Două rânduri de alegeri au schimbat ierarhia politică în România încheind guvernarea PSD înainte de termen și au readus după multă vreme aceeași familie politică la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria.
PSD, trei președinți schimbați în șase luni și intrarea în opoziție
Alegerile europarlamentare, considerate fără miză prea mare până acum, au mobilizat oamenii la vot după ce protestele de stradă anti-PSD și în favoarea unei justiții independente deveniseră în ultimii trei ani o manifestare tot mai consistentă a spiritului civic.
La alegerile din primăvară, PSD a înregistrat una dintre cele mai nete înfrângeri din istoria sa, după trei ani de guvernare axată obsesiv pe schimbarea legilor penale și a sistemului judiciar. După ce la alegerile din 2016 PSD câștigase una dintre cele mai confortabile majorități parlamentare din istoria postdecembristă, partidul condus de Liviu Dragnea până în mai 2019 a pierdut mai toate instrumentele puterii în doar cinci luni.
Nu doar abandonarea promisiunilor electorale, dar și un discurs populist și eurosceptic au făcut din PSD-ul condus de Liviu Dragnea un partid iliberal, frate cu formațiunile suveraniste, care, în România, a fost sancționat de electoratul pro-european. Plecarea lui Liviu Dragnea la închisoare a adus-o conjunctural pe Viorica Dăncilă în fruntea unui partid care consacrase, pentru prima dată în 30 de ani, în perioada lui Dragnea, primatul baronilor locali. Liviu Dragnea și actualul lider PSD, Marcel Ciolacu, sunt singurii lideri ai PSD care nu au avut o carieră în administrația centrală care să-i fi propulsat în leadershipul social-democraților. Cei doi sunt singurii care provin din filiale de partid și care au preluat puterea exclusiv prin susținerea liderilor locali.
Liberalii guvernează de unii singuri, în trena lui Klaus Iohannis
Ludovic Orban, politicianul activ din anii 90, a ajuns prim-ministru în 2019 după ce a condus PNL într-o perioadă de metabolizare a fuziunii petrecute în 2016 între liberali și PDL. A gestionat pe muchie de cuțit orgoliile unei astfel de fuziuni și a avut două imperative - formarea unei structuri proprii de putere în interiorul partidului și păstrarea unei relații de loialitate cu președintele Klaus Iohannis.
În 2019, România s-a întors la o situație politică pe care nu a mai exersat-o din anii 90 și din perioada 2001-2004, când președintele țării a fost susținut de un guvern din aceeași familie politică. Un scurt intermezzo s-a mai consemnat în administrația Băsescu, în timpul guvernării Boc. Ca și Boc, guvernul liberal depinde de jocurile politice din parlament, cu o minoritate declarată și cu o majoritate volatilă deținută, practic, de PSD.
Articolul integral îl citiți pe romania.europalibera.org
