Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.
Știrile presei moldovene
- Tatiana Șevciuc, a fost numită în funcția de președintă a Curții de Conturi, pe un termen de cinci ani, scrie tv8.md. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în cadrul ședinței Parlamentului de către 69 de deputați. Tot în cadrul ședinței, aceasta a depus jurământul pentru numirea în funcție. Astfel, Tatiana Șevciuc urmează să îl înlocuiască pe Marian Lupu, în urma expirării termenului pentru care a fost numit.
- Familia bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, a obținut în dar peste 23 de mii de euro la diverse evenimente, transmite agora.md. Cel puțin, asta a menționat politiciana în declarația de avere depusă pentru anul trecut. În document au mai fost trecute veniturile salariale, în sumă de 148 de mii de lei. Bașcana scrie că a primit 5.500 de euro la un eveniment de familie și alți 150 de mii de lei - cu ocazia zilei de naștere. Mai mult, sume generoase de bani le-au fost oferite și altor membri ai familiei cu ocazia zilelor de naștere - șapte mii de euro și 70 de mii de lei. Iar în urma cumetriei organizate, s-au ales cu alți 11.200 de euro. Potrivit declarației, Guțul este proprietara unui apartament de 47,1 metri pătrați, în valoare de 300 de mii de lei, care a fost procurat în 2019.
- Mitropolitul Vladimir a avut o intervenție chirurgicală la o clinică din orașul Moscova, scrie Newsmaker.md. Potrivit reprezentanților mitropoliei, intervenția a avut loc la nivelul coloanei vertebrale. Potrivit sursei, „operația a fost efectuată cu succes, iar starea sa de sănătate este în curs de monitorizare”.
- Tot Newsamker.md scrie că un cetățean moldovean, Alexandr Somreacov, a fost lipsit de cetățenia rusă. Acesta se află într-o închisoare rusească de mai bine de șase luni: a fost condamnat la șase ani de detenție pentru „falsuri despre armata rusă”. Bărbatul a scris despre victimele pașnice din Bucea și Mariupolul ucrainean.Autoritățile moldovene cunosc despre cazul lui Smoreacov și spun că încearcă să stabilească „ce s-a făcut deja și ce acțiuni viitoare va întreprinde R. Moldova în legătură cu acest cetățean, în baza drepturilor pe care le are”.
- O creșă urmează să fie amenajată în cadrul Direcției generale cultură și patrimoniu cultural, transmite IPN. Este un proiect pilot inițiat de Primăria Chișinău care vine în sprijinul părinților și creează locuri de muncă prietenoase acestora. Potrivit municipalității, creșele la locul de muncă sunt tot mai populare. Și asta pentru că părinții își doresc să se încadreze mai rapid în câmpul muncii, iar angajatorii să le ofere mai multe posibilități tinerilor specialiști. Pentru acest proiect, Direcția generală cultură și patrimoniu cultural a preconizat un buget de aproximativ 445 de mii de lei.
Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore
- Pe Instagram este populară postarea Ziarului de Gardă în care explică ce este sindromul Down.
- Pe Facebook a trezit interesul internaților o știre TVR Moldova despre anunțul Episcopiei Bălți a Mitropoliei Basarabiei despre trecerea eparhiei Răuțel și a celei din Glodeni sub oblăduirea sa canonică. Potrivit unui comunicat de presă a Episcopiei, „ /…/ și păstorii duhovnicești ai acestor două comunități, PC Părinte Protoiereu Mitrofor Victor Țurcanu și PC Părinte Protoiereu Mitrofor Ioan Mileac, urmându-și păstoriții lor, au trecut și ei la Mitropolia Basarabiei”.