Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Câmpia Glodenilor”


Invitata ediției e Victoria Vasilos.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:45 0:00
Link direct


„Raionul Glodeni se bucură de frumoase relații de prietenie și colaborare cu multe localități de peste Prut. Recent Consiliul Județean Bistrița Năsăud, România și-a arătat disponibilitatea de a finanța două proiecte de anvergură din Glodeni. Este vorba de reparația capitală a stadionului central al orașului și deschiderea unei săli de kinetoterapie în cadrul Spitalului Raional. De remarcat faptul, că acum un an Raionul Glodeni a încheiat un acord de cooperare cu județul Bistrița Năsăud.

Persoanele cu rădăcini glodenene se afirmă cu succes în lumea întreagă. E și frumosul exemplu al deputatului Oxana Domenti, noul ambasador în Elveția, reprezentantul permanent al Moldovei pe lângă Oficiul Națiunilor Unite din Geneva care este originară din orașul Glodeni.

Sunt în plină desfășurare lucrările de construcție a celui de-al doilea bloc social cu cinci nivele și 30 de apartamente destinate tinerilor specialiști, familiilor cu mulți copii și celor din categoria social-vulnerabilă din raionul Glodeni.

Dacă în majoritatea instituțiilor de învățământ din țară activează în ciclul primar doar doamne învățătoare, atunci raionul Glodeni sparge steriotipurile. Dl Valeriu Cerneleanu, pedagog la Gimnaziul Fundurii Vechi de peste două decenii este unicul învățător la clasele primare din raion.

Orașul Glodeni a împlinit recent 385 de ani de la prima atestare documentară. Cu acest prilej au fost inaugurate simbolurile heraldice: stema și drapelul, care de acum încolo vor reprezenta o filă istorică a orașului.

E îmbucurător faptul că, an de an, tot mai mulți elevi optează pentru studii la instituțiile de artă. În anul curent la cele trei școli de arte din raion învață 760 de elevi.”

XS
SM
MD
LG