În contextul actual al discuției (false) în jurul receptării literaturii ruse, poate nu este inutil a aminti că literatura rusă nu este un monolit și că liniile de forță și fracturile care o traversează nu au avut deseori nimic de-a face cu calitatea literară a operelor și autorilor.
Astfel, Dostoievski și Tolstoi s-au detestat visceral de la distanță, iar egoul nemăsurat al fiecăruia l-a considerat permanent pe celălalt doar o fiță trecătoare.
Întrebat de ce nu-i place ce scrie Dostoievski, Tolstoi spunea că nu poate citi când vede că acel domn jurnalist rupt de viața reală face ca toate personajele lui neverosimile să vorbească exact ca… Dostoievski. De pildă, zicea Tolstoi, n-am putut citi Frații Karamazov după ce am văzut că tatăl Karamazov, acea larvă alcoolică, citează din piesa Hoții lui Schiller!…
La rândul lui, Dostoievski pufnea că nu poate citi ce scrie contele cu gărgăuni de filantrop rupt de viața reală, care se duce deghizat în țăran la sfaturile mujicilor de pe latifundiile lui, crezând că astfel le va câștiga încrederea pentru ideile lui de socialism utopic, dar nebănuind că țăranii pufnesc și se întreabă în spatele lui: „Ce vrea mascatul ăsta?”…
În realitate, amândoi aveau un caracter execrabil… Amândoi au fost odioși cu nevestele, Dostoievski prezentând păcatul suplimentar de a fi sărac, epileptic și de a pierde sistematic la joc, deși ascetismul pe care desfrânatul conte Tolstoi și-l impusese tardiv (și lui și femeii care îi dăduse 13 copii) nu era mai ușor de suportat… Halucinantul personaj din nuvela Părintele Serghei este el, Tolstoi, desigur…
Dostoievski a mai fost și extrem de reacționar, în toate sensurile cuvântului. Într-un text scris în 1906 cu ocazia comemorării a 25 de ani de la moartea lui Dostoievski (pe care l-am tradus și publicat pentru prima oară în revista Dialog în 1983), Lev Șestov (cel care l-a influențat atât de mult pe Fundoianu/Fondane, da) amintea că Dostoievski a sprijinit cu entuziasm primele planuri de deportare a tătarilor din Crimeea și de repopulare a peninsulei cu ruși… ceea ce doar Stalin avea să facă ulterior.
Criticul George Steiner a scris o carte întreagă, „Tolstoi SAU Dostoievski” (1959), în care caută să arate că lumea se împarte între fanii unuia și ai celuilalt…
Sau, altfel pus: nu îi poți detesta pe amândoi.
Eterna ironie a criticii
Dar sarcasmul la adresa lui Tolstoi nu se limita la răzbunările lui Dostoievski. Iată catrenul scris de Fiodor Tiutcev despre intriga și stilul „Cazacii” lui Tolstoi:
„La urma urmei, cu necaz,
Pot spune că acest roman
E doar un birt rus grosolan
Urcat pe vârfuri din Caucaz.”
(“Затею этого рассказа
Определить мы можем так:
То грязный русский наш кабак
Придвинут к высотам Кавказа.”)
