Armata a cucerit pas cu pas Spitalul de Urgență din Suceava. Acesta devenise cea mai importantă sursă de coronavirus din județ. Imunitatea de turmă a avut un efect pervers: nu i-a vindecat pe bolnavi, ci i-a îmbolnăvit pe sănătoși. Imună a rămas turma de virusuri. Spitalul a contribuit astfel la creșterea exponențială a cazurilor de îmbolnăvire la nivel național și este primul spital care i-a brașat la propriu pe medici la sistemul medical.
Este un spital făcut cu transfuzii de bani europeni și a fost inaugurat cu pompă și circumstanță de întreaga șefime PNL. S-au făcut poze de familie pentru că dădeau bine în albumul electoral. Șeful de județeană de partid și de stat Gheorghe Flutur zbura în al nouălea cer convins de propria sa nemurire politică. În urmă cu fix un an, președintele Iohannis decora spitalul cu „Meritul sanitar” în grad de cavaler „în semn de apreciere pentru activitatea de asistenţă medicală, precum şi pentru rezultatele obţinute în perfecţionarea actului medical”, ca să arate că prețuiește și el cum se cuvine banii europeni și voturile locale. Va fi fost impresionat probabil și de cocardele tricolore afișate de politrucii locali, și de turmele de aplaudaci care făceau atât de bine unei campanii electorale prezidențiale cu un demaraj greoi și nepromițător. Acum regretă gestul și, printr-un gest de răzgândeală cu care ne-a obișnuit, a retras decorația „având în vedere gravele deficiențe în activitate constatate în perioada stării de urgență provocate de pandemia de COVID-19, de natură să anuleze orice rezultate meritorii obținute anterior”. Însuși Gheorghe Flutur nu se simte prea bine fiind testat pozitiv pentru coronavirus. Iar municipiul Suceava și alte câteva comune din jur au intrat în carantină grație priceperii managerului Vasile Râmbu ale cărui degete stau încă prinse de gleznele prietenului său, Gheorghe Flutur. Acesta pretinde că e bolnav și nu poate lua decizii asupra soartei lui Râmbu. Doar Ministerul sănătății o poate face, spune și vicepreședintele Consiliului județean care a rămas la butoane în locul lui Flutur. Nu vă fie frică, Ministerul e pe mâine bune: fostul ministru al sănătății, Victor Costache, care și-a dat și el demisia, ca doctorii de la Orăștie, nu a plecat cu totul din minister. El este acum consilierul actualului ministru, Nelu Tătaru. Nimic nu se creează, totul se transformă.
Nu este singurul spital care a cedat fizic și nervos. În București un întreg spital de urgență, „Dimitrie Gerota”, a fost băgat pentru vreo două săptămâni în carantină de infidelitatea penală a unui fost polițist care a omis să le spună medicilor că a fost plecat din țară cu iubita, astfel că febra lui ar fi putut însemna altceva decât o simplă gripă sezonieră sau mononucleoză, adică febra sărutului. El și concubina lui au îmbolnăvit cu dragostea lor secretă spitalul și câteva instituții de stat, în total aproape o sută de oameni. De-ar fi să se aplice legea, cei doi ar urma să stea în izoleta iubirii câțiva ani, vinovați a fi tăinuit informații vitale „zădărnicind combaterea bolii”. Se lucrează la o modificare a Codului Penal care să mărească de zeci de ori actualele pedepse prevăzute la articolul 352 în cazul nerespectării privind prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase. Dacă înainte pedepsele erau de la șase luni până la doi ani sau amendă, acum au crescut, dacă survine și decesul unei persoane în proces, la 15 ani. Asta da, carantină!
La Spitalul din Orăștie, medicii au luat-o înaintea vremurilor și și-au dat demisia pentru că erau trimiși pe prima linie a frontului cu arme de lemn și măști de cârpă. Nu au nici de unele și sunt aruncați într-o luptă pe care preferă s-o vadă la televizor sau s-o citească în statistici. Pentru o vreme, în acel spital nu a rămas să stingă luminile decât o asistentă medicală care are rate de plătit. Ulterior, medicii și personalul de specialitate au revenit la locul faptei, nu și șefa lor care spune că nu aspiră la o moarte eroică, ci la o viață normală. Managerul spitalului le-a spus celor reîntorși pe câmpul de luptă că se pot baza pe dezinfectanții din depozitele spitalului, apăruți peste noapte după zile de penurie. Și Spitalul de Urgență din Hunedoara, unde au fost testați pozitiv la coronavirus câțiva medici și pacienți, a intrat în carantină. Situația nu este foarte clară întrucât nu tot personalul medical a fost testat așa că nu sunt excluse surprizele. Cert este că niciodată vorba că spitalele sunt o resursă inepuizabilă de boli nu a fost mai adevărată.
Politicienii au preferat să se oglindească în luciul bocancilor cu ocazia sărbătorilor
Un prim efect al crizei actuale este că nu arată doar ce sănătate și educație precară au unii, ci și cât de șubred este întreg sistemul de sănătate al țării. Ani de zile, în sănătate nu s-au investit decât promisiuni și minciuni. Alături de educație și cultură, sistemul spitalicesc a fost victima predilectă a bolilor psihice de care suferă politicienii: grandomania, cleptomania și mitomania. Nu e de mirare că armata s-a dus în spitalul din Suceava să controleze perfuziile, de vreme ce, puși să aleagă între alocarea unor sume în uniformele generalilor de duminică și ventilatoare pentru secțiile de urgență, toți politicienii au preferat să se oglindească în luciul bocancilor cu ocazia sărbătorilor de peste an. Mereu au avut o atracție specială pentru brandemburgurile, petlițele și tresele militarilor, pentru decorațiile și chipiele lor. Poate de aceea și avem atâția absolvenți/doctori ai Academiei de Poliție sau ai Universității Naționale de Apărare. Nu s-ar fi făcut sanitari amatori și nici activiști la Crucea Roșie, nu ar fi urmat cursuri ale școlilor de asistenți sau să se fi făcut paramedici voluntari pe ambulanțe. Nu! Spațiul cazon i-a atras mereu mai mult ca orice bibliotecă. De altfel, de la o vreme, de când cu starea de urgență, mulți au început să umble în haine de piele, ca în filmele cu comisarul Moldovan ale lui Sergiu Nicolaescu.
Au fost mai importante majorările de fonduri bugetare către aparatura de ascultare a serviciilor secrete decât pentru igienizarea spitalelor. Medicilor li s-a arătat ușa dacă au cerut salarii mai mari. Li s-a spus că dacă nu le convine, să-și caute de lucru în altă parte, ceea ce au și făcut. Astăzi li se cere să se poarte cu pieptul gol o luptă care pare pierdută de la bun început. Dacă n-o fac, sunt admonestați și umiliți public. Li se ia decorația aia de îngeri păzitori că nu au curajul să înfrunte boala, chiar și așa, fără să aibă niciun scut de protecție, chiar dacă astfel își riscă viața și o pun în pericol și pe a celorlalți, pacienți sau membri de familie. Justițiarii de sufragerie le aplică din înălțimea scaunelor ergonomice pe care le călăresc în fața calculatorului eticheta de lași și trădători, îi ironizează amintindu-le cât de curajoși erau când cereau mita pentru servicii. Iar președintele, cu disfuncționalitățile sale emoționale binecunoscute, parcă pentru a gira mitologia (de la „mită”) pusă în cârca medicilor, le-a mai dat o lovitură morală chemându-i la muncă dar nu în virtutea nu știu cărui jurământ hipocratic sau al vreunei datorii morale față de țară și umanitate, ci promițându-le o mită de cinci sute de euro lunar dacă vin să se achite de obligații. Dar mita aceasta nu ar asigura decât loaialitatea fragilă a medicilor. Atrași de ea, ar putea veni neechipați, să se pună în calea bolii, ca inginerii și muncitorii trimiși de partid la Cernobîl. Și aici, și acolo, un inamic infinitezimal, nevăzut, i-ar fi ucis pe rând, mereu lacom de carne vie și proaspătă. Personalul medical, în criza actuală de sistem, are doar o utilitate ornamentală. Poate doar să schimbe prișnițele și să ia temperatura. Uneori nici n-o mai face. Sunt spitale în care toți până la ultima suflare se împotrivesc să primească suspecții de coronavirus. Maternitățile, mai ales după ce în Timișoara și în alte orașe au fost descoperite cadre medicale suspecte de coronavirus. Un tânăr din Prahova bănuit că ar fi fost infectat a fost plimbat de la doctor la doctor, niciunul nedorind să-l opereze de hernie abdominală. L-au plimbat până l-au omorât.
Nu există nicio garanție că acești dezinfectanți nu au fost botezați în două ape
Adevărul e că pacienții vor continua să aglomereze saloanele spitalelor, puși laolaltă viii cu viii, sănătoșii cu bolnavii, medici cu pacienți pentru că, în afara săpunului, în lumea din afara spitalului, pe piața liberă (pe care unii o vor reglementată prin mercurial) nu se mai găsește nimic din ceea ce ne-ar putea apăra de virus. E drept că unele fabrici s-au reorientat să fabrice măști însă acestea nu sunt bune decât împotriva sistemelor de recunoștere facială și nu au nicio eficiență în fața virusului. Măștile lor de cârpă se vând adesea pe net și diferă doar prin abordarea diferită pe care o adoptă casele de modă care oferă măști înflorate la prețuri speciale. La fel și în privința dezinfectanților care costă acum mai ceva ca o sticlă de Jack Daniels deși probabil că au o concentrație mai mică de alcool. Deși una dintre ordonanțele militare prevedea obligația ca în spațiile comune să se afle dezinfectanți, aceștia au dispărut chiar și acolo unde fuseseră puși la începutul stării de necesitate, la intrarea în supermarket, de pildă. În plus, nu există nicio garanție că acești dezinfectanți nu au fost botezați în două ape, să mai scadă din tărie pe principiul că de la un moment încolo cantitatea se transformă în calitate. Pe scurt, un Colectiv la scară națională.
Însă, dincolo de efectele directe ale coronavirusului, adică numărul crescător al victimelor, pandemia are și un impact lateral și devastator ca o undă seismică, măcinând și frământând societatea nu doar biologic, ci și moral și economic. Vecinii unui cadru medical care lucra în regim de urgență i-au inundat ușa de la intrare cu clor și dezinfectanți de teamă să nu-i contamineze. O teamă, după cum am văzut, cumva legitimă. Pe de altă parte, la Spitalul Colțea s-au furat peste noapte recipientele de dezinfectant. Poate și pentru că din magazine alcoolul medicinal a dispărut cumpărat cu cisterna de diverși investitori pe piața futures a bolii și panicii. Așa cum au dispărut drojdia de bere, făina și mălaiul. Peste tot s-a repetat un pattern al fricii și instinctului de conservare. Desigur, ne miră dispariția (luată de primul val dar reapărută după aceea) a hârtiei igienice. Să fi fost un fel de a arăta că frica nu ne animalizează detot? Că hârtia igienică impune o limită inferioară, de civilizație a fricii. Probabil că toate aceste cumpărături disperate și disparate ar fi spus multe unui antropolog, dar din păcate îl plângem cu toții acum pe Vintilă Mihăilescu prăpădit după o boală cruntă și îndelungată. Ne-ar fi explicat, în felul său profund și limpede, șarmant și omenesc, această convulsivă și compulsivă listă de cumpărături pe care se amestecă obiecte și simboluri atât de diferite. Oricum, în țara cu cele mai veceuri în natură din Europa civilizată, obsesia cumpărătorilor pentru hârtia igienică pare doar o formă subliminală de snobism.
Sistemul are cocoașe și burți feudale
În economie, virusul are o perioadă de incubație mult mai lungă și vom trage, mai mult ca sigur, ponoase ani buni de-acum înainte. Ca și sistemul spitalicesc, economia în sine are propriile sale beteșuguri pe care, în vremuri mai blânde, le evocăm cu oarecare înțelegere, ba chiar protector. Sistemul are cocoașe și burți feudale, inspecția muncii a fost oarbă la abuzuri, iar fiscul i-a tolerat pe marii datornici, preferând vânatul mic, de cartier. Carantina însă a închis sute de mii de afaceri, a pus pe butuci ramuri industriale și a scos în șomaj peste un milion de oameni. Pentru angajatori e raiul pe pământ: pentru că ministra muncii a promis că nu se vor face controale, contractele au început să fie rescrise unilateral, organigramele să fie scuturate și scurtate bine și oamenii concediați fără preaviz, eventual de ieri. Afacerile se canibalizează între ele, ca Algazy și Grummer din fabulele lui Urmuz, de nu mai rămâne os pe os. Promisiunea că nu se vor face anchete și că nimeni nu trebuie să se teamă de birocrația Codului Muncii a ridicat ștacheta fără-de-legii până la grumazul angajaților. Această atmosferă de disoluție socială (medicii dezertează, oamenii bisericii amenință, apostrofează, îndeamnă la nesupunere spirituală, angajatorii au pornit la vânătoare de capete, populația trăiește spaime milenariste) stabilește standarde înalte pentru autoritățile noastre cărora beția de putere le ia mințile în mod distinct și selectiv.
Căci virusul infectează cel mai tare instituțiile democrației: țara este condusă prin ordonanțe, armata iese pe stradă, poliția dă amenzi la discreție pe baza unor texte semianalfabete și ilogice numite pompos ordonanțe militare, parlamentul aproape că nu mai are activitate, presa a fost redusă la tăcere. Informațiile se dau și se iau printr-un singur vector viral: vocea oficialităților. Încă puțin și cei care dau altfel de informații vor fi tratați drept trădători sau sabotori. Deh! dușmanul intern veghează și mai sunt multe canale de săpat și autostrăzi de construit în România. Nu mai dă nimeni explicații, nu mai răspunde nimeni la întrebări. De ce le-ai mai pune dacă ordonanțele conțin toate răspunsurile!?
Ironia istoriei face ca nu PSD, urmașul partidului comunist, să gestioneze o asemenea situație (nu ne îndoim că zestrea genetică l-ar fi ajutat mult să ne facă dictatura mai frumoasă, mai neaoșă, de neuitat), ci un partid care se pretinde liberal. De ce ar vrea un partid liberal să-și înscrie în propria istorie o guvernare în vremuri de dictatură, e un mister care ține de lăcomie și poftă de putere. S-ar fi putut pune pe picioare, desigur, un guvern de uniune națională care să gestioneze criza, să repartizeze egal victoria și eșecurile în tot spectrul politic și care să dea o iluzie de democrație. Dar PNL pare să nu știe proverbul că, dacă vrea să se răzbune pe PSD, trebuie să sape două gropi. În ultimele sondaje (de-ar fi să le credem) cele două partide au pierdut procente serioase în favoarea USR și PMP. Dar și aceste partide sunt implicate până peste poate în campania națională de săpături politice preelectorale. Până la alegeri (când vor fi acelea, căci cele locale au fost amânate, deja) starea de urgență se va isprăvi, desigur, dar tot cu masca pe figură vom merge la vot.
