Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: Anticorupţie.md


Moldova, newsp

Invitata rubricii este Mariana Colun.

Un ziar în fiecare seară: Anticorupție.md
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:35 0:00
Link direct



„Accesând portalul Anticoruptie.md al Centrului de Investigații Jurnalistice, puteți citi despre fostul polițist de frontieră Gheorghe Petic, care a ajuns din nou pe banca acuzaților pentru pretinsul viol. Judecătoria Orhei a început recent rejudecarea dosarului intentat lui Petic în 2018 în baza declarațiilor unei tinere din Ungheni care l-a acuzat pe fostul polițist de viol. Anterior, Judecătoria Orhei l-a condamnat pe Petic la 3 ani și 6 luni cu executare. Ședința preliminară a fost amânată pentru 20 decembrie. Fostul polițist de frontieră consideră că dosarul a fost transmis intenționat la rejudecare. Petic a mai spus că nu are încredere în justiția moldovenească pe motiv că este afectată grav de corupție. Detalii, pe Anticoruptie.md.

Un alt subiect se referă la numirea șefului Poliției de Frontieră. Fostul șef al Direcției de Poliție Chișinău în perioada guvernării Partidului Democrat, Corneliu Groza, a fost numit de guvern șef al Poliției de Frontieră. Colonelul Groza a fost anterior subiect al investigațiilor jurnalistice datorită averii pe care o deține. Prima funcţie de conducere, cea de şef al Secţiei delicte transfrontaliere şi informaţionale a Direcţiei poliţiei transporturi a MAI, Corneliu Groza a obţinut-o în 2003, pe când avea 29 de ani. În perioada guvernării comuniste, Groza a fost comisar-șef al poliției din sectorul Ciocana al capitalei. Noul șef al Poliției de Frontieră locuieşte cu familia într-o vilă amplasată pe teritoriul întovărășirii pomicole „Vierul” din cadrul primăriei orașului Codru. Alte detalii, pe Anticoruptie.md.

Dacă ați fost martorul unor acte de corupție, abuzuri, încălcări ale drepturilor omului, le puteți sesiza pe Harta Corupției a portalului nostru. Cele mai relevante cazuri vor fi investigate de echipa Centrului de Investigații Jurnalistice.”

[Transcriere: Alla Ceapai]

XS
SM
MD
LG