Cu puţin timp în urmă, Partidul Democrat a încercat să introducă integrarea europeană în Constituţie şi a eşuat, fapt care i-a supărat tare pe democraţi. Imediat după eşec, PD-ul a proclamat o nouă-veche cale pentru RM, calea Pro Moldova. Iar peste cîteva zile, ministrul de externe Tudor Ulianovschi a spus iată ce: „Nu trebuie să ne lăsăm pradă unor presiuni cum că Acordul de Asociere cu UE vine în contradicţie cu angajamentele RM în cadrul CSI. Moldova trebuie să devină un pod economic între Est şi Vest”.
Şi iată că am revenit la proverbialul şezut pe două scaune care a caracterizat politica moldovenească de la origini. Ce vreau să spun? Un lucru simplu şi evident. Frămîntarea geopolitică din ultimele zile – de la integrare europeană la Pro Moldova şi la podul între Est şi Vest – e un soi de modus vivendi al politicienilor autohtoni. Aici, de la 1991 încoace, politicienii moldoveni s-au tot frămîntat şi ne-au năucit de-a binelea, bombardîndu-ne cu orientări de tot felul.
Cînd timp de 27 de ani urmăreşti acelaţi spectacol geopolitic dizgraţios, cînd vezi 27 de ani acelaşi tutti frutti, cînd azi e UE la ordinea zilei, iar mîine CSI, iar poimîine e numai RM, nu-ţi rămîne altceva de făcut decît să te laşi cuprins de o imensă lehamite. Iar dacă mai ai şi un dram de discernămînt, poţi lesne să tragi următoarea concluzie: conducătorii autohtoni îşi aleg orientarea geopolitică nu pentru a înfrumuseţa viaţa cetăţenilor, ci pentru a-i ademeni să vină la secţiile de votare.
Spre UE! Spre CSI! Spre dulcea Moldovă! Toate aceste sloganuri nu fac aici o ceapă degerată, căci dincolo de ele se întrezăresc interesele mercantile ale marilor conducători…
