Sub N. S. Hrușciov, urătura trebuia să ajute la educarea „omului nou”, constructor al comunismului. Forma tradițională a urăturii era păstrată, însă conținutul ei trebuia să fie pe placul partidului.
La trecerea anilor, radioul, televiziunea și ziarele din RSS Moldovenească se întreceau la compunerea celor mai actuale urături.
În prag de an nou 1963, a pornit cu „plugușorul” și poetul umorist Petru Cărare. Pana sa ascuțită nu putea să nu țină cont de prioritățile politicii de partid. Păpușoiul drag inimii lui Hrușciov trebuia urat înaintea tuturor celorlalte cereale, fructe, poame și legume de pe câmpurile basarabene.
Poetul, firește, începe cu cuvinte de laudă pentru roada bună de păpușoi din toamna trecută:
„S-au întins pe lanuri noi
Codri deși de păpușoi.
Păpușoi înalți de tot,
Ciocălăii - de un cot”.
Ajuns aici, cu zâmbetul într-un colț de buze, Cărare avertizează că acei atât de lăudați „codri deși de păpușoi” puteau prezenta un pericol pentru viață. Drept exemplu, aduce cazul unui „inspector orășean”, care a avut ghinionul de a se rătăci într-un lan de porumb. Sărmanul inspector,
“A strigat cât a strigat
Însă nu l-au mai salvat.
Pan-n-au dat la recoltat, -
L-au găsit în bătătură
Cu un ciocălău în gură”.
Sfârșitul „tragic” al inspectorului ghinionist nu împiedică „roata de flăcăi” să sloboadă „peste văi” tradiționala strigare „Hăi, hăi!”. Nici poetul nu pare copleșit de soarta celui „căzut” la datorie. El pășește grăbit în întâmpinarea noului an:
„Hai, rămâi An Vechi cu bine,
Anul Nou iată-l că vine
Și ne-aduce zâmbitor
Voie bună și umor,
Pace-n țară,
Grâu la vară…”.
Inspectorii „se trec”, ne sugera mucalit poetul, iar bobul de grâu din brazda arată de veacuri va da în snopi și vara următoare.
