Linkuri accesibilitate

Trump-Putin și lichidarea tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF)


Liderul URSS Mihail Gorbaciov și președintele SUA Ronald Reagan, 8 decembrie 1987
Liderul URSS Mihail Gorbaciov și președintele SUA Ronald Reagan, 8 decembrie 1987

Tratatul INF a fost semnat în 1987 de Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov la Reykjavik.

În Europa tăiată în două de Cortina de Fier, tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, semnat în 1987, era menit să evite repetarea unei crize cum fusese cea a crizei rachetelor nucleare din 1982.

În acel moment, începând din 1977, URSS-ul instalase pe teritoriul său, în partea europeană, rachete nucleare capabile să atingă Europa occidentală, în vreme ce SUA instalase rachete Pershing II în RFG.

Până în acel moment, și începând de la criza rachetelor nucleare din Cuba, cu 20 de ani mai devreme, în 1962, ambele părți rămăseseră la strategia descurajării. În caz de atac, riposta ar fi fost pe măsură, așa încât cursa înarmării însemna de a fi cel puțin la egalitate.

Cancelarul german de atunci Helmut Schmidt, un socialist de altfel (SPD) și partizan al apropierii de Rusia, a fost cel care a tras semnalul de alarmă și care a cerut, prin NATO, o poziție fermă din partea SUA.

Washingtonul a instalat atunci instalații nucleare și rachete perfecționate în Europa, în special în RFG și Belgia, în vreme ce Moscova mobiliza partidele comuniste vest-europene și mișcările pacifiste.

Atât François Mitterrand, cât și Helmut Kohl și Margaret Thatcher s-au declarat atunci în favoarea descurajării URSS-ului, așa încât, în martie 1983, Ronald Reagan a lansat programul care a fost numit « Războiul stelelor » împotriva « Imperiului răului », aluzie culturală la filmul « Star Wars » ce tocmai ieșise pe ecrane și unde ideologiile și fidelitățile erau foarte clare.

Sovieticii au pierdut definitiv orice credit după ce, în 1983, au doborât un avion de pasageri coreean cu 269 de pasageri la bord (lucru ce avea să se repete în 2014 cu doborârea avionului de pasageri malaezian deasupra Ucrainei).

Liderul URSS Mihail Gorbaciov și președintele SUA Ronald Reagan semnând tratatul privind forţele nucleare intermediare,1987
Liderul URSS Mihail Gorbaciov și președintele SUA Ronald Reagan semnând tratatul privind forţele nucleare intermediare,1987

Acordul Reagan – Gorbaciov, Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, acel INF din 1986, a dus la calmarea tensiunilor și la instaurarea unui control reciproc. Acordul interzicea orice rachetă care poate fi proiectată la o distanță de peste 500 km. Astăzi, 30 de ani mai târziu, NATO și SUA acuză Rusia că ar fi pus la punct rachetele numite 9M729 care depășesc raza de acțiune de 500 km. Washingtonul nu e singur în a acuza Moscova. NATO o face de asemenea oficial.

Deocamdată, Kremlinul nu a reacționat la anunțul retragerii SUA din INF...

Retragerea SUA din INF trebuie de altfel cuplată cu denunțarea acordului cu Iranul, după ce Teheranul nu a oferit dovezi suficiente că ar fi renunțat la programul său nuclear.

Deocamdată, Kremlinul nu a reacționat la anunțul retragerii SUA din INF, altfel decât să spună, prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, că Rusia e "îngrijorată" și că ar dori "menținerea tratatului".

Trump și Putin trebuie să se întâlnească la Paris, pe 11 noiembrie, în marginea ceremoniilor care vor comemora un secol de la sfârșitul Primului Război Mondial.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG