Linkuri accesibilitate

Tiraspolul pledează pentru creșterea numărului de militari ruși în regiunea transnistreană


Cum s-ar descurca Ucraina în fața unei eventuale invazii rusești
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:01 0:00

„Tiraspolul nu doar că se opune retragerii trupelor rusești din regiunea transnistreană, dar consideră necesară fortificarea contingentului rusesc de pacificare pe de Nistru”, a declarat Oleg Beliakov, șeful delegației transnistrene în Comisia Unificată de Control (CUC), organism care monitorizează situația din Zona de securitate de pe Nistru.

„Vedem că situația devine mai complicată, iată de ce partea transnistreană consideră necesară fortificarea componentei rusești a misiunii de pacificare”, a declarat Beliakov, care s-a arătat îngrijorat de faptul că armata Republicii Moldova ar putea organiza, în cadrul acordurilor de cooperare pe care le are cu NATO, exerciții militare la poligonul de la Bulboaca, amplasat aproape de răul Nistru.

Chişinăul are semnat încă din 2006 cu NATO un Plan individual de acțiuni (IPAP), iar pe 19 ianuarie Guvernul de la Chişinău l-a actualizat. Un comunicat al externelor de la Chişinău spune că „Planul este actualizat periodic și se bazează pe principiul constituțional de neutralitate și dezideratul de modernizare a sistemului de securitate și apărare”.

Președinta Maia Sandu, într-un interviu pentru ProTV România, a spus vineri că autoritățile de la Chişinău „urmăresc cu atențiile și îngrijorare evoluțiile din regiune” și a repetat că „prezența trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova este în contradicție cu constituția și cu prevederea de neutralitate a Republicii Moldova”, iar autoritățile moldovene vor continua să ceară Rusiei retragerea acestora.

Acum o săptămână serviciile de informații ucrainene au spus că serviciile speciale rusești pregătesc „provocări” împotriva militarilor ruși din Transnistria, intenționând să dea vina pe Ucraina. Aceste provocările ar putea avea ca țintă depozitele de armament și muniții din regiunea separatistă a Moldovei, anunța un comunicat de la Kiev.

Maia Sandu a declarat că instituțiile moldovene monitorizează situația și că „în acest moment nu avem informații care să demonstreze că acolo se întâmplă alte lucruri decât se întâmplau în trecut”.

Tensiunile în creștere dintre Rusia și Ucraina au adus în vizor și situația din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, unde Rusia are staționat un contingent militar de aproximativ 1.500 de persoane, contingent care însă, așa cum consideră experții de la Chişinău, poate fi amplificat considerabil din contul formațiunilor paramilitare transnistrene și a rezerviștilor pregătiți în stânga Nistrului cu suportul ofițerilor ruși.

Previous Next

XS
SM
MD
LG