Linkuri accesibilitate

UE consideră „rușinoasă” condamnarea soției unui jurnalist RFE/RL la închisoare


Daria Losik a fost condamnată la doi ani de închisoare
Daria Losik a fost condamnată la doi ani de închisoare

Uniunea Europeană a condamnat ca fiind „rușinoasă și motivată politic” condamnarea în Belarus a Dariei Losik la doi ani de închisoare. Ea a fost acuzată de facilitarea activităților extremiste. Daria Losik este soția jurnalistului RFE/RL Ihar Losik, și el încarcerat.

Într-o declarație din 25 ianuarie, serviciul diplomatic al UE, SEAE, afirmă că verdictul pronunțat săptămâna trecută de un tribunal din Brest a fost cea mai recentă acțiune nedreaptă „care sprijină represiunea regimului Lukașenko împotriva poporului din Belarus”.

„Daria Losik a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru că și-a apărat soțul în interviuri împotriva unor acuzații inventate și pentru că a făcut apel la Lukașenko cu privire la nevinovăția soțului ei”, a declarat acesta.

În cazul ei, judecătorul Mikalai Hriharovici de la Tribunalul regional din Brest a pronunțat verdictul și a dat sentința la 19 ianuarie, la o zi după începerea procesului. Sentința a fost exact ceea ce a cerut procurorul. Parchetul General a spune că acuzația împotriva Daryei Losik a fost formulată în urma unui acordat de aceasta postului de televiziune Belsat, cu sediul în Polonia, etichetat oficial ca fiind o „organizație extremistă” de către autoritățile de la Minsk. În interviu, ea „s-a prezentat ca fiind soția unui prizonier politic”, spune Parchetul General.

Daria Losik a fost reținută în octombrie, după ce poliția i-a percheziționat locuința. Fiica de 4 ani a Dariei și a lui Ihar Losik, Paulina, se află în prezent cu părinții lui Daria. SEAE a precizat că, odată cu verdictul, Paulina Losik „a rămas acum fără părinți”.

Statele Unite au cerut eliberarea imediată și necondiționată a Dariei Losik, în timp ce președintele RFE/RL, Jamie Fly, a cerut, de asemenea, eliberarea imediată a acesteia și a condamnat reținerea ei de către autoritățile belaruse.

Ihar Losik a fost condamnat la 15 ani de închisoare în decembrie anul trecut, în baza unor acuzații care rămân neclare. Soțul liderului opoziției belaruse în exil Sviatlana Țihanovskaia, Siarhei Țihanovski, precum și alți patru bloggeri, politicieni și activiști din opoziție au fost condamnați la perioade lungi de închisoare împreună cu Losik la acea vreme.

Losik și ceilalți inculpați au insistat asupra faptului că dosarul a fost instrumentat împotriva lor și că este o acțiune judecătorească motivată politic.

Belarusul a fost vizat de sancțiuni occidentale după contestatele alegeri prezidențiale din 2020, urmate de proteste de stradă fără precedent și de o represiune pe scară largă ordonată de Aleksandr Lukașenko, represalii care au făcut ca aproape întreaga conducere a opoziției politice să ajungă la închisoare sau să fugă peste graniță.

„Aproape în fiecare zi apar noi exemple în Belarus de sentințe arbitrare și crude în procese politice desfășurate în spatele ușilor închise”, se mai afirmă în declarația SEAE. „Represiunea din partea regimului lui Lukașenko a atins un nivel fără precedent, cu peste 1440 de prizonieri politici, afectându-i acum și pe cei mai vulnerabili - copiii.”

XS
SM
MD
LG