13 iulie 2007
Un exilat regal - Lucian Pintilie la şcoala de vară de la Sighet
La Școala de Vară de la Sighet de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței invitatul de astăzi a fost regizorul Lucian Pintilie, care a vorbit despre cinematograful românesc contemporan, despre cenzură în perioada comunistă. Un subiect incitant pentru tineri, cum veți auzi numaidecât din reportajul de la fața locului trimis de Dan Tăpălaga.
Declarații și mărturisiri spectaculoase ale regizorului Lucian Pintilie făcute la Școala de Vară organizată la Memorialul Sighet de către Fundația „Academia Civică”. Autorul filmelor Balanța și De ce trag clopotele, Mitică? – să le enumerăm aici pe cele mai cunoscute – afirmă că vremea filmelor cu tematică politică la modă în anii ’90 a trecut. „Viitorul - spune Pintilie - este al noului val din cinematografia românească”.
Lucian Pintilie: „Ei nu fac filme – și asta este o chestie formidabilă – și pentru prima oară e un argument ca să privim cu puțină plăcere în jurul nostru, nu fac filme politice, pentru că nu mai este nevoie să se facă filme politice și un cineast nu mai trebuie să lupte pentru reabilitarea unor drepturi civice. S-a sfârșit, oricât de… noi trăim totuși în resturile caricaturii care sunt puternice, dar chestia asta nu se mai poate întâmpla.”
Lucian Pintilie se referă la ultimele trei filme românești. Este vorba de lungmetrajul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile în regia lui Cristian Mungiu, care a luat în acest an Marele Premiu de la Cannes; despre Moartea domnului Lăzărescu al lui Cristi Puiu și despre A fost sau n-a fost al lui Corneliu Porumboiu. „Ei se deosebesc, spune Pintilie, de cinematografia mea, care se bazează pe un anume realism magic și pe încrâncenare polemică”.
Lucian Pintilie: „Au un fel de grație de a nu mai fi atinse fiind operate de politicul ăsta tâmpit cu care am îmbătrânit eu, cel puțin. E bine că filmele mari ale umanității nu sunt filme politice, nu sunt filme polemice, nu sunt filme în care discuți cu tâmpiți de la Comitetul Central, care îți sugrumă viața aia scurtă pe care o avem. Deci, asta-i un lucru formidabil, ei fac altfel de filme.”
Însă unul dintre cele mai interesante momente a fost mărturisirea relației sale cu Securitatea. Lucian Pintilie le-a povestit celor 100 de elevi prezenți la Școala de Vară de la Sighet cum a fost racolat de Securitate la 17 ani și cum a refuzat, în cele din urmă, să devină turnător. Pintilie a evocat episodul citind din propria carte de memorii.
Lucian Pintilie: „Eram student în primul an la Institutul de Teatru când într-o noapte tatăl meu a fost arestat de organele Securității. Mi s-a cerut să devin informator. Din sete de pitoresc și spirit de aventură, mai degrabă decât din frică, am acceptat. Abia în clipa când mi s-a cerut primul raport, am realizat nu atât monstruozitatea faptului, cât imposibilitatea organică de a îndeplini un anume tip de performanță, pentru că eram pur și simplu inapt. Nu pot, domnule! S-o facă alții, dacă pot! Pesemne însă că Securitatea avea intenția să scoată din mine – intrasem primul la facultate – un agent de nădejde, întrucât manifesta o deosebită toleranță și răbdare față de rapoartele debile pe care le aduceam și în care incriminam felurite insuficiențe administrative. Adică, astea erau mărturiile mele la Securitate. Păi că nu curge apa caldă la căminul studenților, closetele nu erau bine spălate, iar eu supraviețuiam provizoriu ca un om cinstit, alimentându-i cu denunțuri ridicole, așteptând cu un soi de nădejde confuză – ce anume? – eliberarea tatălui meu. Peste două zile, ca un semn ceresc, cu prilejul zilei de 7 Noiembrie, o amnistie comunistă îl elibera pe tatăl meu din beciurile Securității. M-am dus la ultima mea întâlnire cu organele Securității și astăzi îmi vine să roșesc de neobrăzarea cu care le-am adresat următorul text în care nebunia era că și credeam: «Eu sunt un mare regizor și niciodată nu mă voi ocupa de asemenea activități, care mă pot distrage de la munca mea de creație». Această istorie s-a petrecut acum 57 de ani.”
Montările regizorului Lucian Pintilie au fost drastic cenzurate înainte de ’89, ceea ce l-a determinat să ia calea exilului. În 18 ani i-au fost refuzate, conform propriilor sale mărturisiri, 18 filme. A avut, totuși, șansa să pună în scenă filme și piese de teatru în afara țării, iar din acest punct de vedere Lucian Pintilie se autointitulează: „un exilat loial.”