Organizația Mondială a Sănătății și Uniunea Europeană lansează un nou program, în valoare de 40 de milioane de euro, pentru a sprijini programul de vaccinare anti Covid-19 din cele șase țări ale Parteneriatului Estic, între care R. Moldova. Este un program gândit să întărească infrastructura sanitară a acestor țări, să le ajute să recepționeze, stocheze și administreze vaccinurile anti Covid-19 pe care le vor primi prin platforma COVAX dar și prin mecanismul UE de disribuție, se arată într-o declarație a Comisiei Europene. Unele din vaccinurile aprobate la nivel mondial, ca cel dezvoltat de Pfizer/BioNTech, necesită condiții speciale de transport și stocare la temperaturi foarte scăzute și siringi speciale pentru o administrare eficientă. Uniunea Europeană va plăti pentru acest program de vaccinare, gândit pe o perioadă de trei ani iar OMS se va ocupa cu traducerea lui în practică.
R. Moldova așteaptă primele vaccinuri prin platforma COVAX la mijlocul acestei luni, când ar urma să înceapă și campania de vaccinare, cu personalul din sistemul sanitar. Pe lângă cele aproape 200 de mii de doze de vaccin, care vor fi livrate prin platforma COVAX a OMS, Moldova mai are și promisiunea României de a dona aproape 200 de mii de vaccinuri. Prin Covax, majoritatea vaccinurilor livrate vor fi cele produse de AstraZeneca împreună cu Universitatea Oxford și care în unele state europene a fost recomandat numai pentru persoane până la 65 de ani, între care România.
Miercuri însă, OMS a declarat că vaccinul poate fi folosit și pentru persoanele mai învârstă, atrăgând atenția că în momentul de față, constatările privind lipsa de eficacitate a vaccinului la oamenii de peste 65 de ani sau la anumite variații ale coronavirusului, se bazează pe un număr extrem de restrâns de teste.
De la izbucnirea pandemiei, în decembrie 2019 în China, peste 107 milioane de persoane în lumea întreagă au fost contaminate. Între timp au apărut și mutațiile coronavirusului, tulpini care par să fie mult mai contagioase, nu și mai letale.
De teama acestor mutații, o serie de state europene, cum ar fi Germania sau Franța au prelungit măsurile de carantină parțială.
În Cehia, pe de altă parte, țară care are în acest moment una din cele mai mari incidențe de contaminare din lume la 100 de mii de locuitori, de aproape 500, deputaţii au votat joi împotriva prelungirii stării de urgenţă, solicitată de guvernul minoritar al prim-ministrului populist Andrej Babis.
Votul a avut loc în timp ce Germania vecină a anunţat închiderea frontierelor sale, cu câteva excepţii, cu Cehia şi regiunea austriacă Tirol, care au rate de infecţie ridicate cu variante extrem de contagioase ale coronavirusului.
Tot joi însă, guvernul ceh a decis să închidă cele mai afectate trei districte din ţară, situate la granița cu Germania.
Un sondaj publicat miercuri în Cehia a evidenţiat scepticismul larg răspândit în ţară cu privire la pandemie: mai puţin de jumătate dintre cehi spun că ar rămâne acasă dacă ar prezenta simptome ale COVID-19.