Linkuri accesibilitate

Un an de la atentatul extremist asupra lui Walter Lübcke


Cazul Lübcke, prima pagină a ziarului Die Tageszeitung, 2019
Cazul Lübcke, prima pagină a ziarului Die Tageszeitung, 2019

Preşedintele guvernamental din regiunea Kassel, din land-ul vest-german Hesa, Walter Lübcke, a fost împuşcat de către un extremist de dreapta

În urmă cu un an, Republica Federală a fost zguduită de vestea asasinării creştin-democratului Walter Lübcke. Acesta deţinea funcţia de preşedintele guvernamental în regiunea Kassel, din landul vest-german Hesa. Împuşcarea politicianului s-a produs pe terasa locuinţei sale.

Un an de la atentatul extremist asupra lui Walter Lübcke
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:51 0:00

Lübcke intrase în vizorul unor extremişti după ce, în 2015, s-a pronunţat pentru o politică umană în ceea ce priveşte atitudinea faţă de refugiaţi. În declaraţiile sale, Lübcke a susţinut măsurile cancelarei Angela Merkel care a permis intrarea în Germania a refugiaţilor care se aflau în Ungaria şi Austria. În cadrul unei adunări, el a spus că cine trăieşte în Germania trebuie să se şi lupte pentru valorile acestei ţări: „Cine nu împărtăşeşte aceste valori, poate părăsi oricînd această ţară”.

Presa germană a dezvăluit în legătură cu atentatorul Stephan Ernst că acesta este o figură cunoscută în scena extremistă de dreapta. În 1993, la vîrsta de 20 de ani, Stephan Ernst a confecţionat o bombă artizanală şi a atacat o tabără din Hesa, destinată cazării unor azilanţi. Bomba nu a explodat. Atunci, Stephan Ernst a fost condamnat la închisoare. După ce fusese eliberat din detenţie, el a activat în cadrul unor organizaţii extremiste de dreapta şi a fost implicat în alte acţiuni violente cu tentă xenofobă şi rasistă.

Astfel, în anul 2009 a mai fost condamnat pentru tulburarea liniştii publice. Participase împreună cu circa 400 de naţionalişti autonomi la atacarea unui miting al sindicatelor. (O grupare a naţionaliştilor autonomi a existat şi în Timişoara. În 2013, gruparea a lansat un apel rasist, cerând sterilizarea femeilor rome.)

Totodată, ucigaşul a întreţinut legături şi cu gruparea militantă „Combat 18”. (În cercuri extremiste de dreapta, cifrele 1 şi 8 constituie un cod, reprezentînd prima şi a opta literă din alfabetul german, A, respectiv H – prescurtarea numelui Adolf Hitler.). S-a mai aflat că a activat şi în cercuri apropiate Partidului Naţional-Democrat din Germania (NPD) – o formaţiune naţionalist-extremistă şi xenofobă. (Organizaţia Noua Dreaptă din România a participat, în anii trecuţi, la congresele NPD-ului, respectiv activişti NPD au fost invitaţi în România.)

Pe data de 15 iunie 2019, făptaşul a fost identificat şi arestat. Ulterior a mai fost reţinut un bărbat, Markus H., considerat complice al lui Stephan Ernst. La percheziţia efectuată în locuinţa arestatului s-au găsit arme.

În aprilie curent, procuratura generală germană i-a pus sub acuzare. Procesul va începe în cursul acestei luni la Frankfurt pe Main.

O comisie de anchetă a landtag-ului din Hesa va investiga, în paralel, dacă la Kassel a existat o celulă a organizaţiei teroriste, autointitulate „Subterana Naţional-Socialistă” (NSU). Se crede că cei doi au activat şi în cadrul „Subteranei...” care, între anii 2000 şi 2007, a comis o serie de crime din motive rasist-xenofobe.

Previous Next

XS
SM
MD
LG