Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu: „Colaborare, colaborare, dar nu există angajament”


Fostul președinte român, Traian Băsescu la Chișinău, unde și-a lansat candidatura pentru Parlamentul European, 14 aprilie 2019
Fostul președinte român, Traian Băsescu la Chișinău, unde și-a lansat candidatura pentru Parlamentul European, 14 aprilie 2019

Fostul președinte român, trimis în judecată de CNSAS pentru colaborare cu fosta Securitate comunistă.

Actualizare: Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a negat din nou că ar fi colaborat cu fosta Securitate comunistă. „Sunt la a cincea adeverință. Înțeleg că... colaborare, colaborare, dar nu există un angajament. E în regulă, o să mă duc să văd dosarul după ce se termină la instanță și o să am o poziție publică legată de dosar”, a declarat Traian Băsescu, vineri, la Iași, după ce Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitășii a anunțat, săptămîna aceasta, că trimite instanței probe noi pentru a decide dacă un candidat la alegerile europarlamentare a colaborat cu Securitatea. Traian Băsescu conduce lista partidului său, Mișcarea pentru România (PMR), în alegerile pentru Parlamentul European.

Potrivit informațiilor Europei Libere, dosarul de rețea conţine doar coperțile pe microfilm, iar notele informative, două la număr până în acest moment, au fost descoperite în dosarele altor persoane care aveau dosare de urmărire informative (DUI). Dosarul de rețea este practic gol, nu conține un angajament cu Securitatea, dar pe copertă apare numărul dosarului, numele real și numele conspirativ, afirmă sursele noastre.

Colegiul CNSAS nu poate da direct o decizie de poliție politică, fiind obligat să apeleze la instanța de contencios administrativ, singura în măsură să stabilească dacă e vorba de o colaborare cu Securitatea ca poliție politică. CNSAS a anunțat pe site trimiterea în judecată, potrivit articolului 3, lit. b și art 5, al 1 din lege, respectiva literă indicând că e vorba de un parlamentar.

Mai multe, despre modul cum funcționează CNSAS.

Traian Băsescu a fost verificat din oficiu, în postura de candidat la europarlamentare, iar cercetarea ar fi fost făcută de un angajat al Direcției de Investigații. Acesta ar fi lucrat individual, fără să spună nimănui nimic, iar marți a pus raportul pe masa Colegiului CNSAS, relatează sursele Europei Libere. Potrivit acestora, respectivul ar fi fost angajat al SRI înainte să vină la CNSAS.

Perioada la care se referă investigația nu este cea în care Traian Băsescu a lucrat la Anvers, ci aceea în care era student la Institutul de Marină din Constanța.

Traian Băsescu a declarat în repetate rânduri că nu a fost ofițer de Securitate și nu are niciun angajament.

Traian Băsescu a fost verificat de mai multe ori de către CNAS, ultima adeverință, de necolaborarea cu Securitatea, fiind din februarie 2014. Celelalte sunt din 2002, 2004, 2006 și 2009.

Băsescu a făcut subiectul mai multor scandaluri declanșate de o posibilă colaborare cu Securitatea, Centrul de Investigații, condus de Mugur Ciuvică, un adversar al fostului președinte și colaborator al Antenei 3, a susținut că Băsescu a fost chiar ofițer de Securitate, fiind racolat în perioada studenției la Institutul de Marină.​

XS
SM
MD
LG