 27 decembrie 1924 și a divulgat întreaga misiune ce o avea în Ucraina, atât asupra bandelor de tâlhari ce au apărut în nordul Moldovei, cât și asupra planurilor de propagandă comunistă.

Cetatea Hotin în anii 1920 (Sursă: Biblioteca Națională a R. Moldova)
Cetatea Hotin în anii 1920 (Sursă: Biblioteca Națională a R. Moldova)

Șefii bandei erau Puiu și Cocostârcu, care au comis mai multe crime în Basarabia și erau întrebuințați ca informatori. Aceștia se aflau sub conducerea Centralei de la Harkov, care avea o suborganizație la Kameneț (Podolsk), condusă de Pravdin. Bolșevicii erau trecuți prin Hotin și comunele de pe malul Nistrului, în număr de 130 persoane, în majoritate întrebuințați ca informatori. Potrivit relatărilor lui Kostineak, jaful era oprit de Centrala de la Harkov, care admitea însă atentate contra trenurilor militare. Jafurile și omorurile erau admise de suborganizația de la Kameneț, cele ce rezultau din jaf fiind împărțite între căpetenii.

Un alt caz este al grupării Krasovski și Guk din Chișinău, deconspirată în iunie-august 1925, în urma unui denunț din partea sergentului Dmitri Semionenko, din Regimentul 25 Artilerie Chișinău, căruia i s-a propus 500 mii lei și trecere sigură în Rusia pentru oferirea unor informații militare. Drept rezultat al acțiunii Siguranței va fi arestat Constantin Botnari, cel care a încercat racolarea lui Semionenko, iar pe urmele acestuia alți 22 de membri ai organizației de spionaj, în frunte cu sublocotenentul Konon Krasovski și Nicolai Guk. Organizația avea ramificații în toată țara și era compusă din elemente bune pentru spionaj, având ca membri și ofițeri activi, români basarabeni, dar și reprezentanți ai altor etnii. Aceștia dispuneau de casă conspirativă pe Nistru, la Tighina, unde făceau schimbul de agenți, informații, agenți informatori și curieri. Întreaga organizație a fost prinsă, instruită, judecată și condamnată de Consiliul de Război al Corpului III Armată. Liderii grupării vor fi condamnați la 5 ani de închisoare, restul au fost condamnați la diferiți ani de privațiune libertate.

Chișinăul interbelic: sediul poștei (Sursă: Biblioteca Națională a R. Moldova)
Chișinăul interbelic: sediul poștei (Sursă: Biblioteca Națională a R. Moldova)

Din desfășurarea anchetei putem afla că organizația constituia o filială a Centralei Kiev și organizației Tiraspol și era compusă dintr-un nucleu central la Chișinău, având ca anexe 2 case conspirative în Tighina, posturi de legătură cu Sovietele. Aici se făcea trecerea agenților în România și peste Nistru, se aduceau și se dădeau informații, bani, instrucțiuni etc. pentru funcționarea organizației. În plus, organizația avea în Basarabia și în Vechiul Regat agenți bine recrutați, militari, chiar activi, cu care făceau legătură prin curieri. Orice agent nou recrutat și important trebuia și era dus întâi peste Nistru, la Tiraspol și Kiev, fiind trecuți Nistrul de agenții caselor conspirative din Tighina. Acolo erau dresați cum să procedeze, li se lua interogatoriu foarte amănunțit despre starea lor militară, civilă, capacitatea lor intelectuală, starea rudelor din România și de peste Nistru, apoi erau bine plătiți, printr-o soldă lunară fixată la Kiev. Grupările monarhiste ruse, relativ tolerate în România pentru pretinsele viziuni anti-bolșevice, erau cuiburile cele mai bune ale spionilor, putând lucra în voie în centrele importante.

Centrala de la Kiev a cerut acestei organizații mai multe informații cu caracter militar, printre care: cantitatea de aeroplane și sistemul lor, care fabrică din România construiește aeroplane; fabricile pentru fabricarea munițiilor, armelor, gazelor, etc.; regulamentul cavaleriei și aviației; despre șosele și drumuri; despre calitățile militare ale Comandamentului Suprem al Armatei; despre generalii numiți ca inspectori de armată și calitățile lor; despre calitatea podurilor de peste râul Prut; despre starea de spirit al soldatului, hrana lui și programul de serviciu; despre pregătirile pentru fortificarea Nistrului; despre mașinizarea Armatei Române – unități producătoare de fum, aruncătoare de flăcări, telefon fără fir, etc.

În același timp, bolșevicii de peste Nistru erau interesați în mai multe chestiuni cu caracter general, cum ar fi organizațiile monarhiste din Chișinău, care erau scopurile și însărcinările lor, organizarea, efectivul, cine și de unde le conduc, atitudinea autorităților române față de aceste organizații și cum privea populația curentul monarhist; urmărirea mersului răscoalelor în Basarabia și evenimentele de la Tatarbunar; starea de spirit a populației și atitudinea ei față de autorități; date despre vizita prințului Carol la Chișinău, legătura între marele Duce Nicolai Nicolaevici și organizațiile monarhiste din Chișinău, etc.

În legătură cu monarhiștii din Basarabia, aflăm din desfășurarea anchetei că una din misiuni era investigarea foștilor ofițeri ruși din Basarabia, cărora li se propunea trecerea în Ucraina pe temeiul iertării bolșevice (scopul fiind de a-i prinde în serviciul de spionaj – n.a.) și să afle adresa rudelor din Ucraina ale acestor ofițeri, pentru ca bolșevicii să-i martirizeze și să le confiște averile sau amenințându-i pe ofițeri cu pedepsirea familiilor să-i determine a lucra în folosul Sovietelor.

Membrii organizației de spionaj Guc-Krasovski (Sursă: Vadim Guzun, op.cit.)
Membrii organizației de spionaj Guc-Krasovski (Sursă: Vadim Guzun, op.cit.)

Concluziile și propunerile anchetei asupra marelui complot de spionaj descoperit la Chișinău între 1 iulie – 3 august 1925 sunt deosebit de importante pentru înțelegerea stării de spirit din Basarabia și amploarea organizării acțiunii subversive sovietice în această provincie. Se remarcă faptul că prin funcționarii, ofițerii și lucrătorii basarabeni se găsește cu ușurință materie de spionaj, pentru că este sufletește apropiat de ruși, dar și pentru că se află într-o stare materială deplorabilă. Bolșevicii prin spioni și agenții lor dispun de treceri peste Nistru în sufletul unui oraș, mișună în zona de frontieră și introduc chiar bande armate, neobservați și nesupărați de nimeni.

Serviciul sovietic de spionaj având oameni siguri, devotați și organizați în Basarabia, dispunând de treceri netulburate, avea posibilitatea de a-și permite ca recrutarea personalului de spionaj din această provincie să o facă cunoscând bine subiectele alese, pe care le pot trece dintr-o parte în alta a frontierei fără mari impedimente. „Capetele înfierbântate după raiul bolșevic pierd mintea, se consemnează în raport, iar bolșevicii profită, speculând necesitatea (dorința) acestora de a fi repatriați pentru a le cere să intre în cea mai odioasă meserie, care întotdeauna se termină tragic”.

Siguranța română era frapată de filiera prin care au trecut agenții acestei organizații de spionaj până să ajungă la Kiev, de centrul culegerii informațiilor pe frontul român-polon, de conducerea și regularitatea rutei. Toate faptele fiind o dovadă a organizării și dezvoltării Serviciului de Spionaj Sovietic. Ancheta considera alarmant faptul că printre spioni erau elemente care se pretindeau a fi monarhiste, care sub această mască vindeau România, țara care le-a oferit găzduire în urma revoluției ruse și a războiului civil.

Încheiem această publicație printr-o remarcă a raportului care mi s-a părut deosebit de importantă pentru captarea contextului și spiritului acelor timpuri: „Ca o probă de lipsă de credință și sentiment al basarabeanului față de țară este faptul că în complot găsim o mulțime de soldați de origine basarabeană. Simptomul trebuie să ne facă precauți și chiar să ne alarmeze, cu atât mai mult când înșiși ofițeri de origine basarabeană sunt trădători”.

Se recomanda, prin urmare, un control sever al activității soldaților și chiar ofițerilor basarabeni în unitățile în care se găsesc, urmărindu-i prin elemente devotate și cenzurându-le corespondența. Aceștia nu mai erau primiți în arme speciale, servicii importante de birou și stabilimente militare, etc., ci urmau să fie dați numai la servicii fără importanță și numai în arma infanteriei, presărați cu calcul, ca procent. Pe de altă parte, se sugera că doar printr-o propagandă bine condusă și convingere, paralel cu posibilitatea mijloacelor de existență, se puteau culege sentimentalii ruși și basarabeni din brațele speculante ale bolșevicilor.

Mulțumiri dnului Vadim Guzun pentru oferirea lucrării Complimente de la Tanti Haritina. Spionaj sovietic în România, 1924-1944 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), folosită în elaborarea acestui articol.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG