În ciuda luptelor intense care continuă în regiunea Donețk din estul Ucrainei, mulți locuitori din zonă refuză să plece, riscându-și viața în fiecare zi. Corespondenții postului nostru de televiziune Current Time au vizitat o familie cu mulți copii într-o suburbie a orașului Bahmut, pe care forțele rusești încearcă să-l cucerească, fără succes, de mai multe săptămâni.
Bogdan și Olga locuiesc în satul Pereizne, aflat la numai câțiva kilometri de linia frontului, în apropiere de orașul Bahmut, regiunea Donețk. Este un teritoriu controlat de armata ucraineană. Până să înceapă războiul, satul Pereizne avea 500 de locuitori. Este bombardat constant acum de forțele rusești. Dar Bogdan și soția sa însărcinată, Olga, precum și cei patru copii ai lor spun că nu au de gând să plece din locul de baștină.
„Nu putem spune că trăim fantasctic. Dar tot ce avem este al nostru”, spune Olga, fără să-și poată stăpâni lacrimile. În orice clipă, casa ei se poate transforma în ruine. Familia numeroasă trăiește, practic, pe prima linie a frontului, unde au loc lupte intense. Olga așteaptă cel de-al cincilea copil și spune ar dori să-l nască în propria casă, pe care a moștenit-o de la bunica.
„Casa a fost cumpărată când bunica mea s-a mutat aici singură, cu un copil mic. Părinții mei au avut și ei niște vise, niște aspirații. Chiar dacă nu-i grozavă, e casa noastră și am făcut mult efort”, mai spune Olga.
În Pereizne se aud necontenit explozii. În case nu mai sunt de mult electricitate, gaz și apă. Familia lui Bogdan și Olga se adăpostește de bombardamente în beci, singurul loc relativ sigur, unde-și țin rezervele de hrană.
„Atunci când se trage, stăm în beci o oră, sau chiar două. S-a întâmplat să rămânem aici și o zi întreagă. O oră afară, și o zi în beci”, spune Bogdan, care adaugă că în timpul bombardamentelor copiii stau întotdeauna în pivniță, iar el și soția sa ies afară pentru a face de mâncare.
În limbaj militar, satul Pereizne se află pe direcția Bahmut. De câteva luni, acesta este unul din cele mai complicate segmente ale frontului. Potrivit Statului Major al armatei ucrainene, aici au loc bombardamente masive cu tancuri și artilerie. Autoritățile au anunțat o evacuare „obligatorie” din această regiune, dar locuitorii pot refuza să plece, completând un formular special.
„Nu avem niciun ajutor. Aici nu vine nimeni să aducă apă sau alimente, de o lună de zile. Nici măcar pâine nu aduc, nimic. Trăim cu ceea ce avem”, spune Bogdan.
În ciuda tuturor dificultăților și a pericolului iminent, Bogdan și Olga, împreună cu copiii, rămân în satul lor natal. Casa vecinilor, distrusă de bombardamente, le amintește în fiecare zi de ororile războiului. Dar ei speră că obuzele îi vor ocoli, totuși.