Tudor Cojocariu s-a făcut cunoscut publicului larg în principal datorită blogului personal, pe carе а publicat timp de 13 ani aproape 1000 de materiale. S-a implicat în proiecte civice, de voluntariat și de cercetare. A scris numeroase analize pentru instituții media românofone și străine. A coordonat granturi în zona Mării Negre reprezentând un guvern, o organizație europeană și alta americană. S-a născut în Chișinău, a locuit 13 ani în București, iar din 2019 locuiește în Dublin și lucrează pentru o companie multinațională în domeniul marketingului. Este căsătorit și are un fiu de 6 ani.
Luni
Și această săptămână începe ca toate celelalte de când a venit pandemia. Mă trezesc la 6, înainte să-mi sune alarma, dovadă că și organismul meu simte că toate zilele-s la fel. Dar asta poate fi și un lucru bun. Îmi urmez rutina matinală, adica fac gimnastică. Fac asta de vreo 3 ani, cam de când am început să am dureri de spate de la căratul fiului nostru în spate. Soția îmi zice să nu dau vina pe copil, ci pe munca de birou și pe vârstă. Neurologul bucureștean care m-a consultat a fost însă de acord cu mine. Poate pentru că avea și el de cărat în spate o fiică.
Gimnastica de dimineață o fac ascultând Morning Glory la Rock FM. Exarhu este, ca de obicei, în formă. Adică-i tot vin glumele de autobază, care mă fac să râd singur. Probabil că și umorul meu tot pe acolo este, dar asta e. Am 34 de ani, de peste un an trăim ca într-un film SF care nu se mai termină, așa că am învățat să accept asta. Pe lângă multe altele...
Aflu că-n India pandemia face ravagii și-mi dau seamă că impactul acestor știri e altul când ai printre cunoștințe oameni născuți acolo, a căror familii sunt afectate. Se pare că situația e chiar gravă, mult mai rău decât acasă în RM, unde văzusem cu o zi înainte popimea ospătând enoriașii cu aceeași linguriță. Salivă amestecată cu cele sfinte – rețeta perfectă pentru afundarea-n pandemie. Realizez că avem puține șanse să ajungem vara asta în RM sau în România, la cum este gestionată pandemia. Și mi-e ciudă, pentru că-mi lipsesc foarte mult oamenii dragi, locurile, bucatele și berăriile de acasă, care-mi par mai interesante decât cele câteva pub-uri pe care am apucat să le vad aici.
Se trezesc și mi se alătură și toți ai casei, luăm micul dejun, îi mai citim lui Paul din cartea primită cadou de la prietenii noștri din București, iar apoi îl pregătim de școală. Mă așez la biroul meu improvizat și deschid chat-ul cu colegii, pe care așa și nu i-am cunoscut față în față de când m-am angajat. Nici clădirea companiei n-am văzut-o încă. Dar e în regulă, se poate trăi și așa. De fapt, aș prefera ca și în viitor să mergem la birou doar pentru petreceri și evenimente corporate.
Marți
În fiecare an, pe 27 aprilie, mă declar mândru că (și) drapelul RM mă reprezintă. Pentru că e tot tricolor și tot românesc. Dar și pentru că în 2010, lucrând la parlament, am fost unul dintre cei care au contribuit la redactarea legii prin care s-a instituit această sărbătoare națională. Cred că voi ține minte asta toată viața.
Aud la radio că irlandezii se află în topul europenilor cu cea mai mare dorință de vaccinare, iar România pe ultimul. Jale. Mai ales că, dacă eram în România, eram deja vaccinați probabil, la fel ca majoritatea prietenilor și rudelor noastre de acasă. Aici, însă, nu știm când ne va veni rândul, tocmai din cauza acestei mari dorințe de vaccinare a populației. S-au vaccinat (aproape) toți esențialii (conform profesiilor), bolnavii cronici și cei de peste 63 de ani. Pe termen lung, e minunat. Pe termen scurt – frustrant.
Aceste 13 luni care au trecut de la primul lockdown declarat într-o vineri, 13 martie 2020, ne-a confirmat că am plecat la timp din București. Nu știu cu ce sacrificii am fi trecut prin restricțiile impuse de guvernul român, în timp ce restaurantele bisericile, restaurantele, mall-urile, cluburile de noapte și alte locații ”esențiale” duduiau de clienți. În Irlanda rămâne închis cam tot în afară de școli, farmacii și magazine alimentare. Dar nu ne plângem, pentru că aceste restricții au făcut viața mai sigură în tot acest răstimp.
De fapt, aici în orășelul pe care am ajuns să-l îndrăgim ca pe a treia casă, am avut parte de o vacanță permanentă: litoral, mare, parcuri, dealuri stâncoase, piste de bicicliști și alte cele. Le-am împletit cu foarte multă muncă și multe schimbări, ce-i drept. Ne-am trăit primele 2 luni de pandemie într-o rază de 2 km, apoi 5, iar acum 20. Mă rog, un fel de vacanță doldora de muncă, câteva luni de ”școală” online și eforturi de adaptare la noul mod de viață.
În schimb, am petrecut mult timp în familia noastră, am recuperat orele pierdute în traficul bucureștean, zilele investite în deplasări și săptămânile de voluntariat de până să emigrăm. Nu (prea) am regrete și mă bucur că planul nostru de emigrare funcționează. Până acum, cel puțin (bat în lemn). Mă deranjează în continuare ceva: dorul de cei dragi de acasă - imposibilitatea de a circula și de a primi oaspeți de acasă oricând avem chef. Dar va trece și asta. Perioada grea, nu dorul.
Aflu că Dodon a eșuat din nou. După ce i s-a retras candidata la funcția de premier, acum s-a retras și candidatul socialiștilor la funcția de președinte a Curții Constituționale. Trebuie să recunosc, mă miră în continuare capacitatea insului de a ”înghiți broaște”, vorba lui Băsescu și de a continua să se poarte de parcă lumea l-ar respecta în continuare. E de așteptat ca Moscova să-l tragă de urechi. Prea mulți bani negri au mâncat el și struțo-cămila lor sovietoido-socialistă.
Miercuri
Se pare că munca de acasă nu îmi oferă chiar atât de mult timp pe cât speram. Din contră – mai ales când ești un tânăr profesionist avid de afirmare. Story of my life. Acum fix 1 an începeam cursuri online de marketing, vânzări și social media. După câteva luni de convertire profesională teoretică, am trecut la convertirea practică. M-am angajat (sau înrolat?) la o multinațională cu un număr de angajați egal cu populația Maldivelor. De atunci, mă iau zilnic de guler cu indicatorii de performanță (KPI). Sunt multumit că m-am reconvertit profesional (a câta oară) către marketing. Mai ales că deja am performanțe foarte bune, și mi se pare și interesant.
După ani de politică, administrație, jurnalism, activism civic, simt că m-am adaptat ușor vânzărilor. De la idei și practici, deci, la servicii și produse de marketing. Mă întreb ce va urma. Dar nu mă ține prea mult gândul, că mă așteaptă KPI-șii.
Pe Facebook se tot dezbate experimentul audio lansat de Loredana in weekend. Aceeași Loredana care ne cânta în 1998 cu B.U.G. Mafia ”s-o ridicăm la cer”, în 2001 ne încânta cu reinterpretări din muzica populară românească, alături de orchestra Agurida, s-a înconjurat în 2021 cu ”ăi mai bossultani maneliști” români. De dragul atenției, probabil, sau poate că asta fac divele, că au și ele KPI-șii lor. Trist și dezamăgitor, oricum ar fi.
Pe la prânz, aflu că vom avea alegeri anticipate în Moldova, pe 11 iulie. Bravo, Maia Sandu & co! Perseverența lor a dat roade. A durat foarte mult că de, așa-i în Prutonistria, dar măcar nu s-a ajuns la extreme și calamități. Cu excepția daunelor provocate de pandemie care, poate, puteau fi micșorate... Așadar, încă o zi în care Dodon va dormi rău la noapte. Asta dacă mai are conștiință. Că obraz gros are sigur.
După serviciu am mers să-mi iau fiul de la școală cu bicicleta. Recent ne-am mutat de la 500m de mare la aproape 2000m și nu am mai reușit să merg zilnic cu bicicleta pe faleză și să mă bucur de cei 5km de pistă construită în perioada primului lockdown din 2020. 5km în care te bucuri din plin de vedere, briza mării, dar și de valurile care depășesc uneori bariera de pietre. Sunt foarte încântat că, de ceva timp, fiul nostru a învățat să respecte regulile de circulație cu bicicleta/ trotineta și putem merge împreună pe străzi altfel decât pe jos. Părinții îmi vor înțelege bucuria.
Joi
Dimineața deschid frigiderul să verific dacă au mai rămas bunătăți de la magazinul est-european la care am fost în weekend. Le-am cam ras pe toate. Probabil vom mai da o raită înainte de Paște. Mă gândesc la asta și mă sperii de aglomerație și de est-europenii care, în acel magazin, își poartă masca pe barbă sau în buzunar. Nu e de mirare că vestul și nordul Dublinului, acolo unde locuiesc cei mai mulți est-europeni, au cele mai mari rate de infectare. Am reținut imaginea unei mame care, fără mască, cu o mână-și ținea fetița, iar cu cealaltă se întindea după un borcan de murături. A trebuit să-i explic lui Paul de ce unii oameni nu poartă mască. Un pic dificil, la fel ca atunci când îi explic de ce unii oameni traversează pe roșu. Nu-s convins că are sens în căpșorul lui ce-i zic. Nici în capul meu nu prea are, dar eu tot încerc.
Matematică de pandemie...
Citesc în presa irlandeză că, din 10 mai, vom avea un șir de înlesniri: se deschid frizeriile, localurile care-și pot servi clienții afară și magazinele ne-esențiale cu servicii click & collect. Nu m-am tuns din decembrie. Pandemia este un prilej bun de a experimenta un nou ”look”, mai de voie, mai de nevoie. Vom mai avea voie să ne întâlnim în spații deschise cu alte 2 gospodării. Din martie încoace, aveam voie să ne vedem cu doar o gospodărie și doar în spații publice, nu și în grădini private. Vom mai putea călători prin toată țara. De o lună putem să o facem doar prin comitat sau pe o rază de 20 km de casă. Din iunie se redeschid hotelurile și chiar și pub-urile. Iar dacă se deschid pub-urile în iunie, e clar că în mai trebuie să vaccineze la greu. Guvernul își propune să facă 450.000 de vaccinuri pe săptămână. Ceea ce ar fi extraordinar. Ar însemna vreo două milioane vaccinuri administrate până la mijlocul lui iunie. Matematică de pandemie...
La sfârșitul zilei îl culeg pe Paul de la școală. Când pornim spre casă, ne oprește pe stradă un domn care ne întreabă dacă locuim prin zonă. Zice că merge la o vizionare a unui apartament pe care se gândește să-l cumpere. Îi laud zona și-i amintesc să fie deosebit de atent la nivelul energetic al proprietății. Tot ce e mai jos de nivelul C e de evitat pe aici, din cauza vânturilor și a vremii în general răcoroase (A e cel mai bun, G e cel mai rău).
Mă mai întreabă dacă și aici există probleme cu adolescenții agresivi, la fel la fel ca în centrul Dublinului. Despre adolescenți agresivi tot aud de când am ajuns aici. Cică sunt o categorie aparte, inclusiv din cauza cadrului legal permisiv. Minorii sunt în general ținuți în palme. E o abordare comună asta și pentru alte țări. Îi răspund omului că adolescenți sunt, dar infracționalitatea și vandalismul sunt mai mici decât în oricare altă regiune a orașului/comitatului. Mă strădui să găsesc traducerea corectă în engleză a termenului infracționalitate. Caut și online. Găsesc doar criminality sau petty crime. Dar nu e chiar ce trebuie Poate că engleza nu face aceste nuanțări.
Vineri
Acum că s-a anunțat oficial relaxarea restricțiilor din 10 mai, revenim la reveria despre călătorii. Discutăm la dejun ce zone ale Irlandei n-am vizitat încă. Ne-au mai rămas destule, pentru că am reușit să prindem doar jumătate de an de Irlanda fără pandemie. Asta mă face să mă gândesc că, în vremuri ne-pandemice călătoream și alimentam mașina.
Prețul combustibilului a crescut cu 10 eurocenți de la ultima noastră călătorie prin țară. Acum, benzina e cca 1.47 euro (32 mdl) per litru, iar motorina 1.37 (30 mdl). Am decis acum mai mult de un an să conducem o mașină hybrid pentru că răspunde și nevoii de a reduce, măcar un pic amprenta de carbon, și ajută la economisire. Sperăm că și guvernul își va ține promisiunea de a ieftini benzina până la nivelul motorinei tot din rațiuni de mediu. Dar și aici politicienii sunt politicieni: se tem de revolta majorității irlandezilor, care, din rațiuni de economie, preferă mașinile pe motorină. Și aici guvernul e în urmă cu multe angajamente în domeniul locuințelor, sănătății, infracționalității.
Primim un email de la școală, în care suntem anunțați că urmează să se organizeze prima excursie din acest an atât de neobișnuit: o vizită la o fermă, în aer liber. Recomandarea legată de echiparea copiilor, și mai ales ordinea pe care au ales-o, descrie perfect vremea de aici: ”Dacă vremea va fi urâtă de dimineață, echipați-vă copilul cu o haină de ploaie și cizme de cauciuc. În situația în care va fi vreme bună, nu uitați de protecție solară și șapcă.”
Intrăm în linie dreaptă cu pregătirile de Paște. Acest weekend se conturează a fi apogeul culinar al șederii de două luni a uneia dintre bunici la noi. Mama-soacră a deschis sezonul vizitelor la noi a bunicilor vaccinați. Este un lux pe care am decis că ni-l putem permite de dragul sănătății noastre mentale, dar și a familiei noastre extinse. Ne bucurăm că a aterizat din RM înainte ca moldovenii să fie obligați să se carantineze în hotel cu 1800 de euro din propriile buzunare. Sperăm să se îndesească vizitele oamenilor noștri dragi.
Pe măsură ce ne apropiem de weekend, încep să mă gândesc la lucrurile pe care (iarăși) nu le-am reușit pe parcursul săptămânii. Cititul prea puțin e primul pe listă, dar așa-i când te concentrezi doar la muncă și citești articole de specialitate despre marketing, social media și vânzări. Mă duc și mai departe și-mi amintesc de vremurile când mergeam la snowboard în Austria și Bulgaria. Mă gândesc la naivitatea cu care speram în vara lui 2020 că în 2021 vom face snowboard în Germania. Dar lucrurile au fost cum au fost, așa că ne-am resemnat. Sperăm doar că la anul va fi mai bine. Deocamdată, îmi închei săptămâna de muncă cu câteva episoade din Parks & Recreation, un serial de comedie care ne ajută să ne relaxăm în fiecare seară, râzând mult și bine.