Graham Greene, Ian Fleming, John le Carré: cei trei mari autori de romane de spionaj ai sec. XX, triada, treimea sfântă, erau tustrei britanici.
Decedat sâmbătă 12 decembrie, John le Carré era, din vârful celor 89 de ani ai săi, cu o generație mai tânăr decât Greene și Fleming. Le Carré (pe numele adevărat David Cornwell) a lucrat o vreme, ca și Ian Fleming, pentru serviciile secrete britanice. Autor a 25 de romane, gloria i-a venit odată cu The Spy Who Came In From The Cold, scris în 1963, pe când era un tânăr diplomat în post la Bonn, fosta capitală a Germaniei Federale.
Celebritatea a fost imediată, sporită și de succesul filmului realizat după carte, cu Richard Burton în rolul principal. Ceea ce aducea nou și neașteptat John le Carré în romanul de spionaj, atunci în plin Război Rece, a fost noțiunea de responsabilitate morală. Apoi, spre deosebire de romanele seriei James Bond ale lui Fleming, la John le Carré cititorul întâlnește prea puține efecte de tensiune sau violență. Trama romanelor lui le Carré este psihologică și morală. Efectul de real vine din relativizarea decorurilor și personajelor.
Astfel, cuibul de spioni care era Bonn-ul devine A Small Town in Germany; personajul său cel mai celebru, agentul britanic Smiley (din mai multe romane, cel mai celebru fiind Tinker Tailor Soldier Spy), pare un simplu funcționar; iar antagonistul lui Smiley din KGB, dușmanul absolut, este un personaj misterios, aproape nevăzut, niciodată limpede descris și căruia, pe deasupra, le Carré i-a dat un nume de cod feminin: Karla.
După 1989, odată încheiat Războiul Rece, John le Carré și-a adaptat rapid registrul și a trecut la alte teme: terorismul, mizeria din Africa și responsabilitatea Occidentului, cinismul marilor trusturi farmaceutice sau incompetența noilor servicii secrete (în hilarul și surprinzătorul Tailor of Panama, 1996), și din nou felul în care serviciile din umbră se pot juca nimicitor cu destinele oamenilor, precum refugiatul cecen din A Most Wanted Man (2008).
Brexitul: cea mai mare idioție comisă de Marea Britanie
John le Carré a fost un adversar total al Brexitului și al noilor politicieni populiști precum Boris Johnson. În octombrie 2019, El Pais, în Spania, a publicat un delicios interviu cu le Carré, martor al secolului trecut și al Războiului Rece, cu ocazia lansării traducerii spaniole a ultimului său roman 'Un om decent' (decent în sensul complex al britanicului „decent”, desigur).
„Cea mai mare idioție comisă vreodată de Marea Britanie”, spunea acolo John le Carré despre Brexit.
„Ideea că putem părăsi cea mai mare piață din lume pentru a intra pe cea americană e înspăimântătoare. Nu pricep asta, nici politic, nici economic. Avem un guvern de Mickey Mouse, de oameni de mâna a doua. Ministrul de externe e un om pe care îl disprețuiesc profund, un om stupid și un negociator inept.”
Mai spunea le Carré: „E dificil astăzi să fii în același timp britanic și european. Demonizarea Europei, așa cum o face presa britanică, pare un proces imposibil de oprit. Să nu uităm că 80% din presa britanică e în mâinile unor oligarhi care trăiesc în paradisuri fiscale. Cine atunci profită de Brexit?”
Rusia a pierdut Războiul Rece
Rusia a pierdut Războiul Rece, dar a câștigat perioada de după război, spunea în același interviu John le Carré.
„Grație unei uriașe operații publicitare, Rusia dă impresia că ar controla totul, când, în realitate, ea e falimentară iar economia sa e un dezastru. Duce însă o politică de expansiune teritorială, de pildă în Ucraina, care e pe cale de a dispărea. Iar rușii par a prezenta un front unit în fața Angliei, Europei, Americii...”
Le Carré vorbea des și despre ascensiunea extremei drepte în Regatul Unit, a xenofobiei și anti-europeanismului și constata că există un risc autentic de dezmembrare a Marii Britanii. Boris Johnson e o persoană care nu întreține nici un fel de legătură cu realitatea, spunea el.
„Ziarele britanice întrețin mituri vechi și o atmosferă de Război Rece. Vorbesc despre spiritul de Dunkerque și pericolul german și cum Europa a abandonat Anglia în război. Suntem în mâinile unor manipulatori.”
Ascensiunea populismului
Și, această evidență: „A fi convocat un referendum în Marea Britanie, unde funcționează o democrație parlamentară, a fost o absurditate. O să facem acum un referendum pentru pedeapsa cu moartea? Ideea democrației parlamentare este că sunt alese persoane care te reprezintă, pe tine și comunitatea ta. Ce s-a întâmplat cu oamenii moderați și pragmatici, unde sunt? Adevărul e: nu mai suntem ce eram.”
În februarie anul acesta, după ieșirea oficială a Marii Britanii din UE, Le Carré a scris un discurs în care spunea:
-- “Dacă Johnson și Brexiterii și-ar duce ideile până la capăt, ziua de 31 ianuarie ar trebui să devină Sfântul-Brexit. Clopotele ar trebui să bată în toată țara, iar peste tot britanicii, bărbați și femei, și-ar întrerupe activitățile, și, scoțându-și pălăriile, și-ar aminti de Dunkerque și Trafalgar și ar deplânge dispariția marelui imperiu britanic. Noi, britanicii, suntem astăzi cu toții naționaliști, sau cel puțin asta caută Johnson să ne facă să credem. Or, pentru a fi naționalist e nevoie de dușmani. Asta a fost cea mai mare înșelătorie care le-a reușit Brexiterilor : să facă din Europa un dușman. -- “Să ne luăm destinul înapoi!”, strigau ei, ascunzând urmările: “... și să-l punem în mâinile lui Donald Trump, împreună cu politica noastră externă, economia, serviciile de sănătate și, dacă doresc, le mai dăm și BBC-ul”. Va trebui ca într-o zi cineva să-mi explice cum de e posibil ca în vremurile acestea în care știința n-a fost niciodată mai completă, adevărul mai evident și cunoașterea mai accesibilă, populiștii și mincinoșii să poată avea un asemenea succes.” (John Le Carré)
