În urmă cu cîteva zile, presa olandeză şi germană a relatat că o chipă de cercetători ar fi identificat persoana care a trădat ascunzătoarea din Amsterdam a familiei lui Anne Frank (n. 12.6. 1929, Frankfurt pe Main – m. ? 2./3. 1945, Bergen Belsen). În urma trădirii, toţi au fost arestaţi şi internaţi în lagăre naziste.
Din echipă a făcut parte şi un fost lucrător al FBI-ului. Potrivit investigatorilor, cel care a dezvăluit, în 1944, ascunzătoarea unde Anne Frank şi-a scris celebrul jurnal, ar fi fost notarul evreu Arnold van den Bergh (decedat în 1950). Acesta avea legături cu autorităţile naziste şi deţinea o listă cu numele unor evrei ascunşi. Prin acest act de trădare, notarul a încercat să-şi salveze propria familie. Experţii care timp de aproape şase ani au investigat cazul cred că van den Bergh ar fi dezvăluit naziştilor adresele unde s-au mai ascuns şi alţi evrei.
Familia Frank a stat ascunsă între anii 1942 şi 1944. Anne Frank a murit la începutul anului 1945 în lagărul de concentrare Bergen Belsen, unde fost internetă. Singurul supravieţuitor a fost Otto Frank, tatăl Annei.
Otto Frank a şi fost cel care după război s-a ocupat de editarea jurnalului scris de Anne. Din cartea publicată, a îndepărtat cîteva pasaje în care Anne îşi critică mama, cît şi cele cu menţiuni sexuale. Această metodă de editare, prin omisiunea unor pasaje, a fost criticată mai tîrziu, iar unii bagatelizatori ai Holocaustului au susţinut teza că întregul jurnal ar fi un fals.
Prima ediţie a apărut în 1947, la Amsterdam, în limba olandeză, în care fost redactat şi textul original.
Traducerea în germană a fost publicată în 1950. Ulterior, cartea a fost tradusă în peste 70 de limbi, au urmat mai multe ecranizări. Ediţia în limba română a văzut lumina tiparului abia în 1959. Potrivit lui Paul Cornea, ideologul regimului de la Bucureşti, eternul stalinist, Leonte Răutu, ar fi „învinuit” Jurnalul de „sionism”, opunîndu-se răspîndirii lui (cf. „Ce fost. Cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache”, Iaşi, 2013, pp. 214-215.)
Jurnalul a influenţat-o şi impulsionat-o şi pe scriitoarea română Ana Novac (n. 21.6. 1924, Dej – m. 31.3. 2010, Paris). Spre sfârşitul anilor 1950, Novac a început să-şi redacteze însemnările legate de perioada deportării la Auschwitz. Era convinsă că volumul ei va avea un impact internaţional mai mare decît cel al Annei Frank. (Cf. „Peripeţiile unui jurnal”, RFE, 25.1. 2012.) Pentru un surplus de autenticitate, ea chiar a susţinut că ar fi avut aceeaşi vîrstă ca şi Anne Frank (născută în anul 1929), deşi era cu cinci ani mai mare. (Cf. „Ana Novac”, în: Halbjahresschrift, 13. 1. 2012.)
John D. Goldsmith, preşedintele „Fondului Anne Frank” (care administrează şi drepturile de autor) a contestat concluziile echipei care a prezentat rezultatele investigaţilor legate de identificarea prezumtivului trădător al ascunzătorii. Într-un amplu interviu, apărut în ziarul elveţian „Sonntagsblick” (din 23. 1. 2022), acesta a susţinut că pentru aserţiunile emise nu există probe concludente. „Acum, afirmația cheie [a echipei] este: Un evreu trădează evrei. Asta rămîne în memorie, ceea ce mă îngrijorează”.
Goldsmith este, de asemenea, de părere că teza trădării dă apă la moară unor teorii conspiraţioniste. Respingând încercările unora de a transforma victimele Holocaustului într-o sursă de venituri, Goldsmith susţine că scopul investigaţiei ar fi fost unul comercial. „De la apariţia sa”, continuă el în interviul citat, „negaţioniştii au calificat jurnalul Annei Frank drept un document contrafăcut. În prezent, ea este instrumentalizată ca o figură de identificare a anti-vacciniştilor. De aceea mă întreb în aceste vremuri, dacă un astfel de proiect nu e un simptom al mult răspânditei probleme legate de interpretarea istoriei?”
