Linkuri accesibilitate

Un alt zeu care a dat greș: Cazul Hans Freyer


Istoricii s-au străduit mult timp să înțeleagă motivația milioanelor de germani care au votat pentru Adolf Hitler și au absorbit pur și simplu propaganda nazistă între 1930 și 1933. Ca de obicei, cel mai dificil de explicat rămâne clasa intelectualilor, a profesorilor din științele sociale și mai ales a sociologilor, pe care îi considerăm de obicei, „din oficiu”, liberali.

Unul dintre istoricii care s-au ocupat extensiv de un astfel de personaj este și Jerry Muller, profesorul de la Catholic University (D.C.) care la sfârșitul anilor 1980 scotea o carte despre sociologul german Hans Freyer (1887–1969) și o intitula Celălalt zeu care a dat greș. Am avut ocazia să-l întâlnesc pe Muller în Statele Unite și să păstrăm legătura în ultimii ani pe subiectul biografiilor intelectuale, inclusiv cea a sociologului britanic de origine română Zevedei Barbu. Tema apostaziei ne interesează deopotrivă și nu este deloc întâmplătoare aluzia sa la clasicul volum coordonat de Richard Crossman. Ceea ce l-a frământat însă pe Jerry Muller a fost să scrie o biografie reprezentativă care să dea seama despre anumite tipare generale ale gândirii radical-conservatoare germane.

Hans Freyer, cândva un revoluționar conservator proeminent al Republicii de la Weimar, a fost relegat în obscuritate de politica intelectuală germană postbelică. Biografia lui reprezintă un relevant studiu de caz despre relația dintre intelectuali și totalitarism. Din acest punct de vedere, se prea poate ca Freyer să se fi aflat în căutarea unei soluții totalitare la problema modernității mult înainte de ascensiunea nazismului ca forță politică. Este adevărat, o anumită predilecție pentru o Weltanschauung (viziune despre lume) atotcuprinzătoare a rămas moștenirea ineluctabilă a religiozității sale timpurii și a respectivului mediu intelectual. Freyer a susținut nazismul încă din 1931 pentru că îi oferea posibilitatea de a imagina o societate integrată total, cu valori, obiective și convingeri comune, precum și o știință socială informată de ideile völkisch.

Născut în Leipzig, a avut un background tipic pentru prima parte a secolului XX, provenind din pătura de mijloc germană educată, devenind mai apoi un proeminent sociolog în zona teoriei culturale. Freyer a traversat procesele moderne—secularizare, urbanizare, democratizare, raționalizare—cu un repertoriu conceptual precis, sfârșind prin a îmbrățișa conservatorismul radical al perioadei Weimar și, finalmente, prin a-și pune talentele în slujba „respectabilizării” nazismului. A fost exemplul clasic de conservator radical, foarte inteligent și antimodern, care a susținut pentru o vreme național-socialismul.

Ni-l putem imagina pe Hans Freyer ca membru al filonului romantic german, sau, altfel spus, contra-iluminist. Asemeni lui Herder și majorității romanticilor, Freyer a respins universalismul raționalist și s-a delectat cu ceea ce i se părea particular și unic. Aceeași formă mentală l-a făcut să critice schimbările urbane, industriale și tehnologice care se petreceau pe atunci în Europa. Asemeni multor altor intelectuali germani ai celui de-Al Doilea Reich (1871–1918), Freyer a criticat pierderea sensului generată de capitalism și liberalismul Manchester.

În 1914, atunci când a izbucnit Marele Război, astfel de oameni au exultat pur și simplu în atmosfera electrică a camaraderiei de masă care—li se părea lor—dădea vieții un anumit sens, direcție și scop. Numai că intelectualii de tipul lui Freyer nu au fost ademeniți de naziști per se, ci s-au mințit pe ei înșiși că mișcarea lui Hitler va corecta criza de sens a societății moderne. Într-o carte din 1931 (Revoluția de dreapta), Hans Freyer vorbea în termeni encomiastici despre tradiție, Volk, Volksgemeinschaft și statul total, noțiuni pe care le promovau și naziștii. Cartea lui Freyer era destinată oamenilor educați care admirau idealismul și naționalismul conținute de nazism, dar erau oripilați de violența și vulgaritatea sa. Pentru Freyer, succesul electoral al național-socialiștilor avea să devină proba irefutabilă a unei revoluții de dreapta care oferea o soluție istorică tangibilă la problemele ce marcaseră miezul gândirii sociale germane pentru mai mult de o generație.

„Luna de miere” a lui Freyer a fost scurtă. Până în 1935, începuse să aibă dubii serioase cu privire la noua ordine. Tot el avertiza în Pallas Athene: ethik des politischen volkes (1935) că teroarea și coerciția organizată nu pot duce la o comunitate politică stabilă. A început apoi să fie din ce în ce mai preocupat de limitele puterii și de furia puterii scăpate de sub control. A început să atragă atenția asupra naturii problematice a tentativelor de a fonda statul plecând de la premise pur rasiale sau biologice. Într-o altă carte, Insula politică. O istorie a utopiilor de la Platon până în zilele noastre, Freyer a criticat utopismul în termeni care făceau aluzie la Germania nazistă. Stilul său în această perioadă de profunde deziluzii ilustrează, de fapt, genul de scriitură care se naște sub persecuție. A devenit foarte bun la a scrie printre rânduri...

Viața în statul total devenise atât de apăsătoare pentru Freyer încât, în 1938, și-a luat familia și s-a mutat în Ungaria, acolo unde a activat până în 1944 ca ambasador cultural. Când s-a sfârșit războiul și sovieticii au preluat Europa de Est, Freyer n-a mai putut să predea la Universitatea din Leipzig (oraș aflat, desigur, în zona de ocupație, unde tot el înființase departamentul de sociologie). Trecutul l-a ajuns din urmă, cum se spune, și, în 1948, a fost nevoit să se strecoare peste munți la Wiesbaden, unde a lucrat în domeniul privat. A mai apucat să predea puțin la Universitatea din Münster (1953–1955) și, pentru scurtă vreme, la Ankara (1954), acolo unde a pus umărul la crearea unui institut de sociologie.

Viața sub Al Treilea Reich i-a schimbat lui Freyer viziunea despre lume. Nu a abandonat niciodată critica istoricistă a Iluminismului, însă a renunțat la convingerea că Volk ar fi celula de bază a identității colective și a continuității. S-a întors, totodată, la o formă de credință personală în Dumnezeu și la convingerea că monoteismul a reprezentat un punct de cotitură în istoria umanității. A învățat să accepte democrația și capitalismul pe considerentul că acestea erau mai puțin predispuse ca economia socialistă la o concentrare a puterii.

Asemeni altor intelectuali conservatori care au susținut Al Treilea Reich, Freyer nu a scris niciodată vreo confesiune sau vreo altă palinodie. Nu s-a scuzat niciodată pentru a fi legitimat și susținut național-socialismul. Din acest punct de vedere, putem spune că n-a existat la dreapta nicio carte echivalentă cu ceea ce-a fost Zeul care a dat greș la stânga...

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG