Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: Anticoruptie.md


Invitata emisiunii este Mariana Colun.

„Accesând portalul Anticoruptie.md al Centrului de Investigații Jurnalistice, aflați detalii din dosarul fostului director adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul Ministerului de Interne, Iurie Podarilov. Acesta a descris, în cadrul unui club de presă, modul în care pe numele său a fost instrumentată o cauză penală, neîntemeiată, dar în baza căreia el a fost condamnat și ținut în arest timp de 13 luni. Fostul oficial susține, cu probe documentare, că dosarul a fost instrumentat la comanda fostei conduceri a MAI, în frunte cu Alexandru Jizdan. Podarilov presupune că toate acestea s-au făcut pentru că dânsul nu ar fi cedat cerințelor de a pleca benevol din funcție și că își făcea onest munca. Experți din cadrul societății civile susțin că fosta conducere a MAI a eliminat în mod constant, prin scheme de presiune și dosare contrafăcute, profesioniștii din sistem, cazul fostului director adjunct al CCTP fiind parte din scenariu. Detalii aflați pe Anticorupție.md.

La rubrica știri găsiți un articol despre inspectorul-şef al Poliției din Rezina, Igor Botea, care, după ce a demisionat, la sfârșitul săptămânii trecute, a plecat de la locul de muncă cu un camion de avere. El a luat climatizorul, televizorul și mobila din cabinetul său. Procuratura raională a confirmat că fostul inspector-șef și-a luat tot ce avea în biroul de serviciu, dar a precizat că aceste obiecte îi aparțineau, fiindu-i dăruite. Detalii pe Anticoruptie.md.

Un alt articol îl are in vizor pe un susținător al Partidului Democrat, care picheta instituțiile statului în luna iunie și care s-a ales cu o amendă de 300 de lei pentru că l-a agresat pe activistul Anatol Mătăsaru, în timp ce filma pentru portalul Anticoruptie.md acțiunea de protest din fața Ministerului Justiției. Contravenientul se numește Dumitru Creciun și este director comercial la compania Prosport Invest din Chișinău.

Poliția l-a găsit vinovat de huliganism nu prea grav. Acesta nu și-a recunoscut vina și a declarat polițiștilor că doar a văzut cum Mătăsaru filma, apoi a observat camera acestuia jos. Contravenientul s-a arătat deranjat de faptul că după ce a fugit de la fața locului, Mătăsaru l-a ajuns din urmă și a chemat poliția. Pe de altă parte, Creciun a semnat în procesul verbal că nu are obiecții față de ce i se incriminează. Alte detalii pe portalul nostru.

Dacă ați fost martorul unor acte de corupție, abuzuri, încălcări ale drepturilor omului, vă îndemnăm să le sesizați pe Harta Corupției a portalului nostru, iar cele mai relevante cazuri pot fi reflectate în anchetele redactate de echipa Centrului de Investigații Jurnalistice.”

[Transcriere: Alla Ceapai]

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG