Linkuri accesibilitate

„Totul vine la momentul potrivit pentru cel ce știe să aștepte”


Irina Şelaru

Jurnalul sâptămânal cu Irina Şelaru.

Născută la 5 aprilie 1982 în s. Cărpineni, raionul Hânceşti. A absolvit Universitatea Tehnică, Facultatea de Tehnologie şi Management în Industria Alimentară. În prezent se află în Franţa, orăşelul Noisy le Sec, îşi face meseria de părinte, cea mai importantă şi, totodată, cea mai dificilă. Creşte 2 copii.

Luni

Un nou răsărit de soare. O zi splendidă de primăvară. Soarele ca de fiecare dată îşi face datoria şi emană toată energia necesară pentru a ne încărca rezervorul pe toate planurile existente. Dimineaţa pentru mine începe neapărat cu un pahar de apa cu lămâie pentru revigorarea întregului aparat digestiv şi nu numai. După care pregătesc micul dejun pentru întreaga familie. După ce petrec soţul la muncă, îmi trezesc copilaşii ca sa meargă la şcoală. Aici, în Franţa, lecţiile încep la ora 9 şi avem doar 10 minute interval în care toţi copiii trebuie să treacă dincolo de porţile şcolii... aşa se cultivă şi mai bine punctualitatea, mai întâi de toate la noi, părinţii, după care copiii reflectă atitudinea noastră.

În timpul zilei, m-am ocupat cu ale casei, pregătiri pentru Sărbătorile de Paşti, care iată ne bat în prag. Printre pauze, am mai răsfoit o carte, «Mâini înzestrate», autor Dr. Ben Carson, care mă frapează cu istoria lui de viaţă.

La ora 16:20 s-au deschis porţile şcolii, am fost şi am recuperat ambii copii. În fuga mare, cu trotinetele, în drum spre şcoala muzicală, băiatul are ora de solfegiu, mândră că şi-a ales pianul ca instrument muzical, un univers, unde emoţiile şi sentimentele sunt redate prin limbajul notelor muzicale... care deschide o alta formă de a vedea, şi mai ales a simţi lucrurile din jur. După ce l-am lăsat pe mâinile profesoarei, fuga înapoi la şcoală, unde am avut invitaţie pentru adunare de părinţi în clasa fetiţei mele. Unde s-au discutat despre cum decurg orele în clasa mică, şi aici fericită că la o vârstă atât de fragedă copiii îşi diferenţiază prenumele; cunosc cifrele, şi chiar fac şi mici operaţii de adunare. Am realizat încă odată că trecem prin timp foarte iute, copiii cresc mai mari decât aş vrea să cred. Asta-i viaţa...

După adunarea cu părinţii, ne-am reîntâlnit întreaga familie acasă, în jurul mesei, am luat cina. Cel mai preţios moment al zilei, acolo unde profitam toţi membrii familiei şi ne povestim cum ne-am petrecut ziua.

O zi începe cu un răsărit de soare şi se sfârşeşte cu un apus de soare, aşa că venise noaptea…, acolo unde e nevoie ca toate fiinţele, toate vietăţile şi chiar liniştea să se odihească. Dar mai întâi de toate cum să-ţi trimiţi copiii la culcare fără a le citi o poveste cu morala buna pentru viaţă, aşa că luasem una din cărţile din biblioteca copiilor şi: «A fost odată... O zi de luni şi mâine vine marţi... Noapte buna ! :)

Marţi

Cu toate că mai apar situaţii în viaţă care ne pun la încercare, mă strădui de fiecare dată să le iau ca pe nişte lecţii sau binecuvântări. Ca de exemplu una din situaţii, nu din cele mai plăcute, s-a produs aseară, luni, 15 aprilie 2019, în jurul orei 18:30, care a şocat întreaga umanitate. E vorba de monumentul istoric care reprezintă atât un simbol al creştinsmului, cât şi inima Franţei.

Civilizaţia care ţine cu ardoare la tezaurul istoric lăsat de strămoşi sunt sigură ca va face faţă pentru a contribui la restabilirea monumentului...

Ma trezisem dimineaţa şi, ca de obicei, am privit cerul în căutarea soarelui. Cerul era trist aici. A luat foc casa Domnului, acolo unde Maica Domnului îi purta cinstea - Catedrala «Notre-Dame de Paris», aseară luase foc, în timp ce aveau loc lucrări de renovare a edificiului. Cauza incendiului încă nu era clar, adevărul se afla mai devreme sau mai târziu. O tragedie pentru întreaga ţară. Civilizaţia care ţine cu ardoare la tezaurul istoric lăsat de strămoşi sunt sigură ca va face faţă pentru a contribui la restabilirea monumentului.

Ştirea m-a dus cu gândul la Creator şi mi-am zis: «La sigur e un semn. Semn la care conştiinţa umană trebuie să facă apel». Doar timpul ne va releva ce semnificaţie ar fi vrut să ni se transmită.

În fine, mi-am continuat ziua ca de obicei. Copiii sunt în Lumea Cunoştinţelor. Mi-am petrecut soţul în deplasare şi eu am rămas să fac faţă tuturor obiectivelor propuse pentru ziua de azi. Între timp, primisem câteva apeluri. Sora mai mică a continuat tema zilei: Incendiul la Notre-Dame de Paris, depănasem din amintiri frumoase despre cum vizitasem pentru prima dată acest excepţional monument şi rămăsesem doar cu impresii din cele mai deosebite. Părinţii mă contactaseră şi m-au întrebat ce cunosc despre incendiul. Ei au avut marea ocazie şi au vizitat monumentul de vis. I-am găsit trişti aflând de neplăcuta veste. Viata continuă... la fel şi ziua de azi.

Obişnuiesc să gătesc ceva delicios pentru gustărica copiilor. Aşa că locuşorul meu de muncă favorit – bucătăria - mi-a stat la dispoziţie. Am gătit o tarta cu ciocolată adorată de copii. De fiecare dată când o gătesc le spun că ingredientul cel mai important este să punem neapărat iubire, ca de altfel nu iese nimic.

Venise şi timpul să-mi i-au odoraşii de la şcoală. Azi avem program mai vast: băiatul este înscris la un club de gimnastică pe care-l frecventează de 4 ori pe săptămână, a câte 2 ore pe zi. Între timp, cu fiica am mers în parc, un loc de joacă pentru copiii. Aici interacţionează şi cu alţi semeni decât cei de la şcoală, astfel se adaptează să intre în contact cu situaţii şi persoane cu caracter diferit, ceea ce o va ajuta pe viitor pentru o integrare mai facilă în societate.

După gimnastică, în drum spre şcoala muzicală, azi băiatul are şi ora de pian. Seara - cina în familie. O alta poveste.

Ziua de ieri a marcat întreaga lume, cu incendiul care a lăsat semn de întrebare, dar trebuie să rămânem pozitivi. Deoarece, după foc vine apă, după apă vine vânt. Şi ca vântul a mai trecut încă una din posibilităţile de a ne orienta conştiinţa către adevăratul sens al vieţii.

Miercuri

Dimineaţa m-am trezit cu copiii alături… azi e o zi mai deosebită deoarece de când erau mai mici nu prea au avut ocazia să dormim toţi împreună şi mai ales că soţul e plecat în deplasare am profitat. În Franţa miercurea nu este zi de şcoală, e dedicată pentru activităţi extraşcolare. După micul dejun ieşisem până la piaţa de legume şi fructe şi revenisem iute ca să gătesc prânzul. Am savurat bucatele pregătite, ne-am odihnit puţin şi ne-am pornit apoi iar în drum spre clubul de gimnastică. Noi, fetele, am rămas în parc, la soare, apoi trecusem pe la biblioteca şi am făcut schimb de cărţi. De săptămâna viitoare începe vacanţa de Paşte, aşa că copiii vor avea şi mai mult timp pentru lectură.

Nu obișnuiesc să stau lângă băiat când îşi pregătește temele, deoarece cred că copiii trebuie să învețe a fi autonomi şi responsabili...

Trecuseră două ore şi ne-am întors acasă, unde fiecare avea ocupaţia sa. Eu am gătit cina, în timp ce oala stătea pe foc, am revenit să verific cum se descurcă băiatul la pregătirea temelor pentru acasă. Nu obişnuiesc să stau lângă el când şi le pregăteşte deoarece cred că copiii trebuie să înveţe a fi autonomi şi responsabili. Primisem un mesaj cu o veste nemaipomenită, o ofertă cu un orar de muncă care îmi va permite să mă ocup şi de copii, ceea ce e foarte important pentru mine. Demult timp am aşteptat acest moment: totul vine la momentul potrivit pentru cel ce ştie să aştepte.

Mâine am întâlnire la locul de muncă. M-au copleşit nişte emoţii din cele mai plăcute, mă gândeam în sinea mea: iată şi momentul mult aşteptat, voi ieşi, voi fi în contact cu mai multe persoane, ceea ce-mi lipsea aici, în străinătate. Cotidianul va lua alta întorsătură şi mă bucură faptul. Schimbările fac mereu bine, aşa că mi-a venit şi mie rândul. Ca în fiecare zi vorbesc cu părinţii pe Messenger, azi căutam să le împărtăşesc bucuria.

Fiind mamă, înţeleg foarte bine că ei se bucură dublu, cum s-ar zice. Îmi lipsesc, dar bine că putem comunica cu ajutorul internetului. Odată ce copiii sunt fericiţi, indiferent unde nu s-ar afla, părinţii sunt liniştiţi, cred eu. Luasem cina şi mi-am pregătit actele necesare pentru prezentare a doua zi la locul de muncă.

Am citit cu copiii împreună înainte de somn şi ei adormise, iar eu am citit nu ştiu a câta oara una din cărţile mele preferate «Cum să-ţi faci prieteni» de Dale Carnegie. Recitesc ideea principală redată de autor, pe care o găsesc cheia către reuşită în viaţa personală, cât şi profesională, şi anume aceea de a învăţa arta de a comunica cu cei din jurul nostru şi de a fi empatici.

Adormisem cu gândul şi credinţa că toate câte vin şi apar în viaţa noastră nu sunt întâmplătoare. Legea cauzei şi efectului îşi face mereu apariţia.

Joi

Cine se trezeşte mai dimineaţă mai departe ajunge... Azi a fost o zi multaşteptată. După ani de zile, am pornit şi eu spre muncă. Totul a decurs bine, m-am încadrat în cerinţele propuse şi cu drag mi-am început ziua de muncă. Colegi de lucru şi multe persoane cu care am intrat în contact, aveam nevoie de acest lucru.

Fericit e omul când este ocupat. A trecut ziua foarte repede că nici nu am apucat că se finisase prima mea zi de munca. Sora mai mică s-a oferit să-mi recupereze copiii de la şcoală, conform programului de lucru, nu reuşesc să-i i-au personal. E un mare noroc în aşa momente să-ţi fie cineva alături. În fuga mare, luasem trenul ca să ajung acasă, azi merg la şcoala muzicală, feciorul e înscris la cor. Între timp mi-am făcut câteva cumpărături. Şi am revenit la locşorul cel sfânt, acasă, însoţită de sora mea mai mică.

Am pregătit cina şi preocupările cotidiene cu ale casei erau următoarele de pe lista prevăzută în agenda zilei. Am cinat. Am răsfoit una din poveştile îndrăgite şi astfel am încheiat şi am întors o alta pagina din cartea vieţii.

Vineri

Azi ma trezisem şi mai fericită, cu gândul că mă aşteaptă o zi plină de noi descoperi şi se întoarce soţul din deplasare. Aştept cu nerăbdare să-i povestesc de-a fir a par despre evenimentele produse pe parcursul săptămânii. Am lăsat copiii la şcoală şi mergeam spre gară şi aveam senzaţia că zbor, simţeam atâta fericire ştiind ca pot fi utilă în societate. Viaţa a prins alt sens, alte responsabilităţi şi totodată noi perspective ce contribuie la o evoluţie de personalitate. Asta mă face să mă simt şi mai sigură, şi mai motivată ca sa fac faţă adevăratului sens al vieţii.

M-am acomodat repede la noul loc de munca, am descoperit încă odată că cu trecerea în vârstă înţelepciunea şi seriozitatea devin şi mai bune prietene. Asta o spun deoarece am observat atitudinea mea faţa de unele lucruri pe care altădată nu le puteam depăşi.

Seara cu toată familia ne-am întâlnit acasă, inclusiv sora şi familia ei au rămas să luăm cina. Am petrecut momente speciale, revederea în familie e cel mai frumos lucru.

XS
SM
MD
LG