Corespondentul Europei Libere la Chișinăpu Vasile Botnaru discută cu istoricul Gheorghe Cojocaru despre ce a însemnat pentru R.Moldova deschiderea, acum 30 de ani, a unei prime misiuni diplomatice la Chișinău, care nu întâmplător a fost aceea a României.
Gheorghe Cojocaru: „La data sosirii la 19 ianuarie 1992 a unei misiuni diplomatice române la Chișinău, în frunte cu diplomatul de carieră, însărcinatul cu afaceri Ion Bistreanu, România și Republica Moldova treceau prin convulsiile tranziției de la economia de plan socialistă la cea de piață și la statul de drept, iar în plan extern, autoritățile din stânga Prutului abia începeau să fie recunoscute la nivel internațional. Astăzi, la trei decenii de la stabilirea relațiilor diplomatice între guvernele de la Chișinău și București, România este membră a Organizației Atlanticului de Nord și a Uniunii Europene, cu o economie consolidată, iar Republica Moldova este membră a Comunității Statelor Independente și stat asociat la Uniunea Europeană, cu o economie fragilă, dependentă energetic de Gazprom și cu o parte a teritoriului aflat sub sechestrul unor forțe separatiste.”
Europa Liberă: Să amintim, de altfel, că România a fost prima țară care a recunoscut independența Republicii Moldova și era în logica diplomației să deschidă și prima misiune diplomatică la Chișinău. Privind retrospectiv la aceste fapte care aparțin deja istoriei, vreau să ne spuneți: ce semnificație politică, economică au avut acele evenimente, în special, deschiderea Ambasadei României la Chișinău, în contextul de ansamblu al politicii externe a Republicii Moldova, făcând, de altfel, paranteza că România cândva a participat în mecanismul de reglementare transnistreană, după care s-a retras, sigur că sub presiunea unor sugestii venite din diferite părți?
Gheorghe Cojocaru: „Da, trimiterea unei reprezentanțe diplomatice la Chișinău, care până atunci nu mai văzuse propriu-zis cum arată o ambasadă, deși a avut în perioada sovietică un Minister de Externe, dar care îndeplinea, în fond, rolul unei instituții de protocol și cu atribuții mai mult decorative, trimiterea ambasadei deci era o dovadă directă a
Utilizând canalele sale diplomatice, guvernul român a întreprins diverse demersuri în vederea accelerării recunoașterii Republicii Moldova de către alte țări .
începutului de recunoaștere internațională a noului stat independent, nu înainte de a se da un semnal politico-diplomatic că între cele două maluri ale Prutului, despărțite abuziv la 1940, urma să se (re)clădească o relație fraternă aparte. Utilizând canalele sale diplomatice, guvernul român a întreprins diverse demersuri în vederea accelerării recunoașterii Republicii Moldova de către alte țări și stabilirii raporturilor diplomatice cu acestea. Ținând cont de posibilitățile financiare reduse ale autorităților de la Chișinău, guvernul român era dispus să găzduiască reprezentanțele diplomatice ale Republicii Moldova în localurile misiunilor sale diplomatice din străinătate. De altfel, în sarcina misiunii trimise la Chișinău era și de a contribui la organizarea unei întâlniri între președintele Ion Iliescu și președintele Mircea Snegur.”
Europa Liberă: Dacă tot ați pomenit despre gazda românească la ONU, de exemplu, foarte mult timp s-a folosit misiunea Republicii Moldova de încăperile oferite de statul român, iar dacă ne propuneți să rămânem în calendarul anului ‘92, luna ianuarie, și ați vorbit despre acea memorabilă întâlnire între Ion Iliescu și președintele Mircea Snegur, ne amintim că s-a produs ea la Ungheni. Vreau Dvs. să răsfoiți în continuare arhiva și să ne spuneți: ce s-a discutat între cei doi președinți și ce decizii au fost luate la acea primă poposire, după destrămarea URSS, a unui președinte pe solul Basarabiei istorice?
Gheorghe Cojocaru: „Însărcinatul cu afaceri Ion Bistreanu a propus ca întâlnirea să aibă loc în ziua de vineri, 24 ianuarie, ziua memorabilă a Unirii Principatelor Române la 1859 și formării statului modern român, pentru a imprima și o conotație simbolică acelei strângeri de mâini între cei doi președinți, însă Mircea Snegur a optat pragmatic pentru ziua nelucrătoare de sâmbătă, 25 ianuarie. Întâlnirea a avut loc, într-adevăr, la o casă de oaspeți de lângă Ungheni, din podgoriile Cetirenilor, iar în ajunul acestei vizite, în aceeași zi de 24 ianuarie, a fost acreditat și ambasadorul Republicii Moldova la București, Aurelian Dănilă. Convorbirile la Ungheni au decurs într-o atmosferă caldă din ambele părți, după cum relatează în memoriile sale Ion Bistreanu, s-a pronunțat sintagma „două state românești”, s-a pledat pentru o integrare economică și culturală, pentru edificarea unor punți economice peste Prut, ca principiu de bază al raporturilor bilaterale, deși se anticipa că în condițiile de criză economico-financiară punerea în practică a unor asemenea planuri va fi extrem de dificilă. Tot atunci s-a convenit ca în luna martie a acelui an să fie semnat un tratat de fraternitate și colaborare, a cărui încheiere însă va fi zădărnicită, așa după cum ați menționat, de izbucnirea conflictului armat de la Nistru.”
Europa Liberă: Dacă vorbiți de niște sintagme reprezentative de la începuturile relațiilor diplomatice moldo-române, ar fi să ne amintim și de îndemnul lui Mircea Snegur „să ne ținem de neamuri”, care stabilea o oarecare distanță totuși sau dimpotrivă o fraternitate mai strânsă, sigur că ceea ce era posibil la vremea respectivă și de atunci e discuția în jurul controversatului tratat de delimitare a frontierei etc., etc. Acum dacă totuși facem această punte în timp, eu insist să ne spuneți dacă acea întâlnire de acum 30 de ani de la Ungheni a fost un soclu solid, o temelie pentru ulterioarele relații.
Gheorghe Cojocaru: „Da, desfășurată la o lună după dispariția fostei Uniuni Sovietice, în condiții extrem de vitrege mai ales din punct de vedere social-economic, acea întâlnire de la Ungheni a arătat că Guvernul de la Chișinău se putea sprijini de umărul Guvernului de la
Paradigma conceptuală discutată atunci a necesității unei strânse cooperări între cele „două state românești” a dat roade în timp.
București pentru a construi împreună un cadru fratern de cooperare în toate domeniile, având în vedere comunitatea și identitatea de limbă, de cultură și de istorie. Paradigma conceptuală discutată atunci a necesității unei strânse cooperări între cele „două state românești” a dat roade în timp, în ciuda tuturor opreliștilor artificiale impuse în trecut de unii dintre cei care s-au perindat la guvernare pe malurile Bâcului, iar faptul că astăzi satele din raionul Ungheni sunt conectate la rețeaua de apă de peste Prut, de exemplu, că sunt în derulare alte numeroase proiecte de colaborare economică și culturală, toate acestea arată că acea întâlnire de acum 30 de ani și-a jucat rolul ei de deschidere de cale la începutul unui drum anevoios prin meandrele nebănuite ale istoriei.”
