Zaharia Cușnir (1912-1993) a fotografiat în perioada 1955-1973 în satele Rogojeni, Roșietici, Țâra, Cenușa, Ghindești din raioanele Florești și Șoldănești, R. Moldova. Peste 4.000 de negative au fost descoperite întâmplător, în 2016, în casa abandonată în care a locuit fotograful. Imaginile acoperă un timp care se considera mort pentru istoria fotografiei din Moldova sovietică – anii ’50-’60.
Cel care a descoperit colecția, Victor Galușca, caută oameni în viață și istorii din spatele fotografiilor.
După publicarea mai multor fotografii pe pagina de Facebook a proiectului, rude ale celor imortalizați au recunoscut unele personaje. Iată istoria a șase martori ai unei lumi dispărute.
Tamara Cușnir
Este nepoată de pe frate lui Zaharia, fiica fratelui său mai mare. A fost fotografiată de Zaharia până la vârsta de 16 ani, când s-a măritat și s-a mutat în alt sat. Până atunci Tamara își vizita des verișoarele și îl întâlnea uneori pe unchiul Zaharia. Își amintește despre el că era un om cumpătat, inteligent și pe alocuri rece.
În albumul de familie al Tamarei am găsit și câteva fotografii realizate de Zaharia în care se regăsește următorul personaj, Vasile Tocarciuc, de care la un moment dat se îndrăgostise.
Vasile Tocarciuc
Apare într-o fotografie în compania unor fete din sat, pe atunci proaspăt revenit din armată. Din spusele lui, tatăl Tamarei îl plăcea și dorea să-i aibă ca ginere. Numai că idila lor s-a destrămat din cauza unor neînțelegeri.
Până la urmă, el s-a căsătorit cu o altă fată, ea - cu un alt băiat. Dar romanul lor nu a fost uitat. Și acum își amintește de cât de frumoasă era Tamara și cum își petreceau serile pe malul Răutului.
În prezent cei doi locuiesc în localități diferite, la o distanță de doar câțiva kilometri. Ambii sunt văduvi, iar Victor Galușca vrea să le organizeze o întâlnire.
Axenia Bulhac
A lucrat toată viața educatoare la grădiniță. A fost foarte bucuroasă când am vizitat-o de Crăciun și i-am făcut cadou o fotografie printată cu portretul ei.
Din păcate, Axenia are probleme cu auzul și nu am putut comunica prea mult. Planificăm o altă vizită pentru a o filma.
Sergiu Cebotari
Când i-am arătat fotografiile a început să plângă. A lucrat toată viața poștaș. Acum este imobilizat la pat.
Este ginerele lui Zaharia Cușnir. La un moment dar Sergiu a împrumutat bicicleta de la Zaharia ca să meargă în satul vecin la piață. Pe atunci bicicleta era un obiect scump în Moldova sovietică. Faptul că a returnat-o peste câteva ore într-o stare perfectă împreună cu o carafă cu vin i-a câștigat încrederea lui Zaharia, iar mai târziu a devenit parte a familiei lui.
Sergiu era coleg de clasă cu Ioana, fiica lui Zaharia. O trăgea de gâță încă de pe băncile școlii, ca să-i arate că o place. Mai târziu s-au căsătorit, au construit casă, au crescut două fete. Ioana a decedat în 2019. După mai mult de 50 de ani de căsnicie, această pierdere l-a tulburat, iar starea sănătății i s-a înrăutățit. De atunci nu mai poate merge. Toată ziua stă la pat și zice că își așteaptă moartea.
Vera Borș
Zaharia Cușnir a fotografiat-o numai de două ori, așa că nu își amintește prea bine de cum era fotograful, dar ține minte precis ocazia imortalizării momentului.
Și-a cusut o rochie nouă și a mers prin sat să-l caute pe Zaharia ca să-i facă o fotografie. L-a găsit în ograda ginerelui său, Sergiu. Zaharia era singurul fotograf pe o rază de câțiva kilometri.
Aurel Sarmaniuc
Toată viața a lucrat tractorist. Locuiește împreună cu soția și familia fiului său în partea de sus a satului Roșietici. Își amintește cum mergea la Zaharia în ogradă după lalele. Avea ograda plină de flori primăvara.
Fiul său este proprietar de stână de oi și ultima vreme se gândește tot mai des să emigreze. Spune că este tot mai dificil să găsească muncitori, toți care vin sunt iresponsabili și cer prea mult pentru lucrul lor.
Aurel Sarmaniuc și soția au descoperit fotografia pe internet și de atunci fac glume pe seama pantofilor deformați.
Victor Galușca caută mai multe personaje din fotografiile lui Zaharia Cușnir pentru a reconstitui într-un film documentar o perioadă despre care se cunoaște prea puțin, sau numai ceea ce a vrut să admită propaganda sovietică.