Linkuri accesibilitate

„Umbrele” pentru politicieni corupți


La Banca KTB în 2014

Un raport al Comisiei Europene constată că serviciile bulgare evită să ancheteze semnalări de spălare de bani de către politicieni.

Un raport al Comisiei Europene constată că serviciile bulgare evită să ancheteze („acoperă”) semnalări de spălare de bani de către politicieni. Două-treimi din semnalele către DANS (Serviciul de securitate națională) pentru transferuri dubioase privesc oameni politici.

Jurnal de corespondent: Petio Petkov (Sofia)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:40 0:00
Link direct

Serviciile secrete și Procuratura bulgară practic nu anchetează prezumptive infracțiuni financiare în care apar nume de politicieni. În 2017, două-treimi din cele peste 3 000 de semnale ale băncilor pentru tranzacții dubioase adresate Agenției de securitate națională privesc politicieni, se arată în raportul Comisiei Europene în care sunt analizate politicile în domeniul financiar. Pentru prima dată un capitol este dedicat spălării banilor.

Comisia Europeană atrage atenția asupra faptului că organele menite să combată astfel de crime rămân pasive în două-treimi din cazuri. Slăbiciunile persistă în pofidă monitorizării efectuate în perioada 2013-2017 de către comitetul Moneyval.

În iulie 2018, Bulgaria a fost scoasă din sistemul de monitorizare financiară pentru că a adoptat o lege specială de combatere a spălării banilor. Ea însă nu a ratificat până acum principalul instrument de combatere a infracțiunilor financiare, National Risk Assessment, se arată în raportul Comisiei.

În februarie, Sofia a fost criticată pentru lipsa de reacție la un transfer dubios de 60 de milioane de euro de către Compania petrolieră a Venezuelei în contul unui avocat bulgar.

Un caz aparte este falimentul, în 2014, a celei de a patra ca mărime bancă bulgară, KTB, care a costat statul peste 4,5 miliarde leva (2,3 miliarde euro). Jaful bulgăresc al secolului a fost provocat de o campanie în presa care aparține oligarhului Peefski. Încrederea în bancă a fost subminată de percheziții și alte acțiuni ale serviciilor secrete și Procuraturii la sediul băncii. Până la urmă acuzațiile nu au putut fi dovedite și cei arestați au fost eliberați, dar încrederea în bancă a fost subminată.

De pe urmă falimentului au avut de câștigat o serie de politicieni și apropiați ai puterii care au acaparat companii și alte proprietăți la preț de nimic.

Politicienii bulgari corupți se tem de eventuala numire a româncei Laura Codruța Kövesi în postul de procuror european. Reprezentanții bulgari au boicotat votul în Parlamentul European încercând să împiedice victoria lui Kovesi.

XS
SM
MD
LG