Linkuri accesibilitate

„Transport modern”, un program ambiţios al guvernării


Imagine generică.
Imagine generică.

După recentele greve ale transportatorilor, în timpul negocierilor dintre grevişti şi guvernanţi, reprezentanţii puterii au precizat că majorarea tarifelor la călătorii nu poate avea în loc în absenţa asigurării confortului pentru pasageri. Dar e lesne de presupus că modernizarea transportului, lăsată doar pe seama transportatorilor, ar putea să dureze multă vreme. De aceea, imediat după negocieri, Ministerul Infrastrucuturii şi Dezvoltării Regionale a lansat un program foarte ambiţios, intitulat TRANSPORT MODERN.

Programul îşi propune combaterea transportului ilicit ce nu oferă confort şi siguranţă, digitalizarea şi fiscalizarea domeniului, optimizarea rutelor în aşa fel ca oamenii din toare localităţile să dispună de transport confortabil, acordarea subvenţiilor din bugetul de stat pentru procurarea microbuzelor şi autobuzelor noi, moderne şi ajustarea tarifelor la gradul de confort oferit de mijlocul de transport.

De altfel, ajustarea tarifelor la gradul de confort intră în vigoare chiar pe 1 martie. Au fost deja stabilite două categorii. Confort 1 e cea a mijloacelor de transport care au iluminare interioară, scaune moi, tapiţate, dispozitive parasolare, aparate de aer condiţionat, sisteme de ventilare şi încălzire, şi a căror vechime nu e mai mare de 20 de ani (pentru vehicole cu peste 21 locuri) şi de 15 ani (pentru vehicole până la 21 locuri). Confort 2 e categoria mijloacelor de transport mai vechi şi care nu dispun de toate lucrurile sus-pomenite. În acest moment e greu de spus cât de fezabil e acest program şi de cât timp e nevoie ca toate dezideratele sale să fie puse în practică.

Cum se doreşte, în premieră, o schimbare totală a sistemului şi a principiilor după care acesta funcţionează, s-ar putea admite că ar fi nevoie de mai mulţi ani. Şi dacă procurarea mijloacelor de transport noi, deşi cere mulţi bani, nu pare deloc irealizabilă, anihilarea transportului ilicit ar putea să fie mai dificilă.

Diferenţa dintre Confort 1 şi Confort 2 fiind de 10 bani la kilometru, se poate calcula că o călătorie tur-retur Chişinău - Soroca ar însemna o diferenţă de vreo 36 lei dintre cele două categorii. Sunt gata pasagerii să plătească mai mult pentru o călătorie mai confortabilă? Poate realizarea Programului să ne ferească de călătorii în microbuze arhipline, cu mulţi pasageri luaţi de pe marginea drumului? Urmează să vedem.

XS
SM
MD
LG