Linkuri accesibilitate

Transport gratuit pentru elevii care vor merge la o altă școală | Un partid solicită retragerea cetățeniei lui Plahotniuc și Șor


Copiii din satele Câmpul Drept și Beștemac, raionul Leova, merg la gimnaziul din Sărățica Nouă, după ce școlile din localitățile lor au fost închise.
Copiii din satele Câmpul Drept și Beștemac, raionul Leova, merg la gimnaziul din Sărățica Nouă, după ce școlile din localitățile lor au fost închise.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Ziarul de Gardă scrie că elevii care vor merge la o altă școală decât cea din localitatea de domiciliu vor beneficia de transport gratuit, iar profesorii-însoțitori – de un spor cu caracter specific. Noile modificări la Regulamentul privind transportarea elevilor au fost aprobate la ședința Guvernului de miercuri, 13 martie. Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a menționat că măsurile au scopul „de a îmbunătăți regulile de transportare a elevilor cu autobuzele școlare, dar și de a asigura accesul la studii de calitate pentru fiecare copil”.
  • Republica Moldova ar putea avea o primă autostradă către anul 2028. Premierul Dorin Recean, citat de TV8, a declarat că în perioada următoare va fi finalizat studiul de fezabilitate pentru construcția autostrăzii Ungheni-Chișinău-Odesa, în baza căruia vom beneficia de fonduri europene pentru proiect. De asemenea, în următorii doi ani, Executivul își propune să realizeze și alte proiecte de infrastructură, în cadrul campaniei „Guvernul construiește”.
  • Moldova 1 transmite că Partidul Național Moldovenesc (PNM) solicită președintei Maia Sandu să-i retragă cetățenia fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc și a lui Ilan Șor, condamnat la 15 ani de pușcărie în dosarul privind frauda bancară. Liderul formațiunii, Dragoș Galbur, a menționat că acest fapt nu va afecta dosarele în care sunt vizați cei doi, mai ales că instanțele naționale au condamnat cetățeni străini care au comis ilegalități. La rândul său, șeful Cabinetului Președintelui Republicii Moldova, Adrian Băluțel, a afirmat că această solicitare va fi examinată, ulterior decizia va fi comunicată public.
  • Pe 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6%. Acest coeficient va fi aplicat părții pensiei care nu depășește cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2024 (13 700 lei). Un amendament în acest sens a fost avizat de către Guvern, comunică IPN. Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, din 650 581 beneficiari de pensii plătite din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 9 802 beneficiari pensiile depășesc plafonul de 13 700 de lei.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Cea mai virală postare de pe Facebook este știrea Europei Libere despre cum Biserica Ortodoxă Rusă acuză Biserica Ortodoxă Română de „atacuri necanonice”.
  • Pe Instagram, internauții au avut un interes sporit pentru un explainer marca Ziarul de Gardă despre cât de important este să cerem bonul de plată după fiecare cumpărătură.
XS
SM
MD
LG