Celor care ar fi tentați să interpreteze într-un sens negativ înlocuirea premierului Edouard Philippe și a guvernului său li s-ar putea răspund că întotdeauna, sistematic, în istoria recentă a Franței, președintele l-a înlocuit pe șeful guvernului într-o situație de criză.
E vorba de un gest politic atât simbolic, cât și strategic, pentru a semnala o schimbare de stil de guvernare în perspectiva următoarelor alegeri prezidențiale din 2022.
Fidelul Edouard Philippe (49 de ani), care în mod formal și-a dat vineri demisia, a fost înlocuit așadar imediat cu Jean Castex, primarul orășelului Prades, din Pirinei, omul care a supravegheat și dus cu succes la capăt ieșirea Franței din carantină (le déconfinement). Compoziția noului guvern va fi decisă până la jumătatea săptămânii viitoare.
Emmanuel Philippe, care lasă în urmă trei ani de bilanț pozitiv, nu a plecat așadar din fruntea guvernului printr-o ruptură cu Emmanuel Macron, cum s-ar putea crede, iar Macron la rândul său își păstrează majoritatea parlamentară a formațiunii lui compozite, creată abia în 2016, La République en Marche (LREM).
Edouard Philippe, cel care pleacă
Edouard Philippe, care de altfel nici nu este membru LREM, pleacă de la Matignon (cartierul general al premierului Franței) în cele mai bune condiții, întrucât în alegerile municipale de duminica trecută el a învins în orașul său de origine, Le Havre, portul de la Canalul Mânecii, unde va fi primar. Aceasta a fost de altfel una din puținele victorii importante ale unuia din oamenii lui Macron, dat fiind că alegerile au adus în toate orașele mari ale Franței primari ecologiști sau socialiști (precum Parisul, recâștigat de primărița socialistă de origine spaniolă Anne Hidalgo).
Plecarea de la guvern se dovedește de altfel a fi mai degrabă în favoarea lui Edouard Philippe, întrucât perspectiva politică și socială a Franței pentru următorii doi ani nu e foarte favorabilă, iar viitorul premier (cunoscut acum: Jean Castex), va trebui să se ocupe de reforma pensiilor, de refacerea economiei, de nemulțumirile sociale („gilets jaunes”) etc. (În Franța, premierul nu intervine în politica externă, iar Macron a retransformat sistemul politic în unul prezidențial de facto.) Edouard Philippe pleacă apreciat chiar și de opoziție, ceea ce e rar în Franța. Bilanțul lui e pozitiv, popularitatea lui era chiar mai mare decât a lui Macron, iar ca primar al portului Le Havre el îi va rămâne fidel lui Macron, ceea ce îi va asigura o carieră politică și pe mai departe.
Jean Castex, cel care vine
Cel care va trebui acum să se apuce de îndată să pregătească atât de franțuzeasca rentrée (începutul toamnei, imediat ce francezii se întorc din vacanță), este un om de dreapta, a cărui poziție în fruntea guvernului confirmă faptul că Macron și formațiunea lui politică compozită nu țin cont de diviziunile ideologice clasice de tip drepta-stânga.
În vârstă de 55 de ani, Castex a fost secretar general adjunct la Elysée (structurile prezidențiale), altfel zis un soi de șef de stat major al lui Nicolas Sarkozy. El poartă astfel și astăzi eticheta LR (Les Républicains), partidul gaullist al lui Nicolas Sarkozy.
Macron avea mare nevoie de diversitate în ograda sa politică, mai ales după rezultatul alegerilor municipale de duminică, prin care s-au revelat semnele unei crize democratice, greu de evitat după trei ani la putere cu un partid compozit în parlament.
Anunțând o nouă cale (nouveau chemin), Macron nu putea face altfel decât să ofere și o redecorare a fațadei.
