Armata ucraineană spune că au loc lupte aprige în regiunea estică Donețk, unde Rusia își intensifica atacurile.
În Crimeea anexată de Rusia, un pod-cheie care leagă peninsula de partea ocupată a regiunii ucrainene Herson din sudul Ucrainei a fost avariat după ce a fost lovit de ceea ce un oficial numit de Moscova a declarat că ar fi rachete Storm Shadow lansate de forțele ucrainene.
Statul Major General ucrainean informează că apărarea antiaeriană a doborât toate cele șase drone de fabricație iraniană, dar a precizat că un număr încă nespecificat de civili au fost uciși și răniți, fără a oferi mai multe detalii. De asemenea, Rusia a lansat 44 de rachete și 47 de salve de rachete asupra unor construcții civile, au precizat comandanții armatei.
Șeful unui consiliu popular local din cadrul administrației militare regionale din Odesa, Serhi Bratciuk, a spus că în sudul Ucrainei au fost doborâte trei drone, dar că alte drone au provocat pagube minore în regiunea Odesa.
Pavlo Kirilenko, șeful regiunii Donețk, a anunțat la rându-i că un civil a fost ucis de un bombardament rusesc și alți șase au fost răniți în Ceasiv Iar, în apropiere de Horlivka.
Autoritățile locale din regiunile Krivoi Rog, Dnipropetrovsk, Herson și Harkov au informat, de asemenea, că acele zone au fost bombardate în cursul nopții. În Harkov, o persoană a fost rănită, a declarat guvernatorul regional Oleh Sinehubov.
De la începutul lunii trecute, Rusia și-a intensificat loviturile pe teritoriul Ucrainei, provocând numeroase victime civile și deteriorând și mai mult infrastructura țării. Pe câmpul de luptă, Statul Major General a declarat că au loc „lupte grele” în Donețk, unde apărătorii ucraineni au respins 40 de asalturi rusești în Liman, Bahmut, Avdiivka și Mariinka.
În regiunile sudice Zaporojie și Herson, forțele ucrainene au continuat operațiunile ofensive, a anunțat armata la 22 iunie, fără a da detalii despre stadiul contraofensivei ucrainene. La 21 iunie, un purtător de cuvânt al Statului Major General a declarat că forțele ucrainene au obținut unele câștiguri în avansul lor pe direcția orașelor Melitopol și Berdiansk din Zaporojie.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a admis într-un interviu acordat BBC că progresul contraofensivei este „mai lent decât am fi dorit”, dar că Kievul nu se simte presat să o accelereze. „Unii oameni cred că este un film de la Hollywood și se așteaptă la rezultate acum. Nu este așa”, a spus el. „La mijloc sunt viețile oamenilor”.
Unul dintre șefii administrativi numiți de Moscova în Crimeea, Volodimir Saldo, a declarat în dimineața zilei de 22 iunie că forțele ucrainene au tras cu rachete asupra unui pod care leagă Crimeea de Herson. Saldo a declarat pe canalul său Telegram că atacul a fost efectuat asupra podurilor din regiunea Ciongar.
Saldo a precizat că drumul a fost avariat, dar nicio persoană nu a fost rănită și că au fost deschise rute alternative de transport.
El spune că au fost folosite probabil rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune. Separat, Serghei Aksionov, guvernatorul instalat de Moscova în Crimeea, a declarat că atacul a fost efectuat noaptea, adăugând că serviciile specializate evaluează pagubele provocate podurilor.
Oficialii ucraineni nu au făcut niciun comentariu în legătură cu acest atac. Luna trecută, Marea Britanie a anunțat că donează rachete Storm Shadow Ucrainei.
Pe frontul diplomatic, premierul ucrainean Denis Șmîhal a declarat la 21 iunie, la Conferința de redresare a Ucrainei de la Londra, că se așteaptă să obțină un ajutor de aproape șapte miliarde de dolari pentru reconstrucție, în timp ce Zelenski a spus că Kievul are nevoie de angajamente concrete pentru proiecte care vor contribui la dezvoltarea postbelică și la continuarea modernizării.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că UE va acorda Ucrainei 50 de miliarde de euro pentru perioada 2024-27, în timp ce secretarul de stat american Antony Blinken a oferit un ajutor suplimentar de 1,3 miliarde de dolari. Premierul britanic Rishi Sunak a dezvăluit măsuri care includ garanții suplimentare în valoare de trei miliarde de dolari pentru a debloca împrumuturi de la Banca Mondială pentru Ucraina.
Adresându-se evenimentului prin intermediul unei legături video, Zelenski a spus că promisiunile sunt binevenite, dar a solicitat o tranziție la propuneri concrete care ar putea nu numai să ajute Ucraina să se refacă după conflictul devastator, ci și să o pună pe calea cea bună pentru a deveni un membru puternic al comunității occidentale.