Linkuri accesibilitate

Un traficant de arme pentru o baschetbalistă | E posibil un schimb de deținuți SUA-Rusia?


Baschetbalista Brittney Griner, arestată în Rusia pentru deținere de droguri
Baschetbalista Brittney Griner, arestată în Rusia pentru deținere de droguri

În filmul din 2005, „Lords of War”, personajul bazat în mare parte pe traficantul rus de arme, Viktor Bout scăpă de urmăritorii din forțele de ordine americane, aparent salvat de CIA.

E posibil un schimb de prizonieri SUA-Rusia?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:33 0:00
Link direct

În realitate, guvernul american a pus la cale o operațiune complexă, în 2008 pentru prinderea și inculparea lui Bout, denumit „negustorul morții”, unul dintre cei mai influenți traficanți de arme din lume. Acum, avocatul lui Bout susține că Statele Unite ar dori să-l ofere pe clientul său la schimb probabil pentru baschetbalista americană Brittney Griner, care după ce și-a recunoscut – probabil strategic – vinovăția pentru posesie de droguri riscă o pedeapsă îndelungată. „Nu este deloc complicat” – a declarat avocatul lui Bout, Steve Zissou.

Această ipoteză a iscat o dezbatere dacă Statele Unite trebuie să cedeze în fața șantajului, dată fiind discrepanța dintre cazul lui Bout, care a comis crime serioase și cel al jucătoarei de basket, considerată de autoritățile americane ca fiind practic un ostatec, reținut din rațiuni politice. Avocatul Zissou a spus că un alt deținut american, Paul Whelan, care se află în închisoare în Rusia din 2018, sub acuzații de spionaj respinse de familia sa ar putea face și el parte dintr-un astfel de schimb.

Michael McFaul, fost ambasador american la Moscova spune că el ar da curs acestei tranzacții. În conformitate cu sentința inițială, Bout ar putea fi eliberat din închisoare peste cinci ani. El este în vârstă de 55 de ani și a fost condamnat la 25 de ani închisoare în 2012 pentru că a vândut arme rebelilor columbieni, arme despre care procurorii au susținut că ar fi fost folosite împotriva unor americani. De atunci încoace guvernul rus i-a cerut eliberarea, considerând că Bout ar fi fost vizat pe nedrept.

După sentință, procurorul general de la vremea respectivă a spus că Bout ar fi fost „unul dintre cei mai prolifici traficanți de arme”, în timp ce procurorul din Manhattan l-a numit „traficantul de arme - inamicul numărul unu timp de mulți ani, furmizând arme pentru unele dintre cele mai violente conflicte din lume”.

Amnesty International susține că Bout a vândut arme unora dintre cei care au încălcat cel mai flagrant drepturile omului în Angola, Liberia, Sierra Leone și Republica Democratică Congo.

XS
SM
MD
LG