Invadarea Ucrainei de către Rusia a provocat tulburări și temeri de penurie de cereale și gaze în Europa. Rareori tensiunile au fost atât de puternice pe piețe, cu izbucniri speculative care au dus la recorduri istorice de prețuri, apoi la scăderi bruște.
Deja în 2021, prețurile materiilor prime erau în creștere, impulsionate de cumpărăturile din China, precum și de redresarea economică post-pandemie, care a provocat tensiuni de aprovizionare. Invazia Ucrainei de către trupele ruse din 24 februarie a accelerat aceste creșteri.
Astfel, în domeniul energiei, prețurile gazelor au sărit într-un mod fără precedent, sub efectul secării livrărilor rusești către Europa. Pe piețe, acestea au ajuns în medie între 100 și 125 de euro pe megawat oră, cu vârfuri la peste 300 de euro în vară, în timp ce evoluaseră între 20 și 30 de euro înainte de criză.
Este, fără îndoială, un an de ruptură. Ca în 1973, va exista un înainte și un după. La acea vreme, lumea a trecut de la petrol la energie nucleară pentru a produce electricitate. De data aceasta nu mai avem gaz rusesc și, probabil, nu ne vom întoarce la el, decât dacă va reveni pacea și o Rusie pașnică, ceea ce pare acum mai mult decât îndoielnic.
Plutește în același timp spaima că ar putea lipsi grâul de pe piețe, în urma șantajului alimentar al Rusiei.
În același timp, anul acesta a văzut strângerea rândurilor Uniunii Europene în fața amenințărilor externe, chiar si pe plan militar. Invadarea Ucrainei de către Rusia a accelerat planurile de creare a unor structuri de apărare comune europene, în fața cărora nici măcar Ungaria, cu toată simpatia autoritarului Viktor Orban pentru Putin, nu se opune.
Principiul președinției rotative a UE
Toate acestea s-au întâmplat în timpul președinției UE rotative de șase luni a Cehiei. Cehia, care, intrată în Uniune în 2004, a deținut conducerea Consiliului UE pentru a doua oară (prima oară a fost în 2009) și tocmai a predat-o Suediei, care o va exercita în prima jumătate a lui 2023 și va fi urmată de Spania.
Chiar dacă sfera de aplicare a atribuțiilor președinției europene a fost mult redusă de când există un Președinte al Consiliului European cu un mandat fix de 5 ani (ideea fiind ca la un moment dat, în viitor, acest «Mister Europe» sau «Monsieur Europe» să fie ales prin vot universal, la scara întregii Uniuni), totuși țările membre continuă să-și poată aplica, fie și parțial, o agendă proprie.
Astfel, Spania a anunțat deja că în timpul mandatului său, in a doua parte a anului 2023, va organiza un summit al Mediteranei: în schimb, Suedia, ale cărei interese merg mai puțin spre Mediterana, își va îndrepta atenția mai ales spre estul Europei si spre Rusia. De altfel, un alt mare eveniment al anului a fost cererea de aderare a Suediei împreună cu Finlanda, la Alianța militară occidentală -- NATO.
UE se arată acum mai unită de cât a fost oricând in ultimul deceniu
Nu este însă singura mare evoluție geopolitică a anului in Europa. După ce în iunie Ucraina și Moldova au primit statutul de țări candidate la intrarea în Uniunea Europeană (nu însă și Georgia, unde se consideră că reformele rămân în urma situației din primele două), iată că în octombrie Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat și Bosniei-Herțegovina.
Privind retrospectiv la acest an, se poate spune așadar — în ciuda crizei — că dacă Putin își dorea să slăbească coeziunea Uniunii Europene, rezultatul obținut este contrariu: UE se arată acum mai unită de cât a fost oricând in ultimul deceniu (la fel cum s-a întâmplat de altfel și cu Alianța Nord Atlantică, anul 2022 rămânând ca un an al unității regăsite a NATO).
Conștienți de faptul că mecanismul președinției rotative nu mai are eficacitatea și caracterul democratic de odinioară, UE a introdus mari modificări, încă de la tratatul de la Lisabona, creând o președinție permanentă a Consiliului (deținută actualmente de belgianul Charles Michel) și sporind în mod semnificativ puterile și atribuțiile Comisiei și Parlamentului. Țara care deține acum președinția rotativă este mai degrabă însărcinată cu menținerea agendei instituționale a jumătății de an.
Pentru mulți, principiul președinției rotative europene de șase luni, creat pe când UE nu avea decât șase state membre, a devenit însă greoi și deficitar.
În final, e vorba doar de hazardul unei combinații între calendar și ordinea alfabetică, altminteri, cu 27 de membri în UE, această președinție rotativă de 6 luni îi revine fiecăruia o dată la... 14 ani.
Președinția rotativă a UE și «sindromul Stockholm»
În Suedia, o coaliție de partide de dreapta și extrema dreaptă a învins în alegerile generale din septembrie, o victorie ce părea că va da peste cap politica suedeză și reputația țării ca sanctuar pentru idealurile progresiste și pluraliste.
Victoria pentru dreapta a venit grație sprijinului Democraților din Suedia, un marginal partid anti-imigranți, dar care a devenit al doilea ca mărime din parlament și cea mai puternică voce din partea dreptei, stârnind un adevărat «sindrom Stockholm» la Bruxelles.
Alegerile s-au petrecut însă democratic, nepunând câtuși de puțin în pericol președinția UE a Suediei, care începe de la 1 ianuarie, iar coaliția formată la Stockholm nu se dovedește mai opusă valorilor UE decât este coaliția similară de la Roma a Georgiei Meloni, șefa grupării Fratelli d’Italia.
Platforma Politico, de la Bruxelles, a făcut recent portretul politicienilor suedezi care vor conta, începând de la 1 ianuarie, lăsându-l însă deoparte pe cel care ar putea fi cel mai important, din umbră, precum Jarosław Kaczyński în Polonia și anume: Jimmy Akesson, șeful extremei-drepte suedeze și unul din învingătorii în recentele alegeri, căruia i-a făcut însă un portret acid săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné (de găsit doar în ediția pe hârtie).
Un suedez cu un singur crez
«Ochelarist dolofan», Jimmy Akesson este șeful rău-numitului partid suedez de extrema-dreaptă Democrații, care au reușit formidabila performanță de a obține 20,6% în alegeri!… Un suedez din cinci a votat pentru acest partid, care devine astfel a doua forță politică a țării, țară ce va intra curând în NATO și care, începând de la 1 ianuarie, va prelua pentru șase luni președinția rotativă a Uniunii Europene.
Le Canard, care a anchetat în detaliu, scrie că Jimmy A. a devenit șeful partidului în 2005 și că a petrecut ultimul deceniu și jumătate curățând formațiunea de neonaziștii prea vizibili, de tatuații cu svastici și alți nostalgici pe față ai național-socialismului.
Tatuații au zburat din partid împreună cu adepții rockului viking. El este și cel care a curățat vocabularul partidului de referințele etnice. De acum înainte, se vorbește numai despre puritate culturală, iar nu rasială.
El este și cel care a înlocuit flacăra din drapelul partidului cu o floare în culorile Suediei, ca să placă „presei de stânga”.
