E mai de demult, după cum se constată într-un apel pentru deschiderea unui muzeu al satului, făcut public în presa de la Chișinău șase decenii în urmă.
Se arăta, mai întâi, că am aruncat iele și bundițele și am îmbrăcat haine de oraș, am lepădat opincile ca să purtăm pantofi sau cizme, am lăsat la o parte traistele ca să aburcăm rucsacul în spate.
Omul a devenit mai practic
În plină industrializare erau pe calea dispariției casele bătrânești cu cerdacuri din lemn ornat, cu porți înflorate și cucoși țanțoși la streașină. Olanele de pe case sau stuful erau înlocuite cu foi de ardezie. Sătenii nu mai învârteau roata olarului, preferând farfuriile de faianță și bidoanele de plastic. Automobilele au luat locul carului cu boi.
Cu toate acestea, după cum se observa, nu era, însă, cazul ca trecutul să fie deplâns. Căci casa de piatră e mai trainică decât cea împletită din nuiele, salopeta e mai comodă pe șantier decât catrința, lingura de metal cromat e mai igienică decât cea de lemn. Altceva era deplâns. Era deplânsă „uitarea acelor bogății de forme și culori create de norod, a acelor nestemate plastice, născute în străfund de veacuri în mâinile maestre ale unor artiști cu adevărat mari”.
Nu se punea numai problema păstrării baladelor și doinelor, muzicii și jocului popular, costumului național, șervetelor brodate, covoarelor, porților și caselor cu frumusețea locului, ci și studierii și reînvierii lor, pentru a putea sorbi zi de zi din frumusețea fără seamăn a tuturor acestor comori spirituale și materiale.
Se amintea că mai mulți ani în urmă s-a propus fondarea unui muzeu al satului, cu un centru științific, unde să se cultive arta și tradițiile populare, dar așa și nu s-a întreprins nimic. Se atrăgea atenția că se putea întâmpla ca muzeul să fie inaugurat când nu va mai fi nimic de expus. Cât nu era târziu, învățătorii și elevii de la sate, bibliotecarii și responsabilii cu activitatea culturală, studenții și toți cei îndrăgostiți de „geniul poporului” erau chemați să se includă cu mic și mare în campania de salvare a creației populare.
Apelul era semnat de arhitectul V. Mednek, de pictorii-decoratori E. Novic, I. Postolachi și E. Grecu, de pictorii M. Grecu, G. Sainciuic și V. Russu -Ciobanu și de scriitorul A. Cozmescu
