Linkuri accesibilitate

Ucraina acuză Rusia de „terorism energetic”


O infirmieră de la maternitatea din Nikolaev duce mâncare pacienților în timpul unei pene de curent provocată de atacurile rusești, 22 octombrie 2022
O infirmieră de la maternitatea din Nikolaev duce mâncare pacienților în timpul unei pene de curent provocată de atacurile rusești, 22 octombrie 2022

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de „terorism energetic”, după ce atacurile rusești asupra rețelei energetice din Ucraina au lăsat milioane de oameni fără electricitate și căldură, relatează agenția Associated Press.

Aproximativ 4,5 milioane de oameni nu au curent electric în toată țara, a spus Zelenski în obișnuitul său mesaj video nocturn de joi sear.

Vineri, primarul Kievului Vitali Kliciko a spus că 450.000 de locuitori ai capitalei ucrainene nu au energie electrică în apartamente.

„Fac apel către toți locuitorii capitalei: economisiți electricitate cât mai mult cu putință, pentru că situația rămâne dificilă!”, a scris primarul într-un mesaj postat pe rețeaua Telegram.

Compania de electricitate de stat Ukrenergo a anunțat vineri că în toată capitala vor avea loc întreruperi de curent de urgență.

Rusia a lansat în mod repetat atacuri cu rachete și drone asupra instalațiilor energetice ale Ucrainei, în special în ultimele săptămâni.

Zelenski: „terorismul energetic” al Rusiei e un semn de slăbiciune

În mesajul său, Zelenski a spus că atacarea infrastructurii energetice ucrainene e un semn de slăbiciune din partea armatei ruse.

„Simplul fapt că Rusia apelează la terorism energetic arată slăbiciunea dușmanului nostru. Nu pot bate Ucraina pe câmpul de luptă, așa că încearcă să-i înfrângă pe oameni în acest mod.

Această declarație a șefului statului ucrainean a venit nu mult după ce autoritățile instalate în regiunea ocupată Herson au spus că e posibil ca trupele ruse să părăsească orașul Herson, capitala regiunii - o afirmație pe care oficialitățile ucrainene au primit-o cu scepticism.

Administrația regională pro-rusă a evacuat deja zeci de mii de civili din oraș, spunând că au făcut asta din cauza bombardamentelor din ce în ce mai intense, pe măsură ce armata ucraineană își continuă contra-ofensiva menită să recucerească regiunea.

Joi, relatează Associated Press, autoritățile au îndepărtat drapelul rusesc de pe principala clădire administrativă din Herson, la o săptămână după ce guvernul regional a plecat de acolo.

Purtătoarea de cuvânt a comandamentului de sud al armatei ucrainene Natalia Humeniuk a spus că îndepărtarea drapelului ar putea fi un șiretlic și „n-ar trebui să ne grăbim să ne bucurăm”. Într-un interviu pentru televiziunea ucraineană, Humeniuk a mai spus că unii din militarii ruși se deghizează în civili.

Nici una din declarațiile celor două părți nu a putut fi verificată în mod independent.

Comandatul armatei ucrainene: rușii au lansat până la 80 de atacuri pe zi

În alte părți ale Ucrainei, oficialitățile ucrainene au raportat că au doborât drone lansate de forțele ruse. Guvernatorul de la Dnipropetrovsk Valentin Reznicenko a spus că opt drone au fost doborâte în zona orașului Nikopol, care a fost bombardat și cu tiruri de artilerie. O altă dronă a fost doborâtă în regiunea Liov, din vest, a spus guvernatorul Maksim Kozîțki.

Comandantul forțelor armate ale Ucraine Valeri Zalujni a spus joi noaptea că forțele rusești au „triplat intensitatea ostilităților în anumite zone ale frontului” lansând „până la 80 de atacuri pe zi”.

Vineri, oficiul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a făcut cunoscut că 9 civili au fost uciși și alți 16 răniți în Ucraina în ultimele 24 de ore.

Armata rusă, continuă Associated Press, a atacat patru orașe situate în apropiere de centrala nucleară de la Zaporojie. cu drone și artilerie grea.

Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk a spus vineri că mai multe case, mașini și o conductă de gaz au fost distruse noaptea trecută la Cernovonohrihorivka, și că orașul nu are curent electric.

În regiunea estică Donețk, cel mai lovit a fost orașul Pokrovsk, unde atacurile cu rachete au distrus cel puțin 22 de clădiri rezidențiale, ucigând un civil și rănind alți șase.

Guvernatorul regiunii Donețk Pavlo Kirilenko a spus că 12 orașe și sate au fost bombardat, inclusiv Avdiivka și Bahmut, care au fost bombardate intens în ultimele săptămâni.

Oficialități militare ucrainene au declarat că armata Ucrainei a bombardat baze rusești și instalații logistice, distrugând două depozite de muniție în teritoriile ocupate de ruși în regiunea Herson.

La sfârșitul lui septembrie, Rusia a anexat ilegal regiunile ucrainene Herson, Donețk, Luhansk și Zaporojie și a introdus legea marțială acolo.

Pe de altă parte, mai relatează Associated Press, armata rusă spune că a bombardat un atelier de motoare pentru rachete de la o fabrică din orașul Pavlohrad din regiuna Dnipropetrovsk, și o fabrică de rachete pentru sisteme de lansare de rachete multiple din orașul nord-estic Harkov. Ucraina nu a confirmat aceste atacuri.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG