Linkuri accesibilitate

Tragedie în România: O parte din clădirea unui internat școlar s-a prăbuşit


Clădirea s-a dărâmat în timp ce în interiorul acesteia se aflau mai mulți copii. Cel puțin patru dintre ei au fost răniți. (DSU courtesy photo)
Clădirea s-a dărâmat în timp ce în interiorul acesteia se aflau mai mulți copii. Cel puțin patru dintre ei au fost răniți. (DSU courtesy photo)

O parte a clădirii internatului liceului „Áron Tamási” din Odorheiu Secuiesc, într-o regiune din centrul României, s-a prăbuşit luni, omorând un elev. „Este o dramă care ne reamintește brutal că siguranța în școli rămâne o prioritate critică”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Clădirea, construită la începutul secolului trecut, aparținea Arhiepiscopiei Romano-Catolice. Acolo se aflau cantina şi căminul Liceului Teoretic Tamási Áron. Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300 de mii de lei chirie. Cu toate că purtătorul de cuvânt al primăriei spune că imobilul nu era era încadrat în nicio clasă de risc seismic, presa susține că se află pe lista Ministerului Educației de clădiri cu risc seismic, listă publicată pe parcursul acestui an și actualizată periodic.

În internat sunt găzduiți circa o sută de copii. Tragedia s-a petrecut imediat după terminarea orelor, când toți copiii se aflau în camerele lor.

Nu se cunosc, deocamdată, cauzele tragediei, deși primăria presupune că ar fi fost provocată de lucrările de canalizare care se făceau în zonă. Se construia un gard și se făceau racorduri la rețeaua de apă. Lucrările, spun reprezentanții primăriei, primiseră autorizație la sfârșitul lui octombrie.

Inițial, echipele de salvare au scos de sub dărâmături trei fete cu vârste între 13 și 17 ani.

Salvatorii fac manevre de resuscitare celei de a treia victime.
Salvatorii fac manevre de resuscitare celei de a treia victime.

După mai mult de o oră de căutări cu ajutorul câinilor salvamontiștilor, a fost descoperit sub dărâmături, la parterul clădirii, și un băiat de 17 ani, care la început părea stabil și a comunicat cu pompierii. La scurt timp, starea i s-a degradat subit. A fost supus manevrelor de resuscitare însă fără succes: băiatul a murit.

Noémi Zörgő, purtătoare de cuvânt a Primăriei Odorheiu Secuiesc, a explicat pentru Agerpres că în zonă s-au făcut lucrări de conectare a clădirii internatului la rețeaua de canalizare a oraşului. „Se lucra în curtea căminului şi, probabil, aceste lucrări sunt în legătură cu prăbuşirea. Pentru că au lucrat chiar lângă clădire şi chiar sub clădire au săpat”, a declarat Zörgő Noémi.

„Responsabilitatea este a celor care administrează clădirile”

Ceilalți elevi din internat au fost evacuați și se află acum în siguranță la casele lor sau în alt un internat din vecinătate, transmite Ministerul român al Educației.

Luni seara, ministrul Educației, Ligia Deca, a convocat de urgență conducerea Ministerului Educației pentru stabilirea modalității în care instituția poate interveni în acordarea de sprijin la Odorheiul Secuiesc.

Ministerul spune că responsabilitatea pentru punerea în siguranță a clădirilor „este a celor care le administrează”. „Vom face tot ceea ce ține de Ministerul Educației pentru a preveni astfel de incidente tragice!”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca. Ea a anunțat că a detașat doi reprezentanți ai Ministerului la fața locului.

Iohannis: Tragedie cutremurătoare

„Tragedia care a avut loc la internatul Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc este cutremurătoare,” a scris președintele României, Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook. El a transmis condoleanțe familiei elevului care și-a pierdut viața, dorindu-le însănătoșire grabnică elevelor rănite în accident. „Este o dramă care ne reamintește brutal că siguranța în școli rămâne o prioritate critică. Spațiile în care copiii își petrec cea mai mare parte din timpul lor trebuie să ofere protecție și să fie adaptate la standardele de siguranță actuale. Solicit elucidarea de urgență a cauzelor care au dus la prăbușirea clădirii și pedepsirea celor care se vor dovedi vinovați”, a mai scris președintele României.

XS
SM
MD
LG