Aparatul radiologic a fost cumpărat, pe lângă alte dispozitive medicale, pentru unitatea de primiri urgente a Institutului de Medicină Urgentă, care a fost inaugurată în mai 2023.
Potrivit directoarei interimare a instituției, Diana Manea, defecțiunea a fost raportată către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
„Conform protocolului, noi trebuie să anunțăm Agenția Medicamentului, care urmează să vină la noi cu o comisie și să investigheze problema. Nu știm ce se va întâmpla mai departe, dar există un termen de garanție a dispozitivului și vom vedea cum va fi soluționată problema”, a declarat Europei Libere managera.
Statul vrea să cumpere alte 12 astfel de aparate pentru spitalele raionale. O licitație în acest sens este în derulare, valoarea totală a achiziției fiind de 36 de milioane de lei. Achiziția este realizată de Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă.