Unul din clișeele cu largă circulație anul trecut este acela care profetiza că „nimic nu va mai fi ca înainte”. Șocul provocat de pandemie îi făcea pe mulți să creadă că de aici încolo școala se va face doar on-line, că oamenii vor lucra de acasă și că tot ce înseamnă contact uman va fi restricționat și supravegheat. Nu puțini erau cei care predicau că e bine să trăim în sigurătate, că liniștea de acasă e preferabilă hărmălaiei citadine. Am scris, în acea perioadă, mai multe articole în care încercam să combat această atitudine resemnată și să arăt că, dimpotrivă, convivialitatea este aceea care ne asigură echilibrul psihic. Ar fi sinucigaș, spuneam (alături de alții desigur), să renunțăm la și să distrugem tot ceea ce face farmecul vieții cotidiene. Că societatea trebuia, totodată, să tragă niște învățăminte de pe urma pandemiei, era în afară de discuție. Privilegierea cercetării, a inovației, a tehnologiei, restructurarea sistemului sanitar se aflau printre priorități.
Iată că dispunem acum nu de unul, ci de mai multe vaccinuri ceea ce a condus la relaxarea spectaculoasă a restricțiilor. Iar frapant este că oamenii vor ca viața să redevină „la fel”: au luat cu asalt terasele cafenelelor și restaurantelor, stau la coadă pentru bilete la teatru și la cinematograf, își fac planuri de vacanță, copiii și tinerii așteaptă să se întoarcă pe băncile școlii și ale universității etc. Pandemia apare, astfel, ca o paranteză nefericită, ca o abatere temporară de la cursul firesc al vieții.
Sigur, oricât de încurajatoare sunt datele statistice trebuie să ne păstrăm luciditatea și prudența. Pandemia poate acționa în continuare insidios, sunt zone ale lumii unde vaccinurile n-au ajuns sau au pătruns în prea mică măsură, încă suntem obligați să respectăm niște minime măsuri de protecție. Economiei i se cer mari eforturi, mai ales din cauza pierderilor uriașe suferite de turism și de industria divertismentului. Repornirea unor mecanisme înțepenite e adesea o operație anevoioasă. Dacă în 2020 mulți și-au pierdut slujbele, astăzi s-a ajuns la situația paradoxală că în anumite zone există o penurie de forță de muncă. Solidaritatea europeană are un rol însemnat în redresarea țărilor noastre, apartenența la Europa e o mare șansă. Anul trecut, spunea Mario Vargas Llosa, omenirea s-a confruntat cu pericolul reîntoarcerii la stadiul tribal. Am depășit acele momente, dar suntem acum avertizați că pericolul poate reveni oricând.
