Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: Anticoruptie.md


Invitata este Mariana Colun de la anticoruptie.md.

Un ziar în fiecare seară: Anticoruptie.md
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:00 0:00
Link direct

„În această săptămână, aflați de pe portalul Anticoruptie.md al Centrului de Investigații Jurnalistice că fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost scos de sub urmărire penală în dosarul intentat pentru îmbogățire ilicită. O ordonanță în acest sens a fost semnată de către Stela Barbă, procuror în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cazuri Speciale. Motivul scoaterii lui Morari de sub urmărire penală constă în faptul că procurorii nu au reușit să acumuleze probele pentru a-l învinui pe fosul procuror. „Potrivit prevederilor art.63 din Codul de Procedură Penală, organul de urmărire penală nu este în drept să mențină în calitate de bănuit persoana în privința căreia a fost dată o ordonanță de recunoaștere în această calitate mai mult de trei luni, iar cu acordul procurorului general sau al adjuncților săi, mai mult de șase luni”, se arată în ordonanță. Alte detalii, pe Anticoruptie.md.

Mai citiți pe portal și despre Avocata Ala Popa, fosta soție a procurorului Igor Popa, care ar putea fi sancționată disciplinar de către Comisia de Etică și Disciplină a Uniunii Avocaților, pentru că în decembrie 2018, l-a lovit cu o mapă în cap pe activistul Alexei Dimitrov. O decizie în acest sens a fost luată de către Judecătoria Chișinău, oficiul Râșcani. Chiar dacă la 1 aprilie 2019, șase din cei 11 membri ai Comisiei pentru etică și disciplină а Uniunii Avocaților au votat pentru sancționarea Alei Popa, Comisia a decis să constate lipsa abaterilor în acțiunile avocatei Ala Popa. Instanța de judecată a anulat decizia Comisiei și a obligat instituția să adopte o decizie de sancționare a apărătoarei, în conformitate cu rezultatul votului membrilor comisiei. Detalii, pe Anticoruptie.md.

La rubrica dosare de corupție citiți despre Constantin Zubac, un tânăr de 24 de ani din orașul Ialoveni, care a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor premeditat în circumstanțe agravante, chiar dacă victima sa este vie, sănătoasă și nu a stat nicio zi în spital. Cazul a fost sesizat pe Harta Corupției a portalului Anticoruptie.md de către Maria Zubac, mama tânărului. Toate circumstanțele cazului, pe portalul nostru.

La Spitalul Clinic Municipal Sfânta Treime din Capitală ar exista un focar de infecție

Dintr-o altă știre aflați că „La Spitalul Clinic Municipal Sfânta Treime din Capitală ar exista un focar de infecție, iar administrația instituției ar refuza să testeze lucrătorii medicali”. Cel puțin asta afirmă un grup de angajați ai spitalului într-o sesizare pe Harta Corupției a portalului Anticoruptie.md. De partea cealaltă, reprezentanții instituției medicale neagă că ar exista un focar de infecție în spital și spun că medicii sunt testați doar dacă prezintă simptome. Vineri, în cadrul unei conferințe de presă, Nicolae Furtună, șeful Agenției Naționale de Sănătate Publică, a confirmat, la solicitarea reporterilor Anticoruptie.md, că în spital sunt înregistrate multiple cazuri de infectare a lucrătorilor medicali. Cel puțin 10 cadre medicale ar fi infectate, potrivit unor surse din interiorul instituției. Detalii, pe Anticoruptie.md.

Vă amintim că, dacă ați fost martorul unor acte de corupție, abuzuri, încălcări ale drepturilor omului sau dacă aveți informații despre aranjarea unor licitații sau irosirea banilor publici, le puteți sesiza pe Harta Corupției a portalului nostru. Cele mai relevante cazuri vor fi investigate de echipa Centrului de Investigații Jurnalistice.”

(Transcriere: Alla Ceapai)

XS
SM
MD
LG